Beijingul încheie exerciţiile militare din jurul Taiwanului, dar se pregăteşte în continuare pentru „apărarea integrităţii teritoriale” a Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP (Arhivă)
FOTO AFP (Arhivă)

Armata chineză a transmis, miercuri, că a încheiat „cu succes” exerciţiile militare din jurul ţării insulare Taiwan relatează DPA, conform Agerpres.

Armata de Eliberare a Poporului a menţionat că prin operaţiunile comune ale forţelor aeriene şi maritime în jurul insulei şi-a „testat eficient" capacitatea de luptă. 

De asemenea, instruirea militară dar şi alte pregătiri vor continua, iar forţele armate vor „apăra cu hotărâre” suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, a transmis comandamentul de la Beijing. 

China a realizat de săptămâna trecută exerciţii militare în jurul Taiwanului ca răspuns la vizita efectuată la Taipei de preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi.  

Manevrele militare au fost prelungite, după ce la început s-a anunţat că se vor sfârşi duminică. 

China este de părere că Taiwanul, care are o populaţie de circa 23 de milioane de locuitori, este una din provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite