Munţii Banatului, copleşiţi de turişti. Lipsa drumurilor şi a parcărilor transformă vacanţele într-un haos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de turişti sosesc în fiecare weekend în Munţii Banatului FOTO WeSki
Mii de turişti sosesc în fiecare weekend în Munţii Banatului FOTO WeSki

De la începutul acestui an, de când s-a aşezat un strat generos de zăpadă în Munţii Banatului, în fiecare weekend, mii de maşini au ca destinaţie staţiunile turistice. Din păcate, traseele puţine de acces şi parcările limitate produc un mare disconfort celor care vin în zonă.

Cele mai mari probleme sunt la Muntele Mic, acolo unde sunt şi cele mai multe şi cele mai dotate pârtii. În fiecare weekend, în staţiune ajung peste 1500 de autoturisme, un număr mult prea mare pentru infrastructura existentă.

Romeo Dunca, fost investitor pe Muntele Mic, acum la primul mandat ca preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin (CJCS), spune că se caută soluţii pentru a face mai accesibile staţiunile din Munţii Banatului, însă rezolvarea nu va veni prea curând. Cei de la CJCS spun că au pregătit mai multe proiecte în acest sens.

"Reabilitare DJ Zavoi -Poiana Mărului, lăţire drum telescaun vechi - platou Muntele Mic  si asfaltarea,  dupa trecerea din administrare Romsilva, a conexiunii Poiana Mărului cu staţiunea de ski pe traseul râului Sucu. Aglomeraţia din zilele trecute din zonele schiabile ne-a arătat tuturor că Semenicul, Poiana Mărului şi Muntele Mic trebuie să fie o prioritate. În perioada de iarnă, aici vin mii de autovehicule. Parcările în golul de munte sunt o inepţie. Un compromis care creează o mulţumire pe moment şi doar celor care nu înţeleg întreg fenomenul, în ansamblu, al unui turism calitativ civilizat. 

Ani de zile am avertizat că, dacă se doreşte cu adevărat performanţă şi calitate, gondola de acces e soluţia. La Muntele Mic, din păcate, va mai dura minim şapte ani până se va putea face ceva la infrastructura. Doi ani, până se vor finaliza procesele şi alţi 5 ani, cel puţin după aceea, necesari lucrului efectiv la acte şi edificare. E păcat, deoarece soluţia tehnică a fost prezentată de mine încă din 2008. Parcare sus pentru riverani, pentru autocare şi pentru cei cu cazare pe munte, iar accesul miilor de turişti de zi – cu gondola, de pe drumul militar, de langa Borlova. Unde pot parca civilizat 2000 de maşini. Si unde se poate realiza o nouă  infrastructura de cazare cu 2500 paturi", spune preşedintele CJCS.

Dunca dă vina pe foştii şi actualii primari din zona Muntelui Mic.

"Lipsa de viziune a primarilor implicaţi provoacă daune investitorilor şi nemulţumirea turiştilor. Inexistenţa garajelor pentru adăpostirea fie a scaunelor instalaţiei de transport pe cablu, fie a tehnicii de întreţinere a pârtiei, perturbă grav bunul mers al activităţii turistice. De exemplu, duminica trecută nu au fost amenajate pârtiile la WeSki deoarece, după ce au stat o noapte întreagă în viscol la -20 de grade, utilajele nu au mai pornit. Asta în urma refuzului de a aproba finalizarea investiţiilor necesare construirii  telescaunului. Din păcate, schimbări majore nu vom putea avea nici cu conducerea actuală a Primăriei Turnu Ruieni. În loc să dispară, haosul de pe platoul montan s-a accentuat... În condiţiile date, nici nu ştiu ce e mai bine. Să ne bucurăm că avem zăpadă la munte sau să ne punem mâinile în cap că au început să vină mii de oameni în staţiuni", spune preşedintele CJCS.

Romeo Dunca susţine că administraţia judeţeană va încerca să rezolve problemele, însă pentru asta cere şi colaborare din partea edililor locali.

"Eu, alături de Biroul de urbanism de la CJ, voi cere să ne dea posibilitatea de a rezolva regulile urbanistice din staţiune. Vom putea în acest mod să facem rapid şi civilizat un PUZ al staţiunii. Pe care îl vom preda spre implementare, cu reguli cu tot, Primăriei Turnul Ruieni. Cu toate acestea, sunt sceptic că vom găsi înţelegere şi înţelepciune la cei aleşi de locuitorii acestei comune pentru a putea rezolva o dată pentru totdeauna urbanismul în staţiunea montană respectivă", susţine Dunca.

Edilul judeţean vede ca rezolvare parţială limitarea accesului pe munte pentru maxim 1000 de maşini şi crearea unui loc de parcare la poalele muntelui, de unde, cu un serviciu de transfer cu autobuzul, turiştii ar putea fi duşi în staţiuni.

Vă recomandăm şi:

Cum explică E-Distribuţie Banat situaţia critică din Munţii Banatului, în care pensiunile şi locuitorii din zonă nu au curent de mai bine de o săptămână

Cum s-a răzbunat un om de afaceri pe primarul care a refuzat să-l susţină. Panoul montat în văzul lumii, pe pârtia de schi

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite