Vadim Brînzan: Gazul va începe să fie livrat prin conducta Ungheni-Chişinău în februarie 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Deşi termenul stabilit anterior de dare în exploatare a conductei de gaz Ungheni-Chişinău era sfârşitul acestui an, noul ministru al economiei, Vadim Brînzan, spune că la sfârşitul lui 2019 conducta va fi gata în proporţie de 90%. Potrivit lui, primul gaz va fi livrat în luna februarie anul viitor. Declaraţiile au fost făcute în platoul TVR Moldova, transmite IPN.

„Finanţarea a fost deblocată, proiectul este în desfăşurare, sunt anumite piedici de origine birocratică care pot fi rezolvate destul de rapid. Potrivit lui, au apărut mai multe probleme legate de terenurile pe unde trece conducta şi piedici legate de calculul TVA, dar care pot fi rezolvate”, a declarat Vadim Brînzan.

Ministrul spune că proiectul se mişcă. Problema constă însă în faptul că trebuie să fie găsite soluţii pentru a alimenta ţara cu gaz în iarna care urmează. Vadim Brînzan spune că contractul încheiat cu Federaţia Rusă pentru livrarea gazelor expiră în luna decembrie. „Nu cred că avem motive de îngrijorare, noi lucrăm asupra acestei probleme, căutăm soluţii şi soluţiile vor fi găsite şi vor fi aplicate în practică”, spune Vadim Brînzan. Potrivit lui, negocierile cu Rusia la acest subiect deja au început.

În ceea ce priveşte infrastructura, noul ministru al economiei spune că partenerii occidentali sunt deschişi să ofere sprijin pentru dezvoltarea acestui domeniu. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite