Asia

articolul anterior articolul urmator

Accident aviatic în India. Un Boeing 737 cu 191 de oameni la bord s-a rupt în două la aterizare în zona de sud-vest a ţării. Cel puţin cinci oameni au murit FOTO VIDEO

14
7 Aug 2020 18:45:12
Autor: George-Andrei Cristescu
FOTO AFP
FOTO AFP

Un Boeing 737 al companiei Air India care venea din Dubai a depăşit pista de aterizare a aeroportului Kozhikode / Calicut din zona de sud-vest a ţării.  Potrivit martorilor oculari, de la locul accidentului se ridică fum iar aeronava pare a se fi rupt în două.

Accidentul s-a produs după ce aeronava companiei Air India Express a alunecat de pe pistă în condiţii de ploaie torenţială, în jurul orei locale 7.40 pm (15.40, ora României) şi a căzut într-o vale. Aeroportul este situat într-o zonă înaltă. India se confruntă cu inundaţii şi alunecări de teren din cauza sezonului musonic.

Operaţiunile de salvare sunt în curs. Partea din faţă avionului cuprinzând cinci rânduri de scaune a fost grav avariată şi e puţin probabil ca pasagerii aflaţi în acea zonă să fi supravieţuit. Cel puţin cinci persoane au murit şi circa 40 de persoane au fost transportate la spital.

Primii care au ajutat eforturile de salvare au fost localnicii. Autorităţie au mobilizat echipe de pompieri şi intervenţie din două districte. 

La bordul aeronavei se aflau 184 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Copilotul avionului se află în stare gravă, potrivit India TV. Printre pasageri se află şi 10 copii.

 

 

Aeronava ar fi atins pista cu viteză mare şi de aceea ar fi depăşit pista. Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGCA) din India a precizat că nava avea „o vizibilitate de două mii de metri, în condiţii de ploaie puternică” şi „a continuat să ruleze până la sfârşitul pistei, a căzut în vale şi s-a rupt în două bucăţi “.

Fostul ministru al Turismului din India, KJ Alphons, a scris pe Twitter: “A doua tragedie a zilei în Kerala: Air India Express a ieşit de pe pista de rulare la Kozhikode, porţiunea frontală s-a desprins, pilotul a murit şi mulţi pasageri sunt răniţi. Toţi pasagerii au fost evacuaţi. Mare noroc că aeronava nu a luat foc.”

 

 

   Airplane crash #AirIndiaExpress flight from #dubai to #India 180 on board

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Pontus Euxinus
7.08.2020, 18:56:18

O sa-i treaca si pe oamenii astia tot la categoria mortilor de covid chinese virus

-3 (5 voturi)
lui iehova moarte
7.08.2020, 19:50:54

Comentariu considerat abuziv.

lui iehova moarte
7.08.2020, 19:51:29

Comentariu considerat abuziv.

Michael Michael
7.08.2020, 19:04:46

Probabil pilotii au evitat vre-o vaca sfanta care tocmai traversa pista.

-4 (4 voturi)
Tomescu Tom
7.08.2020, 19:49:31

Nu-i legată de Covid " știrea" ..deci nu este știre .. Cui pasă de chestiile astea de la capătul lumii ... ? ... . Indienilor din India le apar, pe fluxul de știri, noutățile din România ? ... :))))

-3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (14)