31 de ani la masacrul din Tiananmen. Mii de locuitori ai Hong Kongului au sfidat interdicţiile şi au comemorat victimele regimului comunist de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tineri din Hong Kong ţinând în mână lumânări în memoria victimelor masacrului din Piaţa Tiananmen FOTO EPA-EFE
Tineri din Hong Kong ţinând în mână lumânări în memoria victimelor masacrului din Piaţa Tiananmen FOTO EPA-EFE

Mii de locuitori ai oraşului Hong Kong au sfidat joi interdicţiile impuse de la Beijing şi au comemorat împlinirea a 31 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen, transmite AFP.

Pentru prima oară în 30 de ani, Poliţia din Hong Kong nu a autorizat omagiul adus tradiţional în Parcul Victoria victimelor din Piaţa Tiananmen din Beijing, invocând restricţiile legate de noul coronavirus.

Într-o încercare de a împiedica organizarea comemorării, forţele de ordine au efectuat arestări în cartierul comercial Mongkok.

Cu toate acestea, mii de locuitori au reuşit să se strângă în Parcul Victoria, unde au scandat sloganuri ale mişcării prodemocraţie, aflată în luptă în aceste zile cu regimul comunist de la Beijing şi reprezentanţii acestuia în Hong Kong.

„Se fac 30 de ani de când vin pentru a onora memoria victimelor represiunii din 4 iunie, dar acest an are o importanţă aparte”, a declarat pentru AFP un bărbat în vârstă de 74 de ani care s-a prezentat drept Yip.

„Pentru că Hong Kongul are parte de acelaşi tip de represiune”, a adăugat el.

Mulţi dintre participanţii la acţiunea de comerorare au purtat tricouri cu inscripţia „Adevăr”, scrisă în alb. În jurul orei locale 20.00, manifestanţii au aprins lumânări în memoria chinezilor care au fost ucişi acum 31 de ani în timp ce manifestau împotriva regimului.

Mobilizate în jurul parcului, forţele de ordine nu au intervenit.

Situaţia este tensionată de un an încoace în Hong Kong, unde activiştii prodemocraţie denunţă o înăsprire a controlului Chinei asupra oraşului, în dezacord cu principiul „un stat, două sisteme”.

În timp ce lumea este ocupată cu noul coronavirus, China a decis să preia controlul total asupra acestui teritoriu care a intrat sub tutela sa în 1997. Astfel, Parlamentul local, prochinez, a adoptat joi în a doua lectură legea care pedepseşte lipsa de respect faţă de imnul Chinei. Anterior, Adunarea Naţională Populară de la Beijing a adoptat legea privind securitatea naţională în Hong Kong, care prevede intervenţia directă a Chinei pentru a opri orice consideră ea că ar reprezenta un act cu caracter separatist, terorist, subversionist sau de amestec extern. Mulţi se tem că această lege nu este decât un preludiu pentru un val de represiuni în acest teritoriu care se bucura până acum de libertăţi necunoscute în China.

În noaptea de 3-4 iunie, armata chineză a intervenit în forţă şi a pus capăt unor manifestaţii de şapte săptămâni împotriva corupţiei şi prodemocraţie. Numărul morţilor rămâne un subiect de dezbatere. Ambasadorul britanic în China la acea vreme vorbeşte de câteva mii. Subiectul este tabu în China. Joi dimineaţă, un fotograf AFP a fost oprit în Piaţa Tiananmen şi a fost obligat să şteargă pozele pe care le-a făcut acolo.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite