VIDEO FOTO Coadă uriaşă la Vama Nădlac II. „Se plimbă nestingheriţi, nu au nicio treabă. Aici e epidemia. Dar câtă mizerie rămâne în urma lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La vama Nădlac II, de pe autostrada Nădlac-Arad, românii care ajung în ţară sunt grupaţi în convoaie, însoţite de poliţie sau jandarmerie, şi duse în judeţele de domiciliu.

GALERIE FOTO

Începând de sâmbătă, 3 aprilie, autorităţile vor actualiza lista cu zonele roşii şi galbene. De la miezul nopţii, zonele cele mai periculoase, adică cele roşii, sunt Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA şi Turcia. Conform regulilor, toţi cei care vin din aceste ţări trebuie să intre pbligatoriu în carantină timp de 14 zile.

Autorităţile din Ungaria permit şoferilor români să tranziteze ţara, pe autostradă, iar singurul loc prin care se poate intra în România este vama Nădlac II. Sute de maşini se îndreptau, joi seara, în ţară. Imagininile au fost surprinse de un şofer de TIR, care s-a arătat revoltat de faptul că foarte mulţi se plimbă nestingheriţi şi lasă în urma lor mizerie. 

„Se plimbă nestingheriţi, nu au nicio treabă. Aici e epidemia. Nu au niciun stres. Şi ce mizerie lasă. Oare de ce vin în România, ce le dau de lucru, oare? Aici e epidemia, nu la şoferii de camioane. Oare de unde vin ăştia toţi, oare de unde apar? Dar câtă mizerie rămân în urma lor, măi oameni buni. Mizerie la greu. Cam aşa stau lucrurile la vama Nădlac. Microbii, de aici îi luăm...Ce bună-i România, acum”, a spus şoferul de TIR.
 


 

Vama Nădlac II a fost vizitată, joi, de ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, şi de şefulului Poliţiei de Frontieră, chestor general Ioan Buda.
 

Aceştia au luat măsuri suplimentare în contextul în care tot mai multe ţări din Europa intră în zona roşie din cauza noului coronavirus.
 

Românii care ajung în ţară sunt grupaţi în convoaie, însoţite de poliţie sau jandarmerie, şi duse în judeţele de domiciliu. Alte măsuri au fost luate şi pentru persoanele care nu mai au cu ce să meargă în judeţele de domiciliu, anunţă prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian.
 

“Pentru cei care coboară din autovehicule în punctul de trecere a frontierei şi nu dispun de mijloace de transport proprii s-a montat un cort în care cetăţenii trebuie să aştepte până în momentul în care Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei ia legătura cu Centrul Naţional şi se organizează transportul acestor cetăţeni în judeţele în care au domiciliul cu mijloace de transport puse la dispoziţie de către autorităţi”, a spus prefectul Gheorghe Stoian, pentru Radio Timişoara.
 

Prin punctul de trecere a frontierei Nădlac I, autorităţile maghiare permit numai trecerea autotrenurilor şi autocamioanelor de transport marfă. Toate autoturismele sunt dirijate către punctul de trecere a frontierei de stat Nădlac II, ca urmare a realizării acelui culoar de trecere şi pentru o mai bună monitorizare a cetăţenilor care tranzitează teritoriul Ungariei.
 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, după vizita de la Nădlac, că se aşteaptă în perioada viitoare la o transmitere a coronavirusului de către românii care vin din afara ţării pentru că majoritatea vin din zone cu potenţial ridicat.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite