Ţările Asiei Centrale, afectate de o pană masivă de curent. Cauzele sunt deocamdată necunoscute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă foto RFI
Arhivă foto RFI

Kazahstan, Uzbekistan şi Kârgâzstan au fost afectate marţi, 25 ianuarie, de o pană de curent. Totul a plecat de la deconectarea unei linii electrice din Kazahstan.

Kazahstan, Uzbekistan şi Kârgâzstan au suferit pene de curent electric în marile oraşe marţi, potrivit autorităţilor, după ce o linie electrică majoră din Kazahstan a fost deconectată, transmite Reuters.

Reţelele celor trei ţări sunt interconectate, iar prin Kazahstan sunt conectate la reţeaua electrică rusă pe care o pot folosi pentru a acoperi penurii neaşteptate.

Linia electrică nord-sud a Kazahstanului, care leagă sudul Kazahstanului dens populat şi cei doi vecini ai săi de marile centrale electrice din nordul Kazahstanului şi reţeaua rusă, a fost deconectată marţi dimineaţă din cauza "dezechilibrelor de urgenţă" din partea asiei centrale a reţelei, a declarat operatorul de reţea KEGOC.

Penele de curent au provocat haos în întreaga regiune timp de câteva ore, trenuri şi garnituri de metrou fiind blocate, schiorii au rămas şi ei blocaţi pe teleschiuri, aeroporturile au fost închise, încălzirea centralizată şi pompele de apă au fost dezactivate, iar semaforizarea din marile oraşe a fost blocată.

Niciuna dintre cele trei ţări nu a raportat probleme cu centralele sale care ar fi putut cauza dezechilibrele.

Vă recomandăm şi: 

Alertă în Coreea de Sud. Phenianul continuă testele cu rachete balistice

Minţile din spatele programelor secrete de rachete ale Coreei de Nord

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite