Alegeri parlamentare în Iran după Soleimani. Prezenţă redusă, moderaţii sunt pulverizaţi, conservatorii câştigă şi vor decide vectorul politic şi strategic

Sursă foto: Radio Farda

Pe 21 februarie iranienii au participat la două serii de alegeri, votând pentru viitoarea componenţă a două organe: Parlamentul (Majlis) şi Adunarea Experţilor.

Analiză realizată de Ioana Constantin Bercean*       

Conform observatorilor, acest set de alegeri a părut a fi unul dintre cele mai necompetitive de la Revoluţia Islamică încoace, deoarece, Consiliul de Gardă (Consiliul de Tutelă) al Constituţiei – un organ numit şi mandatat constituţional format din doisprezece membri (şase clerici numiţi de liderul suprem, Ayatollah-ul Ali Khamenei şi şase jurişti numiţi indirect de acesta), cu o putere şi influenţă considerabilă în Republica Islamică Iran – a descalificat zeci de candidaţi reformişti, inclusiv cel puţin optzeci de membri ai actualului Parlament. Cu excepţia primelor alegeri parlamentare postrevoluţionare din 1980, parlamentul Republicii Islamice nu a permis decât arareori unui număr restrâns de politicieni să candideze pentru funcţii semnificative, dar de această dată, Consiliul de Gardă a mers mult mai departe, aproape eliminând fracţia reformistă din realmul poitic.         

Context

Formal, candidaturile pentru parlamentul iranian sunt deschise oricărui cetăţean cu vârsta cuprinsă între 30 şi 75 de ani, care deţine cel puţin o diplomă de masterat sau echivalentul acesteia, şi-a încheiat serviciul militar obligatoriu (pentru bărbaţi) şi şi-a arătat angajamentul faţă de Islam (cu excepţia celor care candidează pentru cele cinci locuri rezervate minorităţilor religioase). Însă, în practică, au fost descalificaţi atât de mulţi candidaţi încât în majoritatea circumscripţiilor electorale nu a existat nici un singur candidat din spectrul reformist. Mostafa Tajzadeh, fost ministru adjunct în perioada preşedintelui reformist Mohammad Khatami (1997-2105), a anunţat înainte de scrutin că va boicota alegerile, atâta vreme cât acest proces s-a transformat în unul de „numiri” efective conduse de Khamenei, iar Înaltul Consiliu al Reformiştilor, reprezentând toţi politicienii moderaţi importanţi, a declarat că nu va aviza candidaţii în Teheran şi în multe alte provincii.

Sursă: Twitter

De-a lungul timpului speculaţiile în jurul alegerilor pentru Majlis nu au fost puţine, însă în ultimii ani, liderul suprem a cerut în repetate rânduri un palament dominat de „forţe tinere, devotate şi cu spirit revoluţuionar” – un adevărat apel la adresa seniorilor conservatori, aceştia fiind îndemnaţi să cedeze locurile lor unor tineri cu profil anti-occidental, pro-Khamenei, susţinători ai implicării militare a Iranului în lumea arabă, adică unei generaţii de neo-conservatori care să ducă mai departe moştenirea lăsată de părintele spiritual al Republicii Islamice, Ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Sursă foto: Khamenei.Ir

Candidaţii au avut la dispoziţie doar şapte zile pentru a-şi face campanie, înre 13 şi 19 februarie. După primul tur de scrutin din 21 februarie, va mai urma unul, în luna mai, pentru cei care au atins pragul electoral necesar. Peste 15.000 de persoane au solicitat să candideze pentru parlament, din care 7.296 au fost descalificaţi de către Consiliul de Gardă, iar 7.148 (dintre care 666 sunt femei) au concurat pentru cele 290 de locuri din Majlis, în 31 de provincii, în cele 55.000 de secţii de vot amenajate în şcoli şi moschee. Alegătorii iranieni au ales, de asemenea, înlocuitori pentru cei şapte membri decedaţi ai Adunării Experţilor (Majles-e khobregân-e rahbari), un organism clerical responsabil de numirea liderului suprem al ţării. Însă candidaţii pentru Adunarea (sau Sfatul) Experţilor trebuie să fie aprobaţi în prealabil de către Consiliul Tutelar iar în practică acest organism nu pune niciodată sub semnul întrebării nici numirea, nici deciziile ayatollahului suprem.

Iranul este împărţit în circumscripţii electorale cu unul sau mai mulţi membri, cea mai mare dintre acestea fiind Teheranul, care alege treizeci de parlamentari. Există cinci locuri rezervate minorităţilor religioase – evrei, zoroastrieni, un loc comun pentru asirieni şi caldeeni, şi două pentru armeni (unul pentru armenii din nord, unul pentru cei din sud). Teheranul este urmat – ca număr de parlamentari – de Esfahan şi  Azerbaidjanul de Est, cu nouăsprezece parlamentari fiecare. Cel mai mic număr de parlamentari este ales de provinciile Alborz, Qom, Ilam şi Kohgiluyeh şi Boyer-Ahmad, care aleg fiecare trei parlamentari. În medie, un parlamentar este ales (şi ulterior reprezintă) de 190.000 de iranieni. Parlamentul actual a respins un proiect de lege care ar fi crescut numărul de locuri. Este de remarcat faptul că există o anumită discrepanţă în reprezentarea regională: Semnan, care se întâmplă să fie provincia de origine a preşedintelui Hassan Rouhani, alege un parlamentar pentru fiecare 123.000 de alegători. Cea mai subreprezentată provincie este Alborz, situată în vecinătatea imediată a oraşului Karaj, care a crescut dintr-o suburbie a Teheranului şi a devenit acum o regiune de sine stătătoare. Provincia alege un parlamentar pentru fiecare 493.000 de alegători. Un total de 57.918.000 de alegători au fost aşteptaţi la urne vineri, iar parlamentarii aleşi vor avea un mandat de patru ani, fără nici o restricţie privind numărul de madate.

Parlamentul iranian. Sursă foto: Anadolu Agency

Partide, politici, politicieni...

Există numeroase partide politice în Iran, dar acestea nu sunt reprezentate oficial în Parlament, deoarece ele nu apar pe buletinele de vot. De asemenea, pentru politicieni nu este obligatorie înscrierea pe listele partidului din care formal fac parte, iar majoritatea alegătorilor voteaza pe baza listelor aprobate şi susţinute de coaliţiile politice sau de către grupările din societatea civilă. Un politician poate fi pe una sau mai multe liste iar alegătorul poate să aleagă între a vota candidaţii de pe o anumită listă sau să facă o selecţie a candidaţilor preferaţi, scriind numele acestora pe buletinele de vot.

Principalele partide reformiste - cum ar fi Frontul Islamic de Participare la Iran (IIPF) şi Organizaţia pentru Mojahedinul Revoluţiei Islamice din Iran (OMIII) - au fost interzise în 2010 datorită sprijinului acordat protestelor post-electorale din 2009, cunoscute sub numele de Mişcarea Verde. Un partid-umbrelă reformist, Partidul Unităţii Naţiunilor din Iranul Islamic (IIUNP), a fost format în 2015, dar s-a confruntat, de asemenea, cu represiunea şi se pare că nicunuia dintre membrii săi nu i s-a permis participarea la actualul proces electoral. 

Preşedintele Rouhani este considerat mai degrabă un centrist pragmatic decât un reformist, iar conducerea grupării sale – Partidul Moderare şi Dezvoltare – a cerut poporului iranian să ia parte la alegerile parlamentare, în ciuda faptului că preşedintele a criticat descalificarea unui număr mare de candidaţi.

Conducerea executivă a Partidului Construcţiei (ECP), un partid reformist care a reprezentat istoric adepţii fostului preşedintelui Akbar Hashemi Rafsanjani, a declarat că probabil va declara o listă de douăzeci de persoane pentru Teheran (cerând astfel iranienilor să voteze doar pentru douăzeci de parlamentari din cei treizeci alocaţi circumscripţiei din capitală). Lista a fost deschisă de cel mai de seamă reformist permis să candideze, Majid Ansari. În vârstă de 66 de ani, Ansari este şeful Adunării Clericilor Militari (AMC), căminul tradiţional al clericilor pro-reformă din Iran. El a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte atât pentru Rouhani, cât şi pentru Khatami şi este în prezent membru al Consiliului de Expedienţă, un organism însărcinat cu soluţionarea litigiilor dintre parlament şi Consiliul de pază.

Tabăra conservatoare a politicii iraniene, cunoscută sub numele de principişti (Coaliţia Pervasivă a Principiştilor), este renumită pentru numeroasele sale diviziuni. Încercările constante de realizare a unităţii au eşuat întotdeauna şi rareori au fost capabili să se unească în jurul unui singur candidat la preşedinţie. Principalele diviziuni au fost polarizate în jurul fostului preşedinte Mahmoud Ahmadinejad sau a fostul primar din Teheran, Mohammad Baqer Qalibaf.

Lista „Prietenilor lui Qalibaf”. Sursă: Atlantic Council

Cea mai recentă încercare de unificare a conservatorilor a avut loc în noiembrie 2019, când s-a reuşit înfiinţarea Consiliului pentru Coaliţia Forţelor Revoluţiei Islamice (CCFII), care reuneşte Societatea Islamică pentru Progres şi Justiţie a lui Qalibaf (IISPJ) cu Societatea Devotaţilor Revoluţiei Islamice (SDII), fondată de controversatul parlamentar ultraconservator din Teheran, Alireza Zakani, cunoscut îndeosebi pentru critica stridentă la adresa  acordului nuclear dintre Iran şi P5 + 1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) din 2015. CCFII include şi Societatea Isargaran (IS), formată din mulţi foşti susţinători ai lui Ahmadinejad dar care au rupt cu relaţia cu acesta, după ce fostul preşedinte conservator a intrat într-un conflict deschis cu liderul suprem Khamenei. Mahmmoud Ahmadinejad continuă să se afle în afara spectrului politic principal, deoarece majoritatea adepţilor săi au fost împiedicaţi să candideze. Mişcarea sa politică, cunoscută sub numele de Primăvara, continuă să fie marginală, iar cei doi aliaţi politici ai lui Ahmadinejad, Esfandiar Rahim Mashaei şi Hamid Baghaei, rămân în spatele gratiilor.

Potrivit agenţiei Fars News, prezenţa la alegeri a fost de 42% la nivel naţional şi de aproximativ 30% în Teheran –  cu aproape 20% mai puţin decât cea pentru votul parlamentar din 2016. Alegerile din Iran au fost criticate în SUA, care îşi continuă politica de „maximă presiune” iar în ajunul alegerilor Washingtonul a impus o nouă rundă de sancţiuni pentru cinci înalţi oficiali iranieni. Printre persoanele de pe lista neagră a Departamentului de Trezorerie american s-au numărat Abbas Ali Kadkhodaei (purtătorul de cuvânt al Consiliului de Gardă) şi secretarul consiliului, Ayatollah Ahmad Jannati. Oficialii în cauză au fost responsabili „de împiedicarea poporului iranian să-şi aleagă liber liderii”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin. Ministerul iranian de externe a răspuns acestor acuzaţii, declarând că sancţiunile arată „eşecul, frustrarea şi înfrângerea politicii regimului american de presiune maximă” iar ayatollahul Khamenei a sancţionat mass media occidentală, afirmând că a făcut tot posibilul pentru a descuraja participarea la votul din 21 februarie.Liderul Suprem al Iranului, Sayyid Ali Hosseini Khamenei. Sursă: Fars News.        

„Această propagandă negativă a început în urmă cu câteva luni şi a devenit mai agresivă aproape de alegeri”, a proclamat duminică liderul suprem. „În ultimele două zile, citând [pericolul de] coronavirus, mass-media lor nu a ratat nici cea mai mică ocazie de a descuraja oamenii să voteze”, a spus Khamenei. Iranul tocmai a confirmat al optulea deces cauzat de noul coronavirus (Covid-19), autorităţile închizând şcolile şi universităţile din mai multe provincii pentru a  controla răspândirea virusului.

Parlamentul Republicii Islamice este responsabil pentru adoptarea legislaţiei din ţară, aprobarea bugetului anual şi ratificarea acordurilor şi tratatelor internaţionale. Toată legislaţia adoptată de Majlis este apoi aprobată de Consiliul de Tutelă şi de preşedinte. Parlamentul are un cuvânt limitat în domeniul afacerilor externe, deşi a jucat un rol crucial în unele dintre momentele pivotale, inclusiv în 2015, când a aprobat acordul nuclear cu grupul P5 + 1. Majlis joacă un rol mai mare în politica economică şi în alte politici interne. Scrutinul va determina direcţia Iranului, care se confruntă cu multiple crize, însă nemulţumirile faţă de clasa politică, precum şi descalificarea masivă a candidaţilor aparţinând blocului reformator, a determinat o prezenţă scăzută la vot, ceea ce a dus la o victorie facilă a grupărilor neo-conservatoare. Apatia faţă de procesul electoral a fost destul de răspândit. Un sondaj realizat pe 140.000 de persoane, realizat de televiziunea de stat în aplicaţia de mesagerie instant Telegram, la începutul acestei luni, a arătat că 83% dintre participanţi au spus că vor boicota alegerile. Între timp, un sondaj realizat în ianuarie de Agenţia de Sondaj a Studenţilor Iranieni – o organizaţie semi-oficială – a constatat că 44,2% dintre persoanele intervievate în regiunea Teheranului nu doresc să voteze. Rezultatele de vineri ar putea seta şi trendul pentru alegerile prezidenţiale din 2021.

„Nu votăm pentru miciună şi corupţie”. Sursă: Al Jazeera.

Învingători şi Învinşi

Alegerile parlamentare de vineri, 21 februarie, s-au dorit a fi speciale din mai multe motive. Schimbarea de regim preconizată s-a produs, însă nu în sensul anticipat de către occidentali. Dacă legislatura anterioară, aleasă în 2016, era una majoritar moderat-reformatoare, susţinătoare a preşedintelui Rouhani, în urma scrutinului de vineri conservatorii au reuşit să preia majoritatea în Majlis, multe locuri fiind adjudecate de tineri conservatori, care probabil nu au auzit niciodată de Occident. Această tendinţă va da, probabil, tonul alegerilor din 2021, când s-ar putea să avem un déjà vu, după modelul 2009 – Mahmmoud Ahmadinejad, când iranienii au decis că doar un reprezentant al ultra-conservatorilor va putea face faţă tonului agresiv setat de Washington. Alegerile parlamentare trebuiau, de asemenea, să faciliteze o revizuire a Constituţiei pentru a deschide calea către o succesiune lină după retragerea liderului suprem Khamenei, în timp ce acesta este încă capabil să supravegheze tranziţia. Dacă acest lucru este fezabil sau nu, rămâne de văzut. În acest context, alegerile de vineri au schimbat deja scena politică iraniană, conform rezultatelor parţiale publicate prin surse, deoarece, fără nici un precedent de acest gen, guvernul nu a anunţat încă nici un rezultat oficial, cu excepţia celui din regiunea Teheran, publicat duminică la ora locală 17:00. Aici conservatorii au obţinut majoritatea clară, 23 din cele 30 de locuri alocate fiind adjudecate de conservatori, iar fostul primar al Teheranului, Mohammad Bagher Qalibaf a fost votat de 1.265 de milioane de alegători. Există toate indicaţiile că rezultatele sunt apropiate de cele ale sondajului extrem de pesimist despre sentimentele negative ale oamenilor şi despre legitimitatea guvernului, sondaj publicat cu câteva zile înainte de alegeri. Cel puţin 15 foşti miniştri şi guvernatori din provinciile iraniene, apropiaţi de fostul ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad au câştigat, printre aceştia numărându-se şi Habibollah Dahmardeh, Ebrahim Azizi, Abdolreza Mesri, Hamid Reza Hajibabai sau Ali Nikzad. În afara câtorva zeci de reformişti, majoritatea provenind din regiuni şi oraşe mici, cărora li se adaugă câţiva independenţi (aproximativ 20-25), restul aleşilor reprezintă una dintre formaţiunile conservatoare.

Agenţia semi-oficială de ştiri Mehr a anunţat duminică seara că hard-linerii iranieni au câştigat 220 din cele 290 de locuri parlamentare, iar prezenţa la vot, la nivel naţional a fost de 42,5%, cea mai scăzută din toată istoria Republicii Islamice. Tabăra reformiştilor, cândva extrem de populară, a fost marea pierzătoare a acestor alegeri, Majid Ansari, politician reformat de top, nereuşind să obţină un loc în Teheran. Preşedintele Rouhani ştie că în perioada următoare va fi atacat de conservatori, blamându-l pentru toate problemele Iranului. Însă, pe de altă parte, este foarte puţin probabil ca liderul suprem să permită suspendarea preşedintelui, deoarece un astfel de scenariu ar putea genera noi mişcări sociale.

Sâmbătă noaptea voturile fuseseră numărate în 71 de circumscripţii din 208. Rezultatele preliminare au arătat că în cele mai multe circumscripţii au câştigat candidaţii dintr-o alianţă conservator-hardliner, inclusiv mulţi candidaţi afiliaţi Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC). Deşi Parlamentul nu are o influenţă majoră asupra afacerilor externe sau asupra politicii nucleare, care este determinată de Ali Khamenei, victoria la alegerile de vinerea trecută ar putea modela politica Iranului pentru anii următori, şi, aşa cum am mai amintit, vor seta tendinţele pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.      

*Ioana Constantin Bercean este doctorand la Universitatea din Bucureşti şi expert LARICS pe problematica Orientului Mijlociu.