Asia

articolul anterior articolul urmator

China se apropie de finalul campaniei sale de reducere a sărăciei extreme. Partidul Comunist nu a anunţat încă oficial rezultatele

7
30 Nov 2020 18:34:46
Autor: Cristina Ene
Foto Getty Images
Foto Getty Images

Preşedintele chinez Xi Jinping a atins un punct de cotitură important în campania sa de eradicare a sărăciei extreme din ţară, mai ales la sate. Agenţiile de ştiri s-au grăbit să anunţe că ultimele nouă comitate dintr-o listă de câteva sute au fost scoase de pe lista zonelor de sărăcie extremă unde se trăia cu mai puţin de 2,300 de yuani pe an (350 de dolari), relatează CNN.

Liderul chinez şi-a propus să pună capăt sărăciei extreme din China până la sfârşitul anului 2020 şi să pună bazele unei „societăţi moderat prospere” înainte de aniversarea de 100 de ani a fondării Partidului Comunist Chinez din iulie anul viitor.

Guvernul chinez a promis să aloce 146 de miliarde de yuani (20,6 miliarde de dolari) în 2020 pentru reducerea sărăciei, o cifră în care nu sunt incluse fondurile guvernelor locale. În 2012, Guvernul chinez anunţa că 115 milioane de oameni trăiesc în sărăcie extremă. La sfârşitul anului trecut sub 10 milioane de chinez mai trăiau sub pragul sărăciei extreme.

Oficialii locali din provincii, oraşe şi sate decid în mare parte măsurile de reducere a sărăciei, o tactică prezentată de Xi ca manieră de a aloca resursele în funcţie de specificul local. Peste 750.000 de oficiali din Partidul Comunist au fost trimişi în sate pentru a evalua nivelul sărăciei prin interviuri din uşă în uşă. Soluţiile au variat la nivel local de la mici împrumuturi pentru a demara afaceri la vizibilitate pe site-urile comerciale pentru vânzarea produselor.

Măsurile de relocare au fost unele mai controversate în măsura în care unii rezidenţi au refuzat să se mute sau s-au trezit în oraşe fără locuri de muncă sau abilităţi căutate pe piaţă.

În ultimii 40 de ani, China a trecut de la o economie predominant agrară la o ţară cu una din cele mai rapide urbanizări. Comunităţile rurale au rămas depopulate şi cu puţine oportunităţi de muncă. Astfel că măsurile de reducere a sărăciei au vizat mai ales zonele rurale. 832 de comitate în care se trăia cu mai puţin de 2,300 de yuani pe an (350 de dolari) au fost puse pe lista sărăciei extreme în 2014, la începutul campaniei preşedintelui chinez.
 
Luni agenţia de stat Xinhua a anunţat că ultimele 9 comitate, toate din provincia sud-vestică Guizhou, au fost scoase de pe listă.
 
Totuşi modul cum a fost prezentată ştirea pe canalele de stat şi de către experţi a creat o anumită confuzie legată de semnificaţia ei.
 
Televiziunea controlată de stat CGTN a celebrat pe site-ul său faptul că ţara a pus capăt „sărăciei absolute” „cu o lună înainte de termenul autoimpus”.
 
Marţi, în cadrul conferinţei cotidiene de presă purtătorul de cuvânt al ministrul chinez de externe Zhao Lijian a transmis că China „şi-a finalizat obiectul de a obţine o reducere extinsă a sărăciei la sfârşitul anului 2020. Rezultatele obţinute cu greu sunt pline de satisfacţii”, a spus el.
 
Alţii au fost mai moderaţii, precum publicaţia tabloidă controlată de stat Global Times care a citat experţi apreciind că guvernul chinez trebuie să „verifice temeinic” rezultatele care vor fi anunţate în prima jumătate a anului următor.
 
Xinhua apărut să se contrazică citându-l pe directorul adjunct al biroului de reducere a sărăciei care a spus că munca de eradicare a sărăciei nu a ajuns la final,  fiind necesare „inspecţii la întâmplare” şi recensăminte iar în urma unei evaluări că standardele au fost îndeplinite, este la latitudinea Comitetului Central al Partidului Comunist să anunţe că „bătălia împotriva sărăciei a fost câştigată”.
 
În pofida impactului economic al pandemiei de COVID-19, Xi şi administraţia sa n-au renunţat la obiectivul de atins înainte de centenarul Partidului Comunist.
 
Deşi experţi din toată lumea au lăudat China pentru aceste eforturi, au existat şi critici privind atât obiectivele cât şi metodele lor.
 
Linia sărăciei stabilită de Beijing se află la circa jumătatea standardului Băncii Mondiale de aproape 700 de dolari pe an. Prin comparaţie, venitul naţional brut al Chinei pe cap de locuitor a fost de 10,410 de dolari în 2018, potrivit Băncii Mondiale. Cifra maschează însă o mare disparitate de venituri între oraşe şi sate.

Potrivit Biroului Chinez de Statistică venitul disponibil pe membru al gospodăriei rurale a fost în 2019 de 16,021 yuani (2,440 dolari) faţă de 42,359 (6,450 de dolari) în zonele urbane.
 
Discrepanţele nu sunt doar între rural şi irbam, ci şi între oraşe. Centre urbane mari precum Beijing şi Shanghai, situate mai ales pe coasta estică, au cunoscut creşteri rapide ale bogăţiei şi standardelor de trai, în timp multe alte oraşe au continuat să rămână în urmă.
 
Totuşi, chiar dacă sărăcia ar fi eradicată în China, tot ar exista vaste părţi ale Chinei unde oamenii trăiesc cu puţini bani lunar. Premierul chinez spunea la o conferinţă în mai că circa 600 de milioane de chinezi sau circa 40% din populaţie câştigă în medie doar 1.000 de yuani pe lună (150 de dolari).
 
Experţii nu se pun de acord nici asupra succesului măsurilor individuale de combatere a sărăciei în zone sărace ale Chinei.
 
Matteo Marchisio, directorul pentru China la Fondul Internaţional pentru Dezvoltare în Agricultură aparţinând de ONU a spus că în munca sa de teren în comunităţi rurale sărace a văzut că s-au asfaltat drumuri şi s-a creat infrastructură pentru furnizare de electricitate şi apă curată. Asta în condiţiile în care decenii întregi multe comunităţi rurale din China au fost rupte de restul Chinei în timp ce alte părţi ale Chinei erau modernizate.

Astfel doar în 2019, a spus Ministrul pentru resursele de apă, un milion de oameni au fost conectaţi la surse sigure de apă. Publicaţia controlată de stat China Daily a relatat că de la demararea programului de reducere a sărăciei s-au asfaltat 4.2 milioane de kilometri de drumuri în China rurală, oferind acces nu doar turiştilor, ci şi oamenilor de afaceri şi fermierilor.
 
„Ar putea exista întrebări în legătură cu linia sărăciei, dacă a fost stabilită prea jos, dar cred că pentru restul lumii mesajul-cheie este că sfârşitul sărăciei sau scoatere oamenilor din sărăcie este ceva posibil. Este un mesaj al speranţei”, a spus Matteo Marchisio de la Fondul Internaţional pentru Dezvoltare în Agricultură.

Alte metode au fost însă ceva mai controversate în măsura în care în care milioane de oameni au fost relocaţi şi mutaţi din satele lor în noi zone urbane.
 
„Am fost în sate sărace la sfârşitul lui 2019 iar din ce am văzut unele lucruri mergeau grozav în timp ce altele erau un dezastru absolut”. a spus John Donaldson, expert în sărăcie şi profesor asociat la Universitatea de Management din Singapore.
 
Având în vedere timpul şi resursele investite în campanie - fără a lua în considerare şi capitalul politic al lui Xi - experţii spun că faptul că anunţul nu a fost făcut este un semnal că Beijingul vrea să se asigure că datele sunt corecte înainte să iasă public. 
 
Tăcerea liderilor Partidului Comunist şi reacţia scăzută din Cotidianul Poporului (People's Daily) par a indica că celelalte publicaţii s-au grăbit în entuziasmul lor. Totodată, un anunţ pare să fie doar o chestiune de timp, relatează CNN.
 
Marchisio a dezvăluit că misiuni oficiale ar merge pe teren să „valideze declaraţiile guvernele locale” şi Beijingul aşteaptă doar aceste rapoarte înainte să anunţe că programul a avut succes.
 
Astfel că experţii în sărăcie se întreabă deja ce urmează după ce acest obiectiv e anunţat ca atins. Potrivit televiziunii de stat CCTV, preşedintele a declarat în cadrul unei vizite în provincia Hunan, în septembrie, că eradicarea sărăciei extreme este doar începutul unei noi lupte de a îmbunătăţi viaţa oamenilor.
 
Pentru o creştere economică pe termen lung guvernul chinez ar trebui să formeze o clasă de mijloc stabilă care să stimuleze consumul intern şi să ţină economia pe linia de plutire.
 
Până acum Xi şi Guvernul său nu au anunţat cum vor fi menţinute rezultatele după terminarea campaniei.

Marchisio a spus că beijingul trebuie să se asigure mai întâi că succesele de reducerea sărăciei pot fi menţinute şi după ce guvernul nu mai finanţează din bani publici zonele rurale, milioane de oameni riscând să cadă din nou sub pragul sărăciei extreme.
 
„Ce s-a obţinut până acum este doar un pas dintr-un proces mult mai lung de dezvoltare, iar călătoria este departe de destinaţie”, a spus el.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Pontus Euxinus
30.11.2020, 18:44:22

Partidul bolsevic chinez nu a anuntat rezultatele :)) Rezultatele sunt marete , asa cum se dau de catre bolsevici. rezultatele se fac din pix , asa cum se fac si cifrele cu "bolnavi" de covid In concluzie : cifre umflate , masluite Cine naiba are increde in ce spun comunistii ? :)))

-4 (10 voturi)
Toru Okada
30.11.2020, 20:42:17

cum cine are incredere? liderii nostri democratici, Charles Michel, van der Layen, Merkel, Biden. gata oricand sa se pupe cu comunistii chinezi.

0 (4 voturi)
Cetăţeanul Turmentat
30.11.2020, 18:50:49

Ne putem baza pe cifrele chinezilor tot asa cum ne puteam baza pe rezultatele agriculturii romanesti in "Iepoca de Aur" ...

+3 (9 voturi)
Pontus Euxinus
30.11.2020, 19:02:53

korect 100%

-5 (7 voturi)
Thot
30.11.2020, 19:27:32

La comunisti totul e posibil. Din pix caci in realitate e jale. China arata bine dar din exterior, daca incepi sa o „decojesti” gasesti mult, mult putregai. De la poluarea extrema in marile orase la acele piete insalubre creatoare de virusi pana la satele vai mama lor unde oamenii traiesc cu un bol de orez pe zi inca reprezinta China in adevarul ei. Totusi sa nu fim rai ,trebuie sa recunoastem ca tara a prosperat imens in ultimii 30 de ani, au miliardari aproape ca SUA, diferenta intre bogati si saraci creste zilnic (doar e partid comunist la putere) se construieste in draci, mai greu e ca nu se ocupa orasele si cel mai important se baga bani in armata cam cat si in constructii. E bine , e rau ,oricum planul cincinal s-a infaptuit....altfel o pateste cel care face comunicarea.

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările