Tartorul pădurilor, un şef de ocol pus pe căpătuială. Lua şpagă şi alcool, şi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Ocolului Silvic Pipirig Neamţ FOTO Monitorulnt.ro
Sediul Ocolului Silvic Pipirig Neamţ FOTO Monitorulnt.ro

Şeful unui ocol silvic abuza de funcţia de „tartor al pădurilor“, pentru a se căpătui, fiind reţinut de poliţiştii anticorupţie, care-l acuză că a pretins şpăgi

Inginerul Gheorghe Bălăjel, şeful de Ocolului Silvic Pipirig, structură a Romsilva, care administrează o foarte mare zonă împădurită din judeţul Neamţ, a fost reţinut de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, fiind acuzat că îşi folosea funcţia în alte scopuri decât cele legale. 

Este singura persoană care urma ca în această seară să fie prezentată Tribunalului Neamţ, cu propunere de arestare preventivă, dintre cele patru reţinute joi, 13 mai 2021, în urma unor percheziţii ce au vizat modul în care se desfăşura „activitatea“ la Ocolul Silvic Pipirig.

Descinderi au avut loc şi la câţiva afacerişti cu activitate în domeniul exploatării lemnului. Mai fuseseră reţinuţi pentru o zi un inginer de la ocolul silvic menţionat, un pădurar şi un patron de firmă, dar procurorul de la Parchetul Neamţ, acolo unde este instrumentat dosarul penal, a decis ca ei să fie cercetaţi în stare de libertate, măsura împotriva lor

fiind controlul judiciar. 

În cererea de arestare preventivă a inginerului Gheorghe Bălăjel se arată următoarele: „La data de 21.01.2021 a primit o sumă de bani de la suspectul S.N. în vederea aprobării unor cereri de marcare şi exploatare masă lemnoasă de pe terenuri cu vegetaţie forestieră de pe raza Ocolului Silvic Pipirig. La data de 01.02.2021 a pretins de la numitul P. I. 10 mc material lemnos de esenţe răşinoase, în contextul colaborării continue dintre aceştia, în domeniul autorizării şi exploatării de masă lemnoasă“. 

Acuzat că a luat mită în formă continuată 

Anchetatorii au mai precizat că, la data de 17.02.2021, şeful Ocolului Silvic Pipirig a primit de la suspectul A. D. o sumă de bani în legătură cu exploatarea de masă lemnoasă pe raza Ocolului Silvic Pipirig, iar în perioada ianuarie - aprilie 2021, „cadouri“ de la altă persoană cercetată au constat în produse alimentare şi băuturi alcoolice. 

În referatul de arestare înaintat Tribunalului Neamţ se mai arăta că, pe data de 24 martie, inginerul Bălăjel a primit şpagă chiar în biroului său de la Ocolul Silvic Pipirig, pentru aprobarea unei cereri de marcare a unor copaci, care urmau a fi exploataţi de firma unui patron. Anchetatorii îl acuză pe suspect de comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită. 

Ancheta în acest caz s-a concretizat ieri dimineaţă, prin efectuarea unor percheziţii la sediul ocolului, la locuinţelele unor funcţionari, dar şi la câteva persoane fizice. În total, au fost nouă descinderi imobiliare, iar anchetatorii au decis ca opt persoane să fie reţinute, între ei fiind şi doi funcţionari publici, pentru a fi audiate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. Poliţiştii

anticorupţie din Neamţ nu au lucrat singuri la caz, la descinderi participând colegi din alte şapte judeţe. 

„Pe13 mai 2021, poliţişti anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, cu sprijinul altor şapte servicii judeţene anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ, pun în executare nouă mandate de percheziţie, dintre care unul la sediul unei instituţii publice, precum şi opt mandate de aducere emise pe numele a doi suspecţi (funcţionari publici) şi alte şase persoane fără calitate specială“, se preciza într-un

comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Româncă ucisă în Italia când mergea să-şi ia fiica de la şcoală. „Am văzut o prietenă murind sub ochii mei“

Clanul fraţilor cămătari care şantaja patronii sălilor de jocuri. Ce gafă a dus la o arestare

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite