China cere Statelor Unite să nu o mai „demonizeze“: Americanii ne văd ca pe un duşman imaginar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Relaţiile dintre Statele Unite şi China se află „într-un impas" şi Washingtonul trebuie să înceteze „demonizarea" Beijingului, a afirmat luni un lider chinez, în cursul primei vizite în China a unui înalt oficial din administraţia Biden, notează AFP şi Agerpres.

„Americanii văd China ca pe un duşman imaginar", a denunţat viceministrul chinez de externe Xie Feng cu prilejul unei întrevederi cu numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, în vizită la Tianjin (nord).

China îndeamnă Washingtonul să îşi schimbe percepţia greşită şi politica periculoasă, a spus Xie Feng, potrivit unui comunicat de presă.

Wendy Sherman a ajuns în China, duminică. Este cel mai înalt responsabil al diplomaţiei americane care a ajuns în China după alegerea preşedintelui Joe Biden.

Până în prezent, doar emisarul său pentru climă, John Kerry, a vizitat China. Dar discuţiile s-au limitat la lupta împotriva încălzirii globale - unul dintre puţinele subiecte unde cele două ţări încearcă să găsească un teren de înţelegere.

Aceste remarci ale lui Xie Feng amintesc de cuvintele grele care au fost spuse în martie la prima întâlnire faţă în faţă din epoca Biden între China şi Statele Unite la Anchorage (Alaska).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite