Fermierii cer ca Vrancea să fie declarată judeţ calamitat. Seceta face ravagii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câmpurile din Vrancea sunt pârjolite FOTO: Imagini drănă Prefectura Vrancea
Câmpurile din Vrancea sunt pârjolite FOTO: Imagini drănă Prefectura Vrancea

Cei care lucrează în agricultură spun că nu s-au mai întâlnit cu o situaţia similară de mai bine de jumătate de secol, deficitul de apă din sol fiind îngrijorător. Fermierii cer astfel ca Vrancea să fie declarată judeţ calamitat.

Fermierii din Vrancea au prezentat într-o întâlnire avută recent la Prefectură problemele cu care se confruntă generate de seceta extremă, cea mai gravă din ultimii 50 de ani, după aprecierile lor.

În opinia lor, problemele pe care le au sunt cauzate de lipsa cronică de investiţii în infrastructura de irigaţii, incertitudini în ceea ce priveşte continuarea finanţării din fonduri europene a unor proiecte din domeniul irigaţiilor, birocraţia excesivă şi întârzieri în acordarea unor avize pentru investiţii private în acest domeniu.

De asemenea, un factor de risc în ce priveşte seceta îl reprezintă neadaptarea sistemului de asigurare a culturilor de către companiile de profil. Din acest motiv, ei cer ca Vrancea să fie declarat judeţ calamitat.

„Cred că e cea mai defavorabilă situaţie pe care am avut-o în ultimii 50-60 de ani. Deficitul de apă în sol este de vreo 500 de litri/mp. Vrem să fim ajutaţi ca judeţul să fie prins ca judeţ calamitat şi să existe posibilitatea alocării unor sume. Sunt foarte mulţi fermieri mici, mijlocii, a căror situaţie este dezastruoasă”, arată Gelu Scutaru, fermier din Vrancea

„A început să se usuce inclusiv porumbul pe care îl irigam, pentru că şi planta asta nu poate rezista la 40 de grade. Este o arie pronunţată atinsă de această secetă, Vrancea, Buzău, Brăila”, spune un alt fermier important din judeţ, Constantin Grigore.

Prefectul le-a transmis că este nevoie de investiţii în infrastructura minimală de irigaţii care să permită extinderea suprafeţelor irigabile şi care să devină operaţionale cel mai târziu în anul 2023, în condiţiile în care în ultimii trei ani sumele alocate pentru investiţii au fost extrem de mici comparativ cu sumele alocate altor judeţe care au o suprafaţă agricolă similară cu cea a judeţului Vrancea.

„Este nevoie de un material asumat de Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice care să prezinte date şi informaţii referitoare la suprafaţa totală exploatată de către toţi membrii asociaţiei, suprafaţa posibil a fi irigată, situaţia totalului suprafeţelor calamitate şi a gradului de calamitare, suma totală necesară pentru despăgubirea fermierilor. Voi întreprinde toate demersurile, inclusiv invitarea Ministrului agriculturii în judeţul Vrancea, pentru a lua cunoştinţă în mod nemijlocit despre problemele grave cu care se confruntă agricultorii vrânceni”, a precizat prefectul Nicuşor Halici.

Vă mai recomandăm:

Seceta ne lasă fără pâine. „Sunt zone unde culturile de grâu sunt compromise“

Seceta a pus stăpânire pe jumătate de ţară. Fermier: „Situaţia e gravă în unele zone, grâul e cel mai afectat”

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite