Cafeneaua Coanei Europa (VIII): Made in China

„Când China se va trezi, lumea va tremura”, spunea Napoleon. China a fost dintotdeauna o mare putere. Coana Europa îşi bea cafeaua din serviciul de porţelan chinezesc. La radio, cineva spune un banc despre chinezi şi europeni.

Se spune că un parizian şi un chinez se plimbau pe Champs Elysee. Francezul spunea cât de mândru era să vadă fluturând steagul tricolor, iar chinezul considera că era şi mai mândru. Francezul i-a zis că el e mândru, fiindcă drapelul e francez, iar chinezul l-a rugat să vadă că pe etichetă scrie made in China.

China imperială a fost o civilizaţie copleşitoare. De la Shi Huan Ti, împăratul din timpul căruia datează Marele Zid, la Imperiul Chino-Mongol şi statele succesoare, Orientul a fost dominat de China. Perioada modernă coincide cu decăderea Chinei Imperiale.  China a păstrat secole la rând secretul mătăsii, care îi aducea mult aur în visterie, până când nişte călugări bizantini au reuşit în nişte toiege de bambus să ascundă câteva gogoşi, din care au ieşit misterioşii fluturi ce depuneau ouăle din care se dezvoltau misterioşii viermi de mătase, hrăniţi cu frunze de dud. Fiicele Coanei Europa au avut mult timp controlul asupra unor importante părţi din China.

Ne putem mândri şi noi că am avut un român, pe Nicolae Milescu Spătarul, care a ajuns în China, după ce fugise în Rusia, la curtea ţarului Petru cel Mare.

În Al Doilea Război Modial, China a avut de suferit din cauza Japoniei. Din 1949, China a devenit Republică Populară. Între 1949 şi 1964, China a gravitat în orbita politică a Moscovei. În 1964, însă, China a ales calea sa în construcţia socialismului, o soluţie pentru care a optat şi România în acelaşi an, din dorinţa de a se desprinde de Moscova.

La o jumătate de secol de atunci, guvernul României, ţară membră a NATO şi a UE se uită din nou spre chinezi. Pe Dâmboviţa e un obicei. Dacă unul ţine cu americanii, altul trebuie să ţină cu ruşii. Ca să nu se supere lumea că unii ţin cu ruşii, se alege calea de mijloc, adică bileţelele de dragoste către China.

 Azi, China e o economie în care se copiază tot. De la haine de firmă, la oraşe occidentale în mărime naturală.

Subordonarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale al României intereselor firmei chineze Huawei, precum şi deschiderea agriculturii către China sunt măsuri menite să aducă puncte electorale.

Sincer, cam suferim că se confundă Bucureştiul cu Budapesta, dar să subordonezi siguranţa naţională unei puteri din afara spectrului geopolitic comunitar şi euroatlantic seamănă cu o încercare de depăşire în curbă.

România a intrat cu surle şi trâmbiţe în NATO şi UE şi acum încearcă să joace în afara acestora, acum când Rusia se extinde ameninţător, tinzând spre refacerea Uniunii Sovietice. Să înceapă pentru Bucureşti o nouă etapă ca aceea de după 1964? Cândva, România a fost canalul diplomatic prin care s-a refăcut colaborarea chino-americană. Acum, pe orice post de televiziune am privi, singurele referiri privitoare la politica externă provin de la Palatul Cotroceni, de parcă Ministerul Afacerilor Externe ar fi fost închis pentru a face economii la bugetul de stat.