Cel puţin trei morţi şi 80 de răniţi în atentatul produs într-o gară din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters
FOTO Reuters

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte 80 au fost rănite în explozia produsă miercuri într-o gară din oraşul chinez Urumqi, capitala regiunii chineze Xinjiang, autorităţile de la Beijing catalogând incidentul drept "atac terorist", anunţă agenţia China Nouă, citată de AFP.

UPDATE 23.35 Autorităţile chineze au declarat că în urma exploziei atacatorii au folosit şi arme albe încercarea lor de a-i ucide pe cei care încercau să iasă din gară.

Forţele de ordine din capitala regiunii Xianjiang au reacţionat rapid, fiind însoţite de serviciile de îngrijire. Toate persoanele rănite au fost duse în unităţi medicale pentru a fi tratate.

Preşedintele Chinei a declarat la scurt timp după incidente că este nevoie de luarea de „măsuri decisive împotriva atacurilor teroriste violente”, potrivit BBC.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al executivului regional, Luo Fuyong, a declarat că „situaţia este sub control”.


Explozia a avut loc miercuri seară într-o gară din Xinjiang, în vestul Chinei, în timpul unei vizite a preşedintelui Xi Jinping în regiune.

Deflagraţia a avut loc la una dintre intrările în gara din oraşul Urumqi, capitala regiunii Xinjiang.

Gara Xinjiang FOTO AP

Numeroase ambulanţe şi vehicule de poliţie au fost trimise la locul incidentului, iar sute de persoane au fost evacuate.

Circulaţia trenurilor prin această gară a fost suspendată, precizează agenţia China Nouă.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, efectuează o vizită foarte mediatizată în regiunea Xinjiang, prezentată de regimul comunist de la Beijing drept "linia frontului în lupta contra terorismului", o referire la atacuri comise de grupuri extremiste ale etnicilor uiguri.

Pe aceeaşi temă:
 

Poliţia a rezolvat cazul „atentatului 9/11 al Chinei”

Poliţia chineză a arestat patru suspecţi de terorism, în cazul atacului sângeros din oraşul Kunming, în urma căruia au murit cel puţin 29 de oameni, iar peste 140 de persoane au fost rănite. Mai multe mărturii ale oamenilor prezenţi în gara în care a avut loc măcelul au început să fie dezvăluite, după ce autorităţile au promis că vor pedepsi vinovaţii pentru „atacul din septembrie 2011 al Chinei”, fiind comparat cu atentatul din SUA.

Măcel într-o gară chineză: 33 de oameni au murit şi alţi 113 sunt răniţi după ce au fost înjunghiaţi de persoane necunoscute

Cel puţin 33 de oameni au murit sâmbătă după-amiază după ce au fost înjunghiaţi de mai multe persoane necunoscute într-o gară din sud-vestul Chinei. De asemenea, alte peste 113 de persoane au fost rănite în atacuri, potrivit agenţiei chineze Xinhua.

Sediu central al Partidului Comunist Chinez, lovit de două explozii

Mai multe explozii vizând sediul Partidului Comunist Chinez din provincia Shanxi au provocat moartea unei persoane miercuri, au anunţat poliţia şi presa, după zece zile de la comiterea unui atentat în Piaţa Tiananmen la Beijing, relatează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite