Autonomia Hong Kong-ului, anulată. Parlamentul chinez validează legea securităţii naţionale. Se aşteaptă mutarea SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul chinez a adoptat, joi, proiectul de lege privind securitatea naţională la Hong Kong, care a dat un nou impuls contestării în fosta colonie britanică, relatează Reuters. Pe acest fundal, Mike Pompeo a notificat Congresul că Hong Kong nu mai are autonomie faţă de China şi se aşteaptă ca SUA să adopte sancţiuni la adresa liderilor de la Beijing.

Adunarea Populară Naţională (ANP) a adoptat cu 2.878 de voturi”pentru”, unul ”împotrivă” şi o abţinere o hotărâre de a însărcina Comitetul Permanent al ANP să redacteze această lege privind lupta împotriva secesiunii, subversiunii şi terorismului la Hong Kong, dar şi împotriva amestecului străin.

Anunţul adoptării acestei măsuri controversate - o reacţie faţă de manifestaţiile uriaşe şi violenţele de anul trecut în fosta colonie britanică şi care a declanşat un proces de sancţionare din partea Statelor Unite -, a fost salutat cu un ropot de aplauze, relatează AFP.

Proiectul de lege cu a cărui redactare a fost însărcinat Comitetul Permanent al ANP urmează să fie inclus în ”minicosntituţia” Hong Kongului - şi să se ocolească în acest fel Consiliul Legislativ (LegCo, Parlamentul local).

Această lege urmează să împiedice, oprească şi reprime orice acţiune care ameninţă grav securitatea naţională, precum separatismul, subversiunea, pregătirea sau comiterea unor acte teroriste şi activităţile forţelor străine care constituie un amestec în afacerile Hong Kongului, potrivit proiectului supus votului ANP.

Proiectul prevede, de asemenea, autorizarea unor organisme din subordinea Guvermului central de a deschide la Hong Kong filiale competente în domeniul securităţii naţionale.

Opoziţia democratică de la Hong Kong, care denunţă influenţa Guvernului central în fosta colonie, consideră că această măsură deschide calea unui regres fără precedent al libertăţilor în acest centru financiar cu aproximativ şapte milioane de locuitori.

Deputaţi loiali Beijingului consideră, la rândul lor, că o lege cu privire la securitatea naţională va permite o asigurare a investitorilor străini cu privire la stabilitate, după manifestaţiile uriaşe din 2019, care au antrenat consecinţe economice grave.

Secretarul de stat Mike Pompeo a notificat miercuri Congresul american privind concluzia administraţia Trump conform căreia Hong Kong-ul nu mai poate fi considerată drept autonomă în raport cu China. Anunţul deschide posibilitatea ca Statele Unite să retragă statutul special privind comerţul preferenţial şi statutul financiar de care se bucura fosta colonie britanică de când a revenit sub administrare chineză în urmă cu 23 de ani, scris AP.

Notificarea nu aduce penalităţi imediate, ele urmând a fi stabilite de comun acord de preşedintele Trump în urma consultărilor cu Congresul. Dar administraţia americană vede mişcarea drept un avertisment pentru China prin care se atrage atenţia că avantajele de care beneficiază Hong Kong-ul sunt în pericol.

Notificarea aduce Hong Kong-ul în mijlocul numeroaselor divergenţe pe care le au Statele Unite şi China, statele cu cele mai dezvoltate economii ale lumii.

Relaţiile au atins un nou minim după afirmaţiile americanilor că autorităţile chineze au încercat să acopere pandemia de coronavirus şi au pus presiune pe Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a nu lua măsuri pentru combaterea ei.

De asemenea, cele două state se mai află pe poziţii divergente privind comerţul, drepturile omului, libertatea religioasă şi statutul Taiwan-ului.

În New York, Misiunea SUA la ONU a afirmat miercuri noapte că China a blocat întâlnirea Consiliului de Securitate în care trebuia discutată legea securităţii naţionale propusă de Beijing „prin care erau ameninţate instituţiile democratice şi libertăţile civile din Hong Kong".

„Este o chestiune de îngrijorare globală urgentă care implică pacea internaţională şi securitatea şi trebuie să atragă atenţia imediată a Consiliului de Securitate", a transmis partea americană.

„China respinge categoric solicitarea neîntemeiată a Statelor Unite în Consiliul de Securitate. Legislaţia privind securitatea naţională a Hong Kong-ului reprezintă o chestiune exclusiv internă a Chinei. Nu are nimic a face cu mandatul Consiliului de Securitate", a răspunsul ambasadorul chinez la ONU prin intermediul Twitter.

Notificarea lui Pompeo vine în contextul unor solicitări în Congres, şi nu numai, pentru o reacţie faţă de decizia Chinei de impune legi ale securităţii naţionale pe teritoriul e.

„Decizia dezastruoasă a Beijingului este doar ultima dintr-o serie care subminează fundamental autonomia şi libertatea Hong Kong-ului", a afirma Mike Pompeo, adăugând că „nicio persoană rezonabilă nu poate afirma astăzi că Hong Kong menţine un nivel ridicat de autonomie faţă de China, având în vedere situaţia de pe teren".

După trimiterea notificării către Congres, Mike Pompeo a avenit o discuţie telefonică cu ministrul britanic de Externe, Dominic Raab. Cei doi au căzut de acord că Beijingul „trebuie să îşi onoreze angajamentele şi obligaţiile din declaraţia comună sino-britanică".

La scurt timp după notificarea, Lindsey Graham, unul din cei mai influenţi senatori republicani când vine vorba de politică externă, a cerut Senatului să impună sancţiuni pentru a apăra autonomia şi democraţia Hong Kong-ului.

Beijingul a anunţat vineri planuri de a impune o lege a securităţii naţionale, care ar ocoli legislativul local, stârnind furia politicienilor pro-democraţie, precum şi a cetăţenilor din Hong Kong.

Mii de persoane au manifestat duminică pe străzile din Hong Kong pentru a denunţa acest proiect de lege chinez pe care îl consideră un atentat la adresa libertăţilor, declanşând o puternică ripostă din partea forţelor speciale, în scene care nu au mai fost văzute de câteva luni în această fostă colonie britanică.

Poliţia din Hong Kong a anunţat arestarea a cel puţin 180 de protestatari pentru infracţiuni, mergând de la adunare ilegală şi neautorizată şi până la conduită incorectă în spaţiul public.

Preşedintele american, Donald Trump, a promis să anunţe până la sfârşitul săptămânii măsuri „foarte interesante” ca răspuns la controversatul proiect de lege al Chinei care încalcă autonomia Hong Kongului, transmite AFP.

Întrebat despre posibilitatea unor sancţiuni împotriva Beijingului, Donald Trump a răspuns: „Pregătim ceva chiar în acest moment”.

„Cred că veţi găsi asta foarte interesant, dar nu doresc să vorbesc astăzi despre aşa ceva, voi vorbi peste câteva zile”, a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, fără să precizeze dacă această ripostă include sancţiuni.

„Veţi auzi vorbindu-se despre asta înainte de sfârşitul săptămânii, în mod foarte puternic”, a mai spus preşedintele SUA, întreţinând oarecum misterul.

Revocarea americană a statului special al Hong Kongului este un act ”barbar”, denunţă China

Decizia Statelor Unite de a revoca statutul special acordat Hong Kongului din cauza eroziunii libertăţilor în fosta colonie britanică este ”barbară”, denunţă joi Ministerul chinez de Externe, relatează AFP.

Aceasta este ”cea mai barbară, cea mai nerezonabilă şi cea mai sfruntată” decizie americană, denunţă într-un comunicat Biroul comisarului Ministerului Afacerilor Externe din regiunea administrauvă specială.

Congresul SUA adoptă o lege pentru sancţionarea responsabililor chinezi implicaţi în încălcarea drepturilor minorităţii uigure

Congresul Statelor Unite a adoptat miercuri un proiect de lege privind sancţionarea responsabililor chinezi acuzaţi de „internarea în masă ” a minoritarilor musulmani uiguri, notează AFP.

Camera Reprezentanţilor a votat textul cu o largă majoritate de 413 voturi pentru şi numai un vot contra. Senatul aprobase acest proiect legislativ în unanimitate, la jumătatea lui mai.

Îi revine preşedintelui Donald Trump să promulge legea, cu riscul de a deteriora şi mai mult relaţiile deja extrem de tensionate dintre primele două puteri mondiale.

Rămâne de văzut dacă liderul de la Casa Albă va promulga imediat legea.

„Analizăm asta foarte atent”, a răspuns evaziv preşedintele SUA marţi, lăsând să planeze suspansul.

Teoretic, Donald Trump poate să facă uz de dreptul său de veto, dar Congresul ar putea reuni majoritatea calificată pentru a ignora opoziţia preşedintelui, pentru că subiectul depăşeşte, încă o dată, diviziunile partizane la Washington.

Dacă semnează legea, furia Chinei este asigurată. În decembrie, cu ocazia unui prim vot, Beijingul a ameninţat că vor face Statele Unite „să plătească un preţ pentru asta”.

Camera Reprezentanţilor a autorizat cu această ocazie, pentru prima dată în istoria sa, votul prin procură, ca răspuns la riscurile legate de pandemia de COVID-19.

Această măsură temporară, criticată de numeroşi republicani, le-a permis la circa 70 din cei peste 430 de parlamentari să delege votul lor unui coleg prezent în sala de şedinţe la Washington.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite