UPDATE Armata taiwaneză simulează respingerea unei invazii chineze. Exerciţiul, soldat cu doi morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari taiwanezi antrenându-se pentru respingerea unui atac FOTO EPA-EFE
Militari taiwanezi antrenându-se pentru respingerea unui atac FOTO EPA-EFE

Forţele terestre, navale şi aeriene ale Taiwanului au simulat joi respingerea unei invazii chineze. Doi militari taiwanezi au murit în urma acestui exerciţiu militar.

Avioane de vânătoare F-16 au realizat raiduri, în timp ce tancuri de asalt au lansat rachete pentru a distruge ţinte dispuse pe o plajă, informează Reuters.

Aproximativ 8.000 de membri ai forţelor armate au luat parte la aceste exerciţii organizate în apropiere de Taichung, în centrul insulei care se învecinează cu Marea Chinei de Est. Armata taiwaneză a folosit muniţii reale, notează Reuters.

La sfârşitul exerciţiului, doi militari taiwanezi au murit într-un accident de elicopter. Un elicopter de tip Bell 0H-58D s-a prăbuşit în timp ce se întorcea la baza aeriană Hsinchu, iar pilotul şi copilotul au murit, a anunţat armata.

Preşedinte Tsai Ing-wen, realeasă în ianuarie cu promisiunea de a ţine capul sus în faţa Chinei, a făcut din modernizarea armatei taiwaneze o prioritate. Taiwanul a dezvăluit anul trecut cea mai importantă creştere a bugetului său al apărării din ultimii zece ani.

Vorbind despre manevrele militare de joi, Tsai Ing-wen a declarat că acestea arată determinarea Taipeiului de a-şi proteja democraţia în faţa regimului comunist de la Beijing.

China consideră Taiwanul drept o provincie rebelă şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a o readuce sub controlul său. De fapt, după realegerea lui Tsai, armata chineză şi-a făcut tot mai simţită prezenţa în apropierea insulei.

În această dispută, Taiwanul poate conta pe sprijinul Statelor Unite.

Miercuri, secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că Statele Unite vor susţine ţările care consideră că Beijingul le-a încălcat drepturile maritime în Marea Chinei de Sud.

„Le vom acorda asistenţă, fie prin organismele multilaterale, fie prin ASEAN, fie prin mijloace legale, ne vom folosi de toate instrumentele posibile”, a spus Pompeo într-o conferinţă de presă, referindu-se la sociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), care reuneşte 10 membri.

Pe de altă parte, Statele Unite au respins, luni, pretenţiile Chinei la resursele offshore din majoritatea Mării Chinei de Sud.

Statele Unite se opun de mult timp pretenţiilor expansioniste ale Chinei în Marea Chinei de Sud, trimiţând în mod regulat nave de luptă în zonă în scopul menţinerii libertăţii de navigaţie. Comentariile de luni au reflectat un ton mai aspru, notează Reuters.

Beijingul are pretenţii asupra a 90% din Marea Chinei de Sud, dar Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam le contestă şi revendică la rândul lor drepturi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite