Trupul bărbatului înecat în râul Ialomiţa, găsit de pompieri. Strângea pet-uri când a căzut în apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost dat dispărut miercuri, 17 august FOTO ISU Ialomiţa
Bărbatul a fost dat dispărut miercuri, 17 august FOTO ISU Ialomiţa

Trupul bărbatului înecat în timp ce încerca să strângă PET-uri din râul Ialomiţa a fost găsit de pompierii ialomiţeni joi seară, 18 august.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, dispărut miercuri în râul Ialomiţa, în timp ce încerca să strângă PET-uri, a fost găsit joi seară, de pompieri.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, persoana înecată în râul Ialomiţa a fost găsită pe raza localităţii Copuzu.

Trupul neînsufleţit a fost scos la mal şi predat Serviciului de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. 

„Miercuri, 17 august, victima se afla împreună cu un alt bărbat (apelantul), la strâns de PET-uri. A căzut în apă şi nu a mai ieşit la suprafaţă”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Ialomiţa.

La acţiunea de căutare a bărbatului au participat două echipaje din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o barcă, în sprijin venind şi un echipaj de scafandri de la ISU Bucureşti-Ilfov şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Fortăreaţa lui Xi Jinping: aparatul de securitate ce protejează China de turbulenţe

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Pentru prima dată după 6 iulie 2022, nu au existat câştiguri teritoriale în Ucraina ale Rusiei

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite