Asia

articolul anterior articolul urmator

Banca Israelului anticipează un deficit bugetar de 13% din PIB în 2020 şi susţine un nou program de sprijin pentru economie din partea guvernului

0
13 Jul 2020 06:09:04
Autor: News.ro
FOTO EPA
FOTO EPA

Banca Israelului anticipează un deficit bugetar de 13% din PIB în 2020, iar guvernatorul Amir Yaron şi- anunţat duminică sprijinul pentru un nou program de stimulare a economiei Israelului din partea guvernului, în contextul epidemiei de coronavirus, în pofida impactului care va fi asupra deficitului în următorii doi ani, transmite Reuters.

Guvernul a aprobat deja un ajutor de 100 de miliarde de şekeli (29 de miliarde de dolari), din care a fost alocat doar jumătate, provocând protestele a mii de oameni, sâmbătă seara, la Tel Aviv, împotriva unei reacţii incompetente a guvernului la criza economică.
 
Rata şomajului a crescut până la 27% după măsurile de izolare impuse de autorităţi în luna martie, dar între timp a scăzut la 21%, pe măsură ce oamenii  şi-au reluat activităţile.
 
În urmă cu o săptămână, premierul Benjamin Netanyahu a anunţat un nou pachet de măsuri pentru israelienii care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza crizei coronavirusului, afirmând că măsurile vor oferi o plasă de siguranţă pentru anul următor.
 
Yaron a spus că cheltuielile vor fi de 15 miliarde de şekeli în 2020 şi de 27 de miliarde de şekeli în 2021. În consecinţă, deficitul bugetar va fi de aproximativ 13% din PIB în acest an şi de 7% din PIB în 2021.
 
Înainte de al doilea program de stimulare, deficitul bugetar era estimat la 11% din PIB pentru  2020, în creştere de la 3,7% din PIB în 2019.
 
Raportul dintre datoria publică şi PIB va urca la 76% în 2020 şi şa 78% în 2021, de la aproximativ 60% în 2019.
 
Banca Israelului, care acum o săptămână a menţinut dobânda de politică monetară la 0,1% şi a extins un program de achiziţii de obligaţiuni pentru a include şi obligaţiunile corporative, în scopul suplimentării lichidităţilor din piaţă, anticipează pentru acest an o contracţie a economiei de 6%.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii