Ion Sturza a publicat lista miniştrilor pe care o va propune Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Sturza va cere votul parlamentarilor pe 4 ianuarie. FOTO Arhiva Adevărul
Ion Sturza va cere votul parlamentarilor pe 4 ianuarie. FOTO Arhiva Adevărul

Ion Sturza a publicat lista miniştrilor pe care o va propune Parlamentului, pe pagina sa de Facebook. Premierul desemnat a precizat că programul de activitate al potenţialului Guvern şi lista miniştrilor au fost deja expediate membrilor Legislativului.

Astfel, în componenţa Guvernului Sturza se regăsesc multe nume noi dar şi persoane care s-au manifestat în ultimul timp în spaţiul public. Funcţia de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene i-ar putea reveni lui Victor Chirilă, directorul Asociaţiei pentru Politică Externă, cea de ministru al Afacerilor Interne – lui Alexandru Stoianoglu, ost deputat democrat şi vicepreşedinte al Parlamentului, iar ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ar putea fi numit Oleg Tofilat.

Întreaga listă a potenţialilor miniştri include şi numele directorului StarNet, Alexandru Machedon, dar şi a actualului ministru al Tineretului şi Sportului, Loretta Handrabura, căreia i-ar putea reveni conducerea Ministerului Educaţiei.

Lista Cabinetului de miniştri propusă de premierul desemnat:

Prim-ministru – Ion Sturza

Prim Vice-premier şi Ministru de Externe – Victor Chirilă

Vice-premier pentru reintegrare – Ion Stăvilă

Ministrul Finanţelor – Ion Munteanu

Vice-premier şi Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – Dona Şcola

Ministrul Economiei – Marin Ciobanu

Ministrul Educaţiei – Loreta Handrabura

Ministrul Justiţiei – Stanislav Pavlovschi

Ministru al Afacerilor Interne – Alexandru Stoianoglo

Ministrul Apărării – Viorel Cibotaru

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – Svetlana Dogotaru

Ministrul Agriculturii – Alexandru Slusari

Ministerul Transporturilor şi Drumurilor – Oleg Tofilat

Ministrul Mediului – Andrei Ursache

Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor – Alexandru Machedon.

Ministrul Culturii – Veaceslav Reabcinschii

Ministrul Sănătăţii – Ala Nemerenco

Ministrul Tineretului şi Sportului – Dumitru Alaiba

Cine sunt cei care ar putea conduce ministerele de la Chişinău

Precizăm că Ion Sturza, candidatul desemnat la funcţia de premier, prezintă sâmbătă Parlamentului lista Cabinetului de miniştri şi programul de guvernare într-o scrisoare. Programul de guvenare va fi făcut public mâine, 3 ianuarie, în cadrul unui eveniment organizat de societatea civilă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite