Piteşti

articolul anterior articolul urmator

Un român stabilit în SUA are un ARO unicat cu motor de Chevrolet şi 230 de cai-putere

6
7 Jul 2022 04:00:09
Autor: Denis Grigorescu
Prototipul ARO 324 deţinut de către Daniel Picu are 320 cai-putere FOTO: arhiva personală
Prototipul ARO 324 deţinut de către Daniel Picu are 320 cai-putere FOTO: arhiva personală

Originar din Câmpulung Muscel şi stabilit din 2014 în America, Daniel Picu a rămas ataşat de maşinile româneşti şi deţine o Dacia 1310 Break şi un prototip de ARO realizat special pentru piaţa americană.

Daniel Picu locuieşte cu soţia în Ocean City, din statul Maryland, unde conduce o firmă de property management. „Deşi am plecat de mulţi ani de la Câmpulung Muscel, am rămas cu sufletul şi cu gândul la locurile natale, mai ales că oraşul unde m-am născut şi am crescut este locul unde a fost fabrica ARO, o marcă ce şi-a câştigat un renume special”, povesteşte Daniel Picu.

Românul mai deţine o Dacia 1310 Break din 1988, iar până la începutul acestui an, Daniel a mai avut şi o Dacia 1310 Berlină fabricată în 1984, pe care a vândut-o unui pasionat de maşini din statul Michigan. „Am găsit cele două maşini în apropiere de Bucureşti şi am fost îndrumat şi ajutat de către Eduard Palaghiţă, un român din SUA extrem de pasionat de maşinile româneşti. Şi soţia mea, deşi nu a vizitat ţara mea natală până acum, a devenit foarte pasionată de maşinile fabricate în România”, declară Daniel Picu.

În 2021, Daniel şi-a achiziţionat un ARO 324 unicat, cu motor V8 şi 230 de cai-putere, de la un proprietar din statul New Mexico ce s-a lăsat cu greu convins să vândă modelul unicat. ARO 324 a fost fabricat la începutul anilor 2000 la uzina din Câmpulung Muscel, ca un prototip experimental cu scopul de a găsi pieţe de desfacere, inclusiv în America. Modelul are cutie automată şi aproximativ 23.000 de kilometri la bord. „Din informaţiile mele, acest ARO cu totul şi cu totul special este unul dintre ultimele prototipuri dezvoltate pentru a intra pe piaţa din Statele Unite înainte de închiderea fabricii ARO din Câmpulung Muscel.  Este un exemplar impecabil păstrat şi care a mai avut proprietari în New Mexico şi Florida”, spune Daniel Picu.

ARO 324 tractând o Dacia 1310 Break FOTO: Daniel Picu

 

Trebuie spus că motorul şi cutia de viteze de pe acest prototip ARO 324 provin de la un model american foarte apreciat în perioada 1990-2000: Chevrolet Silverado K1500. Motorul este de 5,7 litri, aspirat natural, fiind cuplat la o cutie de viteze în patru trepte, fabricată de către General Motors. Punţile şi diferenţialele sunt fabricate la fosta fabrică ARO de la Câmpulung Muscel, ca şi frânele pe discuri. „Mi s-a părut foarte interesant şi faptul că acest model ARO are instalaţie de aer condiţionat, plus faptul că servodirecţia este de origine General Motors. Toate componentele de pe această maşină sunt într-o stare impecabilă şi funcţionează fără probleme”, adaugă Daniel.

 

„N-aş vinde maşina pentru nimic în lume!”

 

Şi interiorul prototipului ARO 324 este tapiţat cu o piele foarte rezistentă la uzură şi condiţii nefavorabile. „Maşina se conduce confortabil pe autostrăzi în America până la viteza de 70 mile pe oră, adică aproximativ 115 kilometri la oră. De multe ori m-au oprit trecători foarte miraţi, care mi-au cerut detalii despre această maşină, a cărei provenienţă nu o ştiu. Şi este o senzaţie foarte plăcută şi onorantă să le vorbesc despre ARO şi despre România, ţara mea natală. Am avut şi plăcuta surpriză să mă întâlnesc cu români, foarte miraţi să vadă un ARO în America. Este singurul ARO 324 din Statele Unite. Am înţeles că în lume ar mai fi 11 asemenea modele în stare de funcţionare. E o maşină la care ţin foarte mult şi pe care nu aş vinde-o pentru nimic în lume!”, precizează Daniel Picu.

Daniel Picu este stabilit din 2014 în America FOTO: arhiva personală

 

Deocamdată, Daniel nu doreşte să aducă vreo modificare modelului-unicat pe care îl deţine, fiind un adept al maşinilor autentice. Tânărul originar din Câmpulung Muscel a mai deţinut un ARO Hunter pe care l-a achiziţionat din statul Georgia, fără chei, fără contact şi fără rezervor. Maşina avea farurile sparte, iar podeaua şi parbrizul erau găurite. Modelul, fabrica în 1995, stătuse aproape două decenii într-un garaj. A durat o lună până când Daniel a reuşit să pornească maşina. Însă modelul ARO Hunter mai putea fi cu greu folosit. În cele din urmă, maşina a fost folosită într-un episod din serialul american The Endgame, difuzat pe NBC în această primăvară. Maşina, alături de alte două modele ARO, au fost folosite într-o scenă cu explozii din serial. Iar banii primiţi de Daniel Picu de la producătorii serialului american au acoperit într-o bună măsură achiziţionarea prototipului ARO 324 cu 230 de cai-putere de care acesta este foarte mândru.

Daniel Picu are şi două motive speciale de suflet pentru care şi-a dorit foarte mult să îşi cumpere o Dacie şi un ARO în Statele Unite. Primul automobil pe care l-a condus vreodată a fost un ARO 243, adică maşina bunicului său. Iar în 1989, prima maşină a părinţilor săi a fost o Dacia 1310 Break de culoare albă.

Vă recomandăm să mai citiţi:

ANAF reia procedurile de vânzare pentru ARO 304 care i-a aparţinut lui Ceauşescu. „Era prima maşină care se realiza pentru dotarea gospodăriei de partid“

 

SERIAL ADEVĂRUL „Prin cenuşa industriei“ (episodul 3): Aro, maşina condusă către faliment. Cum a ajuns o firmă de apartament să cumpere un colos al industriei româneşti

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

https://brave.com/
7.07.2022, 04:05:46

Mda... si daca traia in Roumania ar fi condus un Silverado sa se dea mare ca a stat in America... e plin Oborul de astia...

-15 (23 voturi)
Andrei Povestireanu
7.07.2022, 07:53:54

din masina aia numai farurile si sigla sunt de ARO. Poate de aia si functioneaza si arata impecabil. Forma caroseriei e diferita, vopseaua, tabla pare a fi de calitate, motorul e american, deci e ca si proprietarul, mai mult american de fapt dar aducand un pic aminte de Romania prin accent si nostalgii. Iar acest "E o maşină la care ţin foarte mult şi pe care nu aş vinde-o pentru nimic în lume!" nu inseamna altceva decat ca i-a pus un pret de vanzare foarte mare asa ca e nevoie de reclama. Daca tot s-a specializat sa cumpere proprietati ieftine, sa le gadile un Picu si sa le vanda mai scump de ce nu ar face asa si cu masini mioritice de epoca. Si apropo de mioare, ARO-ul era preferata ciobanilor. Cu motor de Chevrolet, tabla si vopsea din Germania poate ca s-ar mai fi produs chiar si azi. La un momnet dat uzina ARO din Campulung chiar fusese cumparata de un American care avea ganduri mari cu ea dar nu s-a mai descurcat in hatisurile birocratice din Romania.

+3 (5 voturi)
defu gabi
7.07.2022, 12:12:29

"fusese cumparata de un American care avea ganduri mari cu ea..." Un "american" inchipuit cu identitate falsa, urmarit penal international, care a luat-o pe nimic cu s#paga de rigoare si a taiat-o la fier vechi dupa ce i-a vandut toate utilajele care se puteau vinde... Intr-adevar, a avut ganduri "mari"... Pe de alta parte nici directorii uzinei de dinaintea "privatizarii" nu sunt straini de devalorizarea/falimentarea deliberata a intreprinderii...

-5 (13 voturi)
Andrei Povestireanu
7.07.2022, 12:49:02

erau masini scumpe si nefiabile, un fel de tractoare mai mici. Motoarele consumau mult erau poluante si se defectau frecvent. S-a incercat un ARO mai mic, ARO 10 cu motor de Dacia ala a fost bunicel dar firma avea nevoie de investitii masive, aia e clar. Investitorul ala poate ca a fost un tap ispasitor, soarta fabricii era deja pecetluita cand au maritat-o.

defu gabi
7.07.2022, 14:44:08

La ARO existau specialisti, utilaje si solutii garla, inclusiv un prototip de SUV (pe vremea cand SUV-urile nici nu aparusera pe piata)... Conducerea cu mentalitate stalinista a blocat orice evolutie fireasca in plan tehnologic. Ultimii din conducere, inaintea "privatizarii", au dat lovitura de gratie refuzand categoric modernizarea platformei parca au vrut sa falimenteze deliberat. Cu eforturi supraomenesti a fost convinsa conducerea sa accepte in cateva ocazii rare dupa '90 frane pe disc, servodirectie ori motorizare de calitate... Dar astea nu s-au generalizat la toata productia ci au dotat numai cateva loturi/modele... Era imposibila competitia cu alti producatori in conditiile date in care managementul punea constant piedica reorganizarii eficiente si dezvoltarii...

-8 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările