Avion dispărut Indonezia. Ce ştim şi ce nu ştim despre zborul AirAsia QZ8501

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avion dispărut. Echipajele de salvare continuă operaţiunile de recuperare ale resturilor avionului de tip Airbus A320-200, al companiei malaysiene AirAsia, care s-a prăbuşit în Marea Java, şi ale celor 162 de pasageri aflaţi la bord, însă vremea nefavorabilă îngreunează misiunea. Cauzele tragediei aviatice sunt încă incerte, însă CNN expune într-un amplu material detaliile cunoscute şi nescunoscute ale accidentului aviatic.

Avionul AirAsia QZ8501 care zbura din oraşul indonezian Surabaya în Singapore a dispărut de pe radar duminică dimineaţa, 28 decembrie, iar epava a fost găsită, după o zi, pe fundul Mării Java, la aproximativ 1.120 de kilomteri de locul în care se afla aeronava în momentul în care a pierdut contactul cu turnul de control. Dintre cele 162 de victime ale tragediei aviatice au fost recuperate până în prezent doar nouă, dintre care doar două au putut fi identificate. 

Potrivit lui Toos Sanitiyoso, un oficial de la Comitetul Naţional pentru Siguranţă în Transporturi, va mai dura cel puţin o săptămână pentru recuperarea cutiei negre, care va revela secretele prăbuşirii avionului, pentru că echipele de salvare nu sunt sigure de localizarea avionului.

Nave, avioane şi elicoptere sunt folosite pentru a găsi victimele dezastrului, în timp ce marea parte a victimelor sunt de negăsit, iar oficialii încă nu au confirmat dacă au găsit fuselajul avionului. 

CNN a expus, într-un amplu material, lucrurile pe care le ştim, dar şi pe cele încă necunoscute despre zborul QZ8501. 

Zborul

Ce ştim: Zborul QZ8501 a decolat duminică dimineaţă de la Surabaya, Indonezia, către Singapore. După aproximativ 35 de minute de zbor, pilotul a cerut controlorilor de trafic aerian permisiunea de a urca pentru a evita norii de furtună. Câteva minute mai târziu, avionul a dispărut de pe radar.

Ce nu ştim: Ce s-a întâmplat la bordul avionului după ce contactul cu turnul de control a fost pierdut. Niciun apel nu a fost primit. Autorităţile aeronautice indoneziene au sugerat că avionul ar fi urcat în ciuda faptului că cererea pilotului a fost refuzată din cauza vremii neprielnice. Unii experţi au speculat că aeronava s-ar fi conffruntat cu un stand aerodinamic din cauza lipsei de viteză sau din cauză că zbura la un unghi prea ascuţit pentru a se putea ridica suficient de mult. De asemenea, analiştii au sugerat că piloţii ar putea să nu fi obţinut informaţii de la sistemele de bord cu privire la poziţia avionului sau că ploaia sau grindina ar fi putut deteriora motoarele. Până când epava principală a avionului nu va fi găsită, împreună cu cutia neagră, experţii au puţine dovezi care să le susţină teoriile. 

Căutările

Ce ştim: Echipele de căutare au găsit resturi ale avionului AirAsia şi câteva cadavre în Marea Java, la aproximativ 200 de kilometri de la ultimul loc în care a fost reperată aeronava, după cum au declarat reprezentanţii agenţiei indoneziene care conduc misiunea de căutare şi salvare. Până în prezent au fost găsite nouă victime, potrivit autorităţilor, una dintre ele fiind o femeie care poartă uniforma însoţitorilor de zbor. Indonezia conduce operaţiunea, cu ajutorul mai multor ţări, inclusiv Malaezia, Singapore şi Statele Unite ale Americii. 

Ce nu ştim: Locul exact în care se află corpul aeronavei. Un oficial indonezian a declarat pentru CNN că iniţial a crezut că sonarul a detectat epava zborului QZ8501 pe fundul Mării Java, însă ulterior şeful operaţiunilor a lămurit că avionul nu a fost găsit încă. Vremea rea a împiedicat operaţiunile. 

Oamenii de la bordul avionului

Ce ştim: Avionul transporta 155 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Majoritatea covârşitoare a celor de la bord era indoneziană. De asemenea, erau şi cetăţeni ai Marii Britanii, Franţa, Malaezia, Singapore şi Coreea de Sud. Detalii continuă să apară cu privire la unii dintre oamenii din avion, graţie familiilor şi prietenilor victimelor. 

Ce nu ştim: Ce pasageri şi membrii ai echipajului au fost recuperaţi şi care sunt încă dispăruţi în Marea Java. Joi, autorităţile indoneziene au anunţat identificarea unuia dintre corpurile recuperate: o femeie pe nume Hayati Lutgiah Hamid. Aceştia continuă să afle cine sunt celelalte victime. Familiile aşteaptă în Surabaya pentru a afla ştiri despre cei dragi. 

Ancheta

Ce ştim: Cheia pentru a înţelege ceea ce s-a întâmplat poate fi în aparatul de înregistrare din cabina de pilotahj şi datele de zbor ale aeronavei, cunoscute cel mai bine sub numele de cutii negre. Acestea, care în realitate sunt portocalii, sunt poziţionate în coada avionului de tip Airbus 320-200. 

Dacă aceasta va fi recuperată, va fi dusă la un laborator din Jakarta, Indonezia, pentru a fi analizată, a lămurit Tatang Kurniadi, şeful Comitetului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din Indonezia. Bateriile alimentează „emiţătoarele de impulsuri acustice“ care transmit semnale acustice sunt încărcate doar pentru aproximativ 25 de zile, a mai explicat acesta.

Ce nu ştim: Unde au fost duse rămăşiţele avionului. Anchetatorii vor trebui să folosească informaţiile culeste din aparatele de înregistrare, dar şi idnicii din elementele culese din Marea Java. 

„Cu cât mai multe piese pot pune în mozaicul meu, cu atât mai bună va fi imaginea“, a declarat expertul în siguranţa aviaţiei Michael Barr. „Cu cât mai bună este imaginea, cu atât mai bine voi înţelege ce s-a întâmplat“, a mai adăugat acesta, citat de CNN. Totuşi, condiţiile de pe mare face ca munca să fie tot mai dificilă. „În apă, lucrezi cu vânt şi curenţi, aşa că piesele nu vor fi găsite în locul impactului iniţial.“

Avionul şi piloţii

Ce ştim: Avionul AirBus A320-200, cu o vechime de şase ani, operat de linia indoneziană AirAsia, a acumulat în jur de 23.000 de ore de zbor în aproximativ 13.600 de zboruri, potrivit Airbus. Ultima operaţiune de întreţinere a avionului a fost făcută pe data de 16 noiembrie. Căpitanul zborului QZ8501, Iriyanto, în vârstă de 53 de ani, a avut 20.537 de ore de zbor la activ, 6.100 dintre ele cu AirAsia pe A320 Airbus, au declarat reprezentanţii companiei aeriene. Copilotul, Remi Emmanuel Plesel, în vârstă de 46 de ani, avea la activ 2.275 de ore de zbor. 

Ce nu ştim: Dacă problemele tehnice, erorile umane sau alte probleme au provocat prăbuşirea avionului. Potrivit informaţiilor comunicate de reţeaua de securitate a accidentelor de aviaţie, au existat 54 de incidente care implică A320. 


Pentru mai multe informaţii despre Zborul QZ8501 mai puteţi citi şi:

Avion dispărut. Cât mai durează până la găsirea cutiei negre. Ipoteză nouă privind accidentul Avion dispărut. Avionul AirAsia dispărut în Marea Java a fost identificat pe fundul apei, dar echipele de recuperare vor mai avea nevoie de timp din cauza vremii nefavorabile.

Accident avion Indonezia. Mesajul unei însoţitoare de zbor, una dintre victimele tragediei din Marea Java: „Te iubesc de la 11.000 de metri înălţime Accident avion Indonezia. Una dintre însoţitoarele de zbor, care a murit în urma prăbuşirii avionului AirAsia în Marea Java, a lăsat un ultim mesaj pe o reţea socială către iubitul ei.

Poveştile celor care au pierdut avionul care s-a prăbuşit în Marea Java: „A fost planul lui Dumnezeu“

Un avion de tip Airbus A320-200, aparţinând companiei malaysiene low-cost AirAsia şi având 162 de persoane la bord, a dispărut de pe radar duminică dimineaţă, iar resturile au fost descoperite în Marea Java din Asia de sud-est. Într-un amplu material, CNN spune povestea a 15 persoane care, din varii motive, au ratat cursa şi au evitat, astfel, tragedia aviatică.

Cine sunt victimele zborului QZ8501: un tânăr logodit, o profesoară de biologie, un pastor şi veterani ai cerului

Un avion de tip Airbus A320-200, aparţinând companiei malaysiene low-cost AirAsia, a dispărut de pe radar duminică dimineaţă, iar resturile au fost descoperite în Marea Java din Asia de sud-est. Printre cele 162 de victime se numără un tânăr care urma să se căsătorească, un profesor de biologie, familii în vacanţă şi piloţi cu mulţi ani de experienţă.

UPDATE Avion dispărut. Un cadavru ar fi fost găsit cu vestă de salvare. Informaţii contradictorii în cazul aeronavei AirAsia

Un cadavru recuperat din Marea Java, miercuri, arată că victima ar fi purtat o vestă de salvare, ceea ce ar înseamna că avionul AirAsia nu s-a prăbuşit brusc, ci pasagerii ar fi timp să-şi pună vestele pe ei. Informaţia lansată a fost ulterior infirmată de un oficial al operaţiunilor de salvare, însă ridică numeroase semne de întrebare cu privire la circumstanţele accidentului aviatic din Marea Java.

    

Avionul AirAsia ar fi fost găsit pe fundul Mării Java. Principala ipoteză pentru tragedie este o eroare a pilotului Aeronava cu 162 de oameni la bord care a dispărut duminică ar fi fost văzut luni dimineaţă de pilotul unuia dintre cele 10 aparate de zbor care au reluat operaţiunile de căutare.

FOTO VIDEO Avion AirAsia dispărut. Rudele victimelor aşteaptă răspunsuri. Imagini emoţionante din aeroport Un avion ce aparţine companiei AirAsia a dispărut de pe radar după ce a pierdut legătura cu controlorii de trafic aerian. Avionul decolase din Indonezia şi trebuia să aterizeze în Singapore. Înainte de acest moment, pilotul avionului Airbus A320-200 a cerut să devieze de la cursul normal din cauza vremii nefavorabile. La bord se aflau 162 de oameni, printre care doi piloţi, patru însoţitori de zbor şi un mecanic.

UPDATE Căutările avionului AirAsia dispărut cu 162 de persoane la bord au fost reluate Un avion de tip Airbus A320-200 aparţinând companiei malaysiene low-cost AirAsia cu 162 de persoane la bord a dispărut duminică între Indonezia şi Singapore. Pilotul a cerut să „devieze“ de la planul de zbor din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite