Bărbat arestat pe un aeroport din India pentru că se dădea drept pilot Lufthansa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rajan Mahbubani a crezut că a găsit cea mai ingenioasă soluţie pentru a primi tratament preferenţial la aeroporturi, dar din păcate isprava a dus la arestarea sa, notează CNN.

Într-un caz care a fost comparat cu filmul inspirat dintr-un fapt real „Catch Me If You Can”, în care Leonardo DiCaprio are rol principal, indianul de 48 de ani a îmbrăcat uniforma unui pilot Lufthansa pentru a-i înşela pe lucrătorii aeroportului ca să-l lase să treacă de liniile de securitate şi să obţină locuri mai bune.

Se pare că strategia chiar a funcţionat, până la punctul în care bărbatul a fost prins pe Aeroportul Internaţional Indira Gandhi, din Delhi, marţi seară.

Mahbubani era îmbrăcat în uniforma de pilot atunci când a fost arestat la poarta de îmbarcare, înainte să urce într-un a vion AirAsia, cu destinaţia Calcutta, a spus poliţia. 

Sanjay Bhatia, un comisar adjunct din poliţia aeroportului, a declarat pentru CNN că un angajat Lufthansa a alertat securitatea aeroportuară că „un pasager suspect de dădea drept capitan al companiei Lufthansa”.

Bărbatul este acum în custodia poliţiei şi riscă un an de închisoare, amendă sau chiar ambele.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite