A patra criză din strâmtoarea Taiwan!

FOTO Shutterstock

Subiectul despre Taiwan va rămâne în continuare unul fierbinte. Va deveni un fel de normalitate în Indo-Pacific la fel ca şi exerciţiile militare chineze, de mare amploare, în jurul insulei. Să fie bine înţeles: exerciţiile militare ale Chinei din jurul Taiwanului erau planificate de câteva luni. Nu poţi să derulezi asemenea operaţiuni de amploare fără o pregătire logistica asiduă în timp de câteva luni înaintea executării

Singurul lucru nou în planul operaţional a fost faptul că s-a mai adăugat o zonă de exerciţii a şaptea. Este clar că nu vizita lui Pelosi l-a generat. În schimb acestă vizită l-a justificat în faţa comuniştilor chinezi care se pregătesc de cel de-al 20 Congres al Partidului Comunist Chinez, el fiind considerat la Beijing ca un răspuns hotărât dat de preşedintele Xi Americii. În urma vizitei sale, China s-a angajat într-o demonstraţie militară de forţă, inclusiv lansări de rachete DF-15B (o racheta cu rază intermediară de acţiune) în apropierea insulei, stârnind temeri că Beijingul s-ar putea pregăti să preia controlul Taiwanului prin forţă, dacă nu imediat, atunci în viitorul apropiat. Chinezii au folosit peste 20 de nave de luptă şi peste 100 de avioane, inclusiv avioane de generaţia a cincea J-20, dar şi avionul de alimentare în aer, nou introdus, Y-20U. Rachetele lansatorului mobil PCL-191 au aterizat în apele din apropiere de Pingtan, o insulă din largul provinciei Fujian, vizavi de Taiwan. PCL-191 poate transporta opt rachete de 370 mm pentru a atinge ţinte de până la 350 km sau două rachete balistice tactice Fire Dragon 480 de 750 mm capabile să zboare până la 500 km. Ziarul The Wall Street Journal a scris că China sub preşedintele Xi Jinping „este alimentată de un amestec periculos de forţă şi slăbiciune: în faţa unor probleme economice, demografice şi strategice profunde, va fi tentată să-şi folosească creşterea economică şi puterea militară de a transforma ordinea existentă cât mai are ocazia”.

Capcana lui Tucidide!

Întrebarea definitorie despre ordinea globală pentru această generaţie este dacă China şi Statele Unite pot scăpa de capcana lui Tucidide. Metafora istoricului grec ne aminteşte de pericolele asociate atunci când o putere în ascensiune rivalizează cu o putere conducătoare – aşa cum Atena a provocat-o pe Sparta în Grecia antică sau cum a făcut Germania cu Marea Britanie în urmă cu un secol. Cele mai multe astfel de competiţii s-au încheiat prost, adesea pentru ambele naţiuni, a concluzionat o echipă de la Centrul Harvard Belfer pentru Ştiinţă şi Afaceri Internaţionale, după ce a analizat istoricul unor astfel de situaţii. În 12 din 16 cazuri din ultimii 500 de ani, rezultatul a fost război-scriu profesorii de la Harvard. Când părţile au evitat războiul, a fost nevoie de ajustări uriaşe şi dureroase în atitudini şi acţiuni din partea nu doar a contestatorului, ci şi a celui provocat. Şi totuşi o noua vizită a unei delegaţii a Congresului SUA a început pe 14 august. Călătoria în Taiwan vine la câteva zile după încheierea celor mai mari exerciţii militare efectuate vreodată de Beijing în jurul Taiwanului. Senatorul Ed Markey (D-MA), deputatul John Garamendi (D-CA), deputatul Alan Lowenthal (D-CA), deputatul Don Beyer (D-VA) şi deputatul Aumua Amata Coleman Radewagen (R-AS) au fost în vizită în Taiwan în perioada 14-15 august 2022, ca parte a unei vizite mai mari în regiunea Indo-Pacific. Delegaţia s-a întâlnit cu lideri de rang înalt din Taiwan pentru a discuta despre relaţiile dintre SUA şi Taiwan, securitatea regională, comerţul şi investiţiile, lanţurile globale de aprovizionare, schimbările climatice şi alte probleme semnificative de interes reciproc şi probabil pentru a primi o informare asupra exerciţiilor militare chineze recent încheiate. SUA s-a pus pe treabă în ceea ce priveşte salvarea economie taiwaneze de la preluare în cazul unei invazii chinezesti. Unii europeni s-au speriat de impactul vizetelor parlamentarilor americani. Hei, acolo este altă poveste despre care vom vorbi odată în anul ce urmează 2023! 

Un nou capitol al competiţie de mare putere 

China a devenit din ce în ce mai agresivă faţă de vecinii săi, de la o încăierare cu India, iniţiată aparent din întâmplare, de-a lungul graniţei nedemarcate a celor două ţări, în Himalaya în 2020, până la o escaladare a disputelor în Marea Chinei de Sud cu riveranii acesteia. China transforma insulele/atoli din primul cerc de apărarea în adevărate fortăreţe militare. Mai mult, Beijingul a precizat în repetate rânduri că consideră Taiwanul ca parte a teritoriului suveran al Chinei şi că va căuta într-o zi să exercite controlul asupra insulei, de preferinţă prin mijloace paşnice, dar şi folosind forţa dacă este necesar. În plus, unii îşi fac griji că pactul semnat de Rusia şi China la Beijing în ajunul Jocurilor Olimpice de iarnă din acest an nu numai că a deschis calea pentru ca Rusia să atace Ucraina fără intervenţia Chinei, ci şi pentru ca China să invadeze în cele din urmă Taiwanul cu acordul Rusiei. Istoria competiţie dintre marile puteri a deschis la Beijing în 2022 numai un nou capitol în lupta dintre cele mai mari puteri nucleare a căror Triadă nucleară este de departe suficientă pentru eliminarea rasei umane. Se produce la ora actuală o nouă polarizare geopolitica în jurul Washingtonului şi a Beijingului.

Impedimente în atacul asupra Taiwanului

Taiwan este o insulă separată de 160 km de apă de China continentală. Vorbind despre un atac asupra insulei am să fac câteva consideraţii. 

FOTO Shutterstock

În primul rând există multe îngrijorări că Taiwanul nu este echipat sau pregătit corespunzător pentru a opri un atac amfibiu al Chinei. Dar atacurile amfibii sunt dificile, chiar şi în cele mai bune circumstanţe datorate terenului propice. Să fie clar: o operaţiune militară de a ocupa Taiwanul este una din cele mai complicate din istorie. Este similar cu o operaţiunea de a ataca fiordurile Norvegiei. Atacurile amfibii au succes în două condiţii. Fie ţinta potenţială nu apără în mod adecvat linia ţărmului, fie, dacă ţinta potenţială a retras apărarea ţărmului fiindcă atacatorul s-a angajează într-un bombardament extins şi îndelungat al coastei. Taiwanul a achiziţionat armament militar de ultimă generaţie pentru a-şi permite abordarea conceptului ”Porcului spinos” a apărării de coastă, ideea fiind că naţiunea insulară poate provoca suficientă durere/victime pentru a opri atacul până la sosirea ajutorului. Cât despre acesta din urmă, un asemenea bombardament ar declanşa imediat apărarea Taiwanului de către puterile occidentale, şi anume Statele Unite. Timpul necesar Chinei să adune şi să mute forţe peste strâmtoarea Taiwan ar permite forţelor americane, cu sediul în bazele militare din Japonia şi Guam, zone vecine situate în al doilea cerc de insule de protecţie, să ajute apărarea Taipeiului. 

Pe măsură ce retorica Chinei despre „reunificare” cu Taiwanul şi activităţile armatei în zona gri se intensifică, Taipeiul a adoptat o strategie care include un număr mare de ”lucruri mici” pentru a valorifica avantajele militare tehnologice ale echipamentelor din dotarea militarilor taiwanezi şi cele geografice ale insulei, pentru a exploata vulnerabilităţile Armatei Populare de Eliberare şi a ajuta la descurajarea unei încercări de a prelua insula cu forţa. Adoptarea unei apărări asimetrice care să exploateze avantajele naturale ale Taiwanului şi să exploateze vulnerabilităţile Armatei Populare de Eliberare nu este un concept nou. Noua strategie a generalului Lee expusă în timpul mandatului său de şef de stat major al forţelor armate din Taiwan din 2017 până în 2019, a adus în prim plan achiziţionarea unor cantităţi mici de avioane de luptă F-16 de ultimă generaţie  şi submarine indigene pentru misiuni precum răspunsul la incursiuni în zona gri. El a susţinut că acele sisteme moştenite sunt scumpe, potenţial vulnerabile şi ar trebui completate cu cantităţi mari de sisteme antiaeriene şi antinavă mici, mobile, accesibile şi rezistente, care ar putea supravieţui loviturilor iniţiale şi ar putea rezista eficient invaziei aeriene sau amfibie. Apărarea eficientă antiaeriană şi antinavă cu rază scurtă de acţiune ar putea creşte riscul ca o încercare de invazie să eşueze sau să fie întârziată substanţial fie pe apă, fie pe uscat/insulă. Perspectiva eşecului sau costurile politice economice, internaţionale şi interne ale unui conflict prelungit ar putea descuraja China să iniţieze o invazie care ar putea fi respinsă sau care ar putea dura cu consecinţe interne şi internaţionale negative. China a investi masiv în flotă şi rachete dar nu este suficient de pregătită pentru o invazie a Taiwanului. 

În al doilea rând, şi legat de asta, adevărul este că vizita lui Pelosi nu a fost semnificativă pe cât au vrut unii să o prezinte, dar nu a fost nicio provocare la adresa Beijingului. Dacă Pelosi nu se ducea la Taipei, SUA admiteau că se află la cheremul Chinei comuniste şi, prin extensie, la al agresivelor şi expansionistelor tiranii totalitare răsăritene. Similar cu „gafa” lui Biden din aprilie 2022, când a afirmat că SUA vor veni în apărarea Taiwanului în cazul unui atac, adevărul este că atât vizita lui Pelosi, cât şi declaraţia lui Biden sunt în concordanţă cu politica de lungă durată a SUA de a apăra insula de atacul Beijingului, aşa cum este stipulat în Legea relaţiilor cu Taiwan din 1979. China ştie asta! În plus, SUA şi China au purtat războaie şi în trecut pentru strâmtoarea Taiwan, în 1954 şi 1958, deşi acestea au fost înainte ca China să devină o putere nucleară.  Când forţele comuniste chineze au început să bombardeze insulele controlate de Taiwan în 1958, Statele Unite s-au grăbit să-şi susţină aliatul cu forţă militară – inclusiv să elaboreze planuri pentru a efectua lovituri nucleare în China continentală, potrivit unui document ”aparent” încă clasificat, care aruncă o nouă  lumină asupra unei crize despre care nu s-a vorbit prea mult până acum.  Liderii militari americani au făcut eforturi pentru o lovitură nucleară de primă utilizare asupra Chinei, acceptând riscul ca Uniunea Sovietică să riposteze în numele încă la acea vreme a aliatului său şi să moară milioane de oameni, arată zeci de pagini dintr-un studiu clasificat al confruntării apărut în 1966. Guvernul a cenzurat acele pagini atunci când a desecretizat studiul pentru a fi publicat. Documentul a fost dezvăluit de Daniel Ellsberg[1], care a divulgat o istorie clasificată a Războiului din Vietnam, cunoscută sub numele de ”Documentele Pentagonului”, în urmă cu 50 de ani. Ellsberg a spus că a copiat studiul secret despre criza strâmtorii Taiwan în acelaşi timp, dar nu l-a dezvăluit atunci. El o devoalează acum pe fondul noilor tensiuni dintre Statele Unite şi China din cauza Taiwanului. Criza din 1958 a scăzut în intensitate atunci când forţele comuniste ale lui Mao Zedong au întrerupt atacurile asupra insulelor, lăsându-le sub controlul forţelor naţionaliste a lui Chiang Kai-shek. Deşi nicio garanţie nu este fermă în politica internaţională, angajamentul SUA faţă de securitatea Taiwanului pare extrem de credibil.

FOTO Profimedia

În al treilea rând, în ciuda retoricii Beijingului, China nu are de câştigat din preluarea Taiwanului. În cazul invaziei Ucrainei de către Rusia, deşi cei mai mulţi observatori au considerat-o un eveniment greşit din punct de vedere strategic, s-ar putea vedea cel puţin o anumită logică în dorinţa Moscovei de a controla ţara situată pe ”Direcţia operaţională strategică” est-vest a Rusiei, direcţie pe care au venit de-a lungul timpului războaiele împotriva Rusiei. De la porturile din Crimeea la producţia de cereale, Ucraina oferă Rusiei o mare valoare pe care altfel ar fi fost greu de posedat. Dar ce are de câştigat China din invadarea Taiwanului? Valoarea strategică a controlului insulei merită anumite costuri ale unei operaţiuni militare dificile şi suspendării definitive a schimburilor diplomatice şi economice cu Occidentul? Naţionalismul este o forţă puternică în politica internaţională şi naţionalismul ar putea determina China să intre în invazie. Dar rămâne departe de a fi clar modul în care obţinerea controlului deplin al insulei, deşi este importantă din punct de vedere simbolic, ar avea ca rezultat beneficii care să justifice costul.

„China jos, Rusia sus [2](!?)”

Deşi documentele Strategiei Naţionale de Securitate şi Strategia Naţională de Apărare nu sunt publice, strategia în sine nu au fost un mister complet. La doar 45 de zile de la semnarea ei de către preşedintele Biden  a apărut un Ghid strategic interimar de securitate naţională (cu luni înainte ca administraţia să fie obligată să facă acest lucru). Ea a fost văzută ca o inversare a strategiei „America First” a lui Trump. La fel ca strategia lui Trump, îndrumările lui Biden au identificat China, Rusia, Coreea de Nord şi Iran ca potenţiali adversari dar multe alte elemente au suferit modificări. Casa Albă a început elaborarea unei Strategie de Securitate Naţională în ianuarie, când a făcut o pauză pentru a vedea cum se va desfăşura conflictul Rusia-Ucraina. Apoi, în februarie, oficialul care a elaborat strategia, Sasha Baker, a părăsit NSC (Consiliu National de Securitate) pentru a deveni subsecretar adjunct al apărării pentru politică. La sfârşitul lunii aprilie, ea a fost înlocuită ca director principal de strategie al NSC de Thomas Wright, un expert în relaţii transatlantice şi politică externă. ”China şi Indo-Pacificul rămâne o temă de top, dar pentru Europa, strategia va recunoaşte războiul terestru şi implicaţiile geopolitice majore ale sale pentru Europa”, a declarat un înalt oficial al administraţiei pentru Defense. În primele şase luni de război, NATO a început să-şi extindă şi să-şi îmbunătăţească poziţia de forţă, în timp ce Ucraina a luptat cu Rusia până aproape de impas folosind ajutorul occidental. Cred că ar fi o greşeală să te uiţi la asta şi să spui „China jos, Rusia sus”, a spus oficialul administraţiei, care a vorbit cu Defense sub condiţia anonimatului. „Cu siguranţă nu este cazul, dar va reflecta unele dintre marile evenimente geopolitice pe care le-am văzut.” Opinia administraţiei este clară: Secretarul de Stat Antony Blinken, într-un discurs din 26 mai 2022, a numit Rusia „o ameninţare clară şi prezentă” şi China „cea mai serioasă provocare pe termen lung pentru ordinea internaţională”, dar a spus că SUA este hotărâtă să evite conflictul sau un nou Război Rece. Această declaraţie este una subtilă, este o construcţie diferită de Strategia Naţională de Apărare, a cărei fişă informativă publicată pe 28 martie spune că judecă China drept „cel mai important concurent strategic şi provocarea de ritm pentru Departamentul Apărării” şi identifică Rusia ca o „ameninţare acută”. Profesorii de la Brookings Institution, a spus că liderii Pentagonului sunt prinşi într-o „cămaşă de forţă intelectuală” în accentul pus de strategia lor pe China, ameninţarea viitoare complexă cu care doresc să se confrunte, în timp ce Rusia provoacă cea mai gravă criză de securitate din Europa din 1945. Ca să înţelegeţi despre ceea ce doresc americani Defense a scris: ”Dincolo de o viziune geopolitică, strategia stabileşte trei priorităţi: „descurajarea integrată” sau coordonarea pârghiilor militare, diplomatice şi economice din întregul guvern al SUA pentru a descuraja un adversar să ia o acţiune agresivă; „a face campanie” pentru a consolida capacitatea coaliţiilor internaţionale şi a complica acţiunile adversarilor; şi „construirea de avantaje durabile” prin investiţii în tehnologiile şi oamenii potriviţi”. Dacă te uiţi la poza geopolitică vezi cât de mult face SUA pentru Ucraina: 9 miliarde de dolari în ajutor militar si civil. Pentagonul a trimis muniţie pentru sisteme avansate de rachete, arme antitanc Javelin, explozibili, consumabile medicale şi multe altele. Poate cea mai importantă piesă a pachetelor de arme trimise: rachete pentru lansatoarele HIMARS care s-au dovedit aproape un ”schimbător de joc” pe câmpul de luptă mai mult decât orice armă trimisă de SUA şi NATO în Ucraina.

Date relevate pentru războiul din Ucraina şi criza din Taiwan

Avem două crize în derulare. Un război la graniţele Românie în Ucraina şi o criză diplomatică în Indo-Pacific. Am să încerc să prezint mai jos o serie de cifre pentru cei interesaţi. Vă sugerez să le citiţi pentru că veţi înţelege mult mai multe despre situaţia actuală.

Pentru o anumită perspectivă, luaţi în considerare aceste cifre: printre primii beneficiari ai asistenţei militare americane în 2020, Israelul a primit 3,3 miliarde de dolari, Afganistanul 2,8 miliarde de dolari şi Egiptul 1,3 miliarde de dolari. Totalitatea ajutorului militar al SUA – răspândit în 157 de naţiuni – s-a ridicat la 11,6 miliarde de dolari. Cheltuielile militare ale Ucrainei pentru 2022 reprezintă acum mai mult de trei sferturi din această cifră – şi mai sunt încă mai mult de patru luni din 2022. Aproape sigur vor veni mai multe transporturi de arme. Şi încă câteva cifre care v-ar face să înţelegeţi războiul de la graniţa cu România: 40.000 de ucraineni au fost ucişi de la începutul războiului[3]; consilierul principal al preşedintele Zelenski a estimat ca 10.000-11.000 de militari ucraineni au fost ucişi[4]; Ucraina şi-a ridicat estimarea soldaţilor ruşi ucişi în conflict la 38.000, NATO a estimat că pierderile de trupe ruseşti sunt cuprinse între 7.000 şi 15.000, oficialii ruşi au susţinut pierderi de 1.351 de trupe, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov care a spus că au existat „pierderi semnificative de trupe şi este o tragedie uriaşă pentru noi”[5]; au fost omorâţi între 8-13 generali ruşi[6]; peste 6,3 milioane de refugiaţi ucraineni raportaţi în alte ţări europene în prezent iar datele ONU indică faptul că peste 10 milioane au trecut graniţa de la începutul războiului, dar milioane s-au întors acasă, în mare parte din Polonia[7].

China a investit masiv timp de mulţi ani în achiziţionarea de nave şi aeronave moderne şi în pregătirea personalului pentru operaţiunea Taiwan, dar mulţi observatori, inclusiv autorii raportului din 2020 către Congresul SUA mai precis catre Comisia de revizuire economică şi de securitate dintre SUA şi China, evaluează că Armata Populară de Eliberare „Încă nu are capacitatea de a executa o invazie pe scară largă a Taiwanului.” Amiralul Davison, fost comandant al contingentului naval american din Indo-Pacific, susţinea în faţa comisie senatoriale care se ocupă de armată şi servicii că peste şase ani China va fi pregătită să atace Taiwanul. Armata Chinei continuă să investească masiv în această misiune, ca parte a unei game largi de provocări, de la operaţiuni de informare în curs şi în intruziuni în ”zona gri” până la dobândirea de capacităţi militare de a lovi, bloca sau invada insula, cu obiectivul declarat de a atinge „reunificarea.” 

Resursele disponibile pentru armata din Taiwan sunt în creştere, dar sunt limitate şi sunt mici în comparaţie cu resursele disponibile Chinei. În ciuda sprijinului pe care îl dă utilizarea unei strategii de tipul ”Porcupine Strategy[8]”, Taipeiul a continuat să investească în sisteme convenţionale scumpe. Taiwanul s-a angajat într-un program de 16 miliarde de dolari pentru a produce opt submarine diesel. Construcţia primei unităţi a început în noiembrie 2020, după câţiva ani în care industria internă de apărare a proiectat submarinul, a construit docul unde vor fi construite şi a asigurat acordul Americii de a furniza anumite tehnologii.  Taiwan investeşte 4 miliarde de dolari pentru a-şi moderniza cele 141 de avioane de luptă F-16 din dotare, care au fost achiziţionate în anii 1990, la cele mai recente specificaţii F-16v.

Prima dintre aeronavele modernizate a intrat în funcţiune în primăvara anului 2021. În plus, Taiwan achiziţionează 66 de noi avioane F-16v pentru a înlocui cele mai vechi avioane de luptă ale sale, la un cost raportat de 8 miliarde de dolari. Tien Kung [Sky Bow] III (TK III) este un sistem taiwanez de apărare aeriană cu lansatoare de rachete montate pe o remorcă şi radare de cercetare, utilizate împotriva aeronavelor, rachetelor de croazieră, rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune şi rachetelor anti-radiaţii, sistem cu caracteristici de performanţă aproximativ comparabile cu Patriot PAC-3.20. TK III şi sistemele Patriot PAC-3 importate sunt desfăşurate pe scară largă în Taiwan. TK III este în producţie de serie şi este planificată achiziţionarea de interceptoare Patriot PAC-3 suplimentare. TK III este construit parţial cu tehnologie licenţiată din SUA, şi este un sistem răspândit în Taiwan.  Hsiung Feng [Vânt curajos] II şi III (HF II şi HF III) sunt rachete de producţie taiwaneză. Taipeiul produce şi desfăşoară două rachete de croazieră antinavă care ar putea reprezenta o ameninţare semnificativă pentru navele unei forţe de invazie. HF III este o rachetă de croazieră supersonică autohtonă capabilă să lovească nave sau ţinte terestre, cu o rază de acţiune suficientă pentru a lovi inclusiv ţinte continentale.  Sistemul HF III este desfăşurat pe fregate şi nave mai mici. HF II este o rachetă de croazieră antinavă subsonică cu rază mai scurtă de acţiune de generaţie anterioară, care este în prezent desfăşurată pe o varietate de nave şi pe uscat şi continuă să fie produsă şi modernizată. Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Chung-Shan a început, de asemenea, producţia la sfârşitul anului 2020 a unei rachete de croazieră supersonice de atac terestre Yun Feng cu o rază de acţiune suficientă pentru a lovi ţinte în China continentală, precum Beijing sau Shanghai. Corvetele  Clasa Tuo Chiang deşi sunt relativ mici, cu o deplasare de 600 de tone, în comparaţie cu cele 26 de fregate şi distrugătoare ale marinei din Taiwan, cu o deplasare cuprinsă între 3.000 şi 10.000 de tone, transportă rachetele antinavă HF II (subsonică) şi HF III (supersonică) torpile şi sisteme de rachete de apărare aeriană. Navele din clasa Tuo Chiang (navele din clasa Tuo Chiang sunt produse pe plan intern) au corpuri de catamaran, având o secţiune transversală radar redusă şi se pot deplasa la viteze mari (până la 43 de noduri) fiind concepute pentru a fi ascunse în golfurile din ţărmul insulei. În plus, Taiwan are 31 de nave cu rachete din clasa Kuang Hua care transportă sisteme de rachete HF II anti-navă. Nava de transport şi asalt amfibie din clasa Yu Shan este una din cele patru docuri de transport amfibie mari (10.000 de tone de deplasare) produse pe plan intern. Aceste nave cu mai multe misiuni sunt concepute pentru a transporta trupe şi echipamente către insulele din larg ale Taiwanului, precum şi insulele sale din Marea Chinei de Sud. şi sunt înarmate şi cu rachete antinavă şi sisteme antiaeriene. În 2020, marina taiwaneză a primit prima dintre cele patru noi nave de minare de 350 de tone produse pe plan intern, Min Jiang-Class Minerayer. Minele navale ar putea reprezenta o provocare majoră pentru navele care se apropie de Taiwan, iar încercările de eliberare a acestora ar putea întârzia forţele de invazie. 

Sisteme achiziţionate de Taipei din Statele Unite ca vânzări militare străine sunt:

Tanc M1A2 Abrams: Taiwan achiziţionează 108 tancuri M1A2, dintre care primul va fi livrat în 2023 (2 miliarde de dolari). Obuzier M109 Paladin: Administraţia Biden a aprobat cererea Taiwanului pentru 40 de obuziere autopropulsate M109 şi echipamentele aferente pentru livrare până în 2025 (750 milioane USD). Sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS: 11 lansatoare mobile şi 64 de rachete asociate vor fi livrate până în 2027 (430 milioane USD). Torpilă Mark 48: 18 torpile grele Mark 48 vor fi achiziţionate de la Marina SUA (180 milioane USD). Administraţia Tsai citează vânzarea de torpile grele ca dovadă a sprijinului SUA pentru programul de submarine indigene. Harpoon: 100 de lansatoare de rachete de croazieră de coastă Harpoon, 400 de rachete şi 25 de radare asociate vor fi produse şi vândute Taiwanului, şi vor ajunge în 2025 (2,3 miliarde USD). Harpoon este un bun exemplu de rachetă anti-navă dovedită, suficient de mică pentru a fi desfăşurată în număr mare pe lansatoarele mobile. MQ-9 Reaper: Statele Unite au aprobat vânzarea a patru drone de supraveghere MQ-9 de mare altitudine, de lungă durată şi echipamente de control la sol fixe şi mobile asociate pentru a îmbunătăţi cunoaşterea situaţiei din Taiwan (600 de milioane de dolari). FIM-92 Stinger: Statele Unite au convenit să vândă Taiwan 250 de rachete portabile sol-aer de tipul Stinger şi echipamente de antrenament asociate, pentru utilizare împotriva aeronavelor, elicopterelor şi dronelor, care urmează să fie livrate până în 2026 (220 milioane USD). Stinger este un alt exemplu bun de armă dovedită suficient de mică pentru a fi dislocată în număr mare. Prelungirea duratei de viaţă Patriot PAC-3: Taiwan a investit mai mult de 6 miliarde de dolari pentru a procura şi implementa 350 de rachete de apărare aeriană Patriot PAC-3, care sunt acum operaţionale. Statele Unite au fost de acord în 2020 cu un program de modernizare şi prelungire a duratei de viaţă pentru aceste rachete (620 de milioane de dolari). Se pare că Taiwan încearcă să cumpere 300 bucăţi din cea mai recentă versiune a rachetei de interceptare Patriot, ceea ce ar duce la 650 numărul total dislocat în Taiwan.

Obiectivul numărul unu: semiconductorii!

Chiar atunci când China, Rusia şi Iran contestă ordinea de după Al Doilea Război Mondial mai agresiv ca niciodată, mulţi se întreabă dacă Statele Unite au energia, aliaţii şi resursele pentru o nouă ”ceartă geopolitică”. China este acum un adevărat concurent în domeniul militar, tehnologic şi economic, cu excepţia unui domeniu critic: proiectarea şi fabricarea celor mai avansate microprocesoare şi cipuri logice şi de memorie, care reprezintă stratul de bază pentru inteligenţa artificială, învăţarea automată, calculatoare de performanţă, vehicule electrice, telecomunicaţii - adică întreaga economie digitală în care ne mutăm. Efortul masiv al Chinei, condus de stat, de a-şi dezvolta propria sa industrie de microcipuri integrată vertical nu a reuşit până acum în mare măsură să stăpânească fizica şi hardware-ul pentru a manipula materia la scară manometrică, o abilitate necesară pentru a produce în masă microprocesoare super-sofisticate. Cu toate acestea, la doar câteva mile distanţă de China se află cel mai mare şi mai sofisticat producător de cipuri din lume: Taiwan Semiconductor Manufacturing Company. TSMC este unul dintre cei trei producători din lume care fabrică cele mai avansate cipuri semiconductoare – şi de departe cel mai mare. Al doilea şi al treilea sunt Samsung şi Intel. Majoritatea designerilor de cipuri, precum IBM, Qualcomm, Nvidia, AMD (şi chiar şi Intel într-o oarecare măsură) folosesc acum TSMC şi Samsung pentru a realiza microprocesoarele pe care le proiectează. Dar, la fel de important, trei dintre cele cinci companii care produc maşini de litografie super-sofisticate, instrumente şi software utilizate de TSMC şi de alţii pentru a produce efectiv microcipurile — Applied Materials, Lam Research Corporation şi KLA Corporation — au sediul în Statele Unite (ceilalţi doi sunt olandezi şi japonezi). Chinei îi lipseşte în mare măsură această expertiză. Ca atare, guvernul american are puterea de a restricţiona TSMC să producă cipuri avansate pentru companiile chineze. Într-adevăr, în urmă cu doar două săptămâni, SUA au determinat TSMC să suspende noi comenzi de la şapte centre de supercomputer chineze suspectate că ar ajuta la dezvoltarea armelor ţării. China, totuşi, îşi dublează cercetarea în fizică, nanotehnologie şi ştiinţe ale materialelor care vor conduce următoarea generaţie de cipuri şi echipamente de fabricare a cipurilor. Dar Chinei i-ar lua un deceniu sau mai mult pentru a ajunge la vârf. De aceea, astăzi, pe cât de mult doreşte China Taiwanul din motive de ideologie, ea vrea TSMC în buzunarul industriilor militare chineze din motive de strategie. Şi, cu cât strategii americani s-au angajat să păstreze democraţia Taiwanului, ei sunt cu atât mai hotărâţi să se asigure că TSMC nu va cădea în mâinile Chinei din motive de strategie. (TSMC construieşte acum o nouă fabrică de semiconductori în Phoenix.) Pentru că, într-o lume care se digitalizează, cel care controlează cel mai bun producător de cipuri va controla... punctele geopolitice cheie!

[1] Daniel Ellsberg (născut pe 7 aprilie 1931) este un activist politic american, fost analist militar al Statelor Unite. În timp ce era angajat de RAND Corporation, Ellsberg a provocat o controversă politică naţională în 1971, când a lansat Pentagon Papers, un studiu ultrasecret al Pentagonului despre luarea deciziilor guvernului SUA în legătură cu războiul din Vietnam, pentru The New York Times, The Washington Post şi alte ziare. La 3 ianuarie 1973, Ellsberg a fost acuzat în temeiul Legii de spionaj din 1917, împreună cu alte acuzaţii de furt şi conspiraţie, cu o pedeapsă maximă totală de 115 ani. Din cauza abaterii guvernamentale şi a strângerii ilegale de dovezi şi a apărării lui Leonard Boudin şi a profesorului de la Facultatea de Drept de la Harvard Charles Nesson, judecătorul William Matthew Byrne Jr. a respins toate acuzaţiile împotriva lui Ellsberg pe 11 mai 1973. Este considerat de comunitatea de informaţii ca fiind unul dintre cei care au devoalat fapte secrete ale SUA precum Manning sau Snowden şi care au încălcat legislaţia Americii. Ellsberg a fost distins cu Premiul Olof Palme în 2018 pentru „umanismul său profund şi curajul moral excepţional”. Astăzi are 91 de ani şi trăieşte în Chicago, Illinois.

[2] În sensul ”lăsăm China pentru mai târziu acum ne ocupăm de Rusia”

[3] https://data.humdata.org/visualization/ukraine-humanitarian-operations/

[4] CBS News -10 iunie 2022 : ”Up to 200 Ukrainian soldiers are being killed every day by Russian forces, Zelenskyy aide says.

[5] https://edition.cnn.com/2022/04/15/politics/tapper-zelensky-interview-cnntv/index.html;  https://abcnews.go.com/International/wireStory/nato-7000-15000-russian-troops-dead-ukraine-83642086;https://www.themoscowtimes.com/2022/04/26/bodycountrussia-loses-over-300-officers-in-ukraine-war-report-a77491.

[6] https://www.bbc.com/news/world-europe-60807538;  https://www.independent.co.uk/news/world/europe/vladimir-frolov-russian-general-killed-war-b2059665.html

[7] https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine

[8] Această strategie se concentrează pe consolidarea apărării unui stat pentru a exploata slăbiciunile inamicului, mai degrabă decât să-şi asume punctele forte. A fost propusă pentru prima dată la Colegiului Naval de Război din SUA, de profesorul William S Murray, în 2008.