Cum ne ajută frica de necunoscut să ne îndeplinim visele. De ce este important să ieşim din zona de confort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Cei mai mulţi dintre noi fug de orice nu le este familiar. Preferă confortul rutinei zilnice, dar în timp asta nu duce decât la plafonare. În realitate, frica de necunoscut se poate transforma în asul nostru din mânecă.

Prin frica de necunoscut vom învăţa să ne depăşim cele mai mari frici şi să ne punem în valoare cu adevărat abilităţile.   

”Mulţi pornesc de la prezumţia că frica este 100% negativă. Frica are şi aspecte pozitive, care trebuie fructificate pentru a se instala videcarea. Frica de necunoscut are la bază alte frici, nelinişti şi influenţează în sens nedorit sănătatea mentală”, explică psihologul Stelian Chivu.

Frica de necunoscut este o sabie cu două tăişuri. Ne poate ajuta să prosperăm în vremurile tulburi pe care le traversăm sau ne poate paraliza mental, emoţional şi fizic. Potrivit specialiştilor, acest gen de frică se manifestă profund la nivelul minţii inconştiente.

„Când mintea inconştientă nu are suficiente date despre un subiect sau eveniment, cum este frica de virus, încearcă să identifice dacă este sau nu o ameninţare, dar până atunci o va trata ca pe o ameninţare. Aşa se dezvoltă teama, apoi se instalează frica, se declanşează anxietatea, ce poate duce la atacuri de panică”, descrie psihologul Stelian Chivu mecanismul pe baza căruia funcţionează frica de necunoscut.

Magnetismul misterios al fricii

Frica de necunoscut se dezvoltă ca răspuns la incertitudinile pe care o persoană le are şi are un magnetism misterios, ce poate atrage sau respinge vindecarea traumelor. Când frica de necunoscut interacţionează cu programele negative şi credinţele limitative pe care fiecare din noi le are, apare un conflict interior ce poate declanşa diverse forme mentale, emoţionale şi fizice ale fricii.

„Acest gen de frică poate fi vindecat uşor dacă este identificat elementul negativ declanşator şi înlocuit cu altul pozitiv. Un exemplu cred că este relevant în acest sens. Am avut ca pacientă o tânără talentată la pictură care avea o frică teribilă de pădure, de necunoscutul din ea. La un examen i s-a cerut să picteze o pădure şi în acel moment s-a declanşat hiperventilaţia organismului, ritmul cardiac s-a accelerat, I s-a uscat gura şi nu a mai putut vorbi. Am stabilit că are hilofobie, frica iraţională de pădure şi copaci, şi antofobie, frica de flori. Am rugat-o să deseneze flori, iar apoi, încetul cu încetul, a început să deseneze şi copaci şi aşa a reuşit să îşi vindece cele două fobii”, spune psihologul Stelian Chivu.

Frica de succes şi frica de schimbare

Specialiştii au stabilit că frica de necunoscut apare din două motive: nevoia de control şi ieşirea din zona de confort. Aşa cum aminteam anterior, frica de necunoscut ne şi poate ajuta foarte mult. În primul rând, ne poate ajuta să identificăm pericolele. De asemenea, este imboldul de care avem nevoie pentru a ne depăşi anumite temeri. Nu în ultimul rând, frica de necunoscut ne arată că avem traume interioare care ne pot îmbolnăvi mai târziu.

psiholog Stelian Chivu FOTO arhiva personala

Psihologul Stelian Chivu FOTO arhiva personală

„Frica de necunoscut este susţinută de alte două frici. Este vorba de frica de succes şi frica de schimbare, ce înseamnă să ieşim din zona de confort, cum este prima zi de şcoală pentru copii. Pentru a ne îndeplini visele avem nevoie de energie, pe care o putem lua din frica de necunoscut. De altfel, eliminarea fricilor şi fobiilor de care suferim va aduce multă energie în corp şi odată cu ea va veni şi vindecarea. Prin urmare, este esenţial să găsim un aspect pozitiv al fricii de necunoscut şi să îl cultivăm, iar aceasta se va vindeca mult mai uşor”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

De ce drumul spre boală începe când încerci să mulţumeşti pe toată lumea. Explicaţiile unui psiholog

Cum aflăm cauzele subtile ale bolilor de care suferim. De ce este esenţial să avem această rutină

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite