Avion prăbuşit în Taiwan. Pilotul a murit cu mâna încleştată pe manşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corpul pilotului şi al copilotului au fost recuperate din cabină, pilotul fiind descoperit cu mâna încă încleştată pe manşă FOTO ABC News
Corpul pilotului şi al copilotului au fost recuperate din cabină, pilotul fiind descoperit cu mâna încă încleştată pe manşă FOTO ABC News

Scafandrii au recuperat încă patru cadavre din râul unde avionul aparţinând companiei TransAsia s-a prăbuşit imediat după decolare. Numărul morţilor a crescut astfel la 35, doar 15 oameni fiind salvaţi din accidentul aviatic din Taipei. Potrivit unui oficial, niciunul dintre motoarele avionului n-a mai funcţionat imediat după ce avionul a decolat.

Vineri, un grup de rude ale pasagerilor aflaţi la bordul Zborului TransAsia s-au adunat pe malul râului, în timp ce alte patru cadavre au fost scoase la suprafaţă. Elicopterele au ajutat la căutările celor 8 oameni consideraţi încă dispăruţi. 15 persoane au supravieţuit prăbuşirii avionului, notează „New York Times“.

Bazându-ne pe datele pe care le avem până acum, putem spune că, pentru o perioadă, niciun motor nu a funcţionat. Motorul drept a luat foc imediat după decolare, fapt ce a declanşat alarma în cabina piloţilor. Motorul din stânga a fost oprit de pilot, însă nu a mai pornit atunci când acesta a încercat să-l repornească“, a declarat Thomas Wang, directorul consiliului de siguranţă din Taiwan, citat de „Sky News“.

Pilotul avionului, Liao Chien-tsung, 42 de ani, a fost lăudat de primarul Taipei pentru că a reuşit să evite o tragedie mai mare, evitând clădirile de apartamente şi cele de birouri, înainte de a se prăbuşi în râu. Corpul pilotului şi al copilotului au fost recuperate din cabină, pilotul fiind descoperit cu mâna încă încleştată pe manşă. Picioarele celor doi erau rupte, au anunţat investigatorii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite