China se joacă în nisip, cu lopăţica?!...

Satelitul Maxar a realizat imagini cu machete ale unor nave militare americane ce vor fi ţinte, în deşertul Taklamakan, la antrenamentele avioanelor de luptă ale armatei chineze. Sursa: Reuters.

Interogaţía din titlu are rostul ei. În deşertul Taklamakan, care are suprafaţa mai mare decât a ţării noastre, respectiv 300.000 de kilometri pătraţi, au fost detectate, din satelit, machetele unui portavion american şi a cel puţin două distrugătoare de rachete ghidate din clasa Arleigh Burke, cel mai probabil pentru a fi ţinte - la scară reală - care vor fi lovite de rachete balistice chineze.

Informaţia, cu detaliile aferente, a fost difuzată de agenţia Reuters, jurnalistul Yew Lun Tian încercând să obţină şi un comentariu de la Ministerul Apărării al Chinei, dar nu s-a ales decât cu o previzibilă tăcere. 

Deşertul Taklamakan este situat în sud-vestul Xinjiang - un teritoriu autonom din nord-vestul Chinei, o regiune vastă de deşerturi şi munţi, care găzduieşte multe grupuri etnice minoritare, inclusiv poporul uigur turc - fiind mărginit de Munţii Kunlun la sud, Munţii Pamir la vest, lanţul Tian Shan la nord şi deşertul Gobi la est. 

Interesantă este opţiunea autorităţilor de la Beijing de a efectua trageri cu rachete asupra unor ţinte amplasate în zona unde băştinaşii au avut şi au convingeri politice şi religioase diferite de cele ale conducătorilor Republicii Populare Chineze. 

După cum este de remarcat şi prudenţa de a NU construi un asemenea poligon pe coasta estică, pentru a evita reacţii previzibile ale SUA, Japoniei şi Coreei de Sud, cu menţiunea că satelitul Maxar, care a realizat o serie de fotografii ale poligonului din Taklamakan, parcă a fost invitat, vorba vine, ca să imortalizeze expresii ale politicii disuasive ale Chinei, superputerea - inclusiv nucleară - care suflă în ceafa SUA şi vrea reunificarea cu Taiwanul, cu orice preţ, inclusiv prin recursul la manu militari, o ipoteză în care este greu de anticipat care va fi concret reacţia Pentagonului. 

Machetele confirmă capacitatea armatei chineze de a dezvolta arme menite de a anihila portavioanele americane, în cazul în care acestea ar interveni în sprijinul forţelor de apărare ale Taiwanului şi/sau pentru interzicerea tentaţiilor Beijingului de a bloca sau controla total Marea Chinei de Sud.

După cum a precizat agenţia Reuters machetele fotografiate din satelit par a reproduce caracteristicile - lungime, lăţime - a două distrugătoare de rachete din clasa Arleigh Burke şi a unui portavion american, în cadrul unui complex utilizat pentru testarea rachetelor balistice. 

Aici este vorba de concluziile structurii de informaţii geospaţiale All Source Analysis, care au fost preluate şi difuzate presei de Institutul Naval al SUA, la care se continuă tradiţia de a nu se pripi cu concluziile de ordin militar. 

Aşa a putut afla opinia publică interesată de subiect că planurile de viitoare utilizare - în probabile confruntări pe mare - a rachetelor antinavă sunt elaborate de categoria de forţe armate specializată în rachetele menite a susţine defensiva, după caz ofensiva, unităţilor Armatei de Eliberare a Poporului - o denumire veche, pentru un organism militar modernizat. 

Armata Republicii Populare Chineze are al doilea buget militar al lumii, după acela al Statelor Unite, ajungând, anul acesta, la 209,4 miliarde de dolari. 

Efectivele acestei armate sunt de 2.185.000 de militari, la care se adaugă 1.170.000 de rezervişti. 

Armata Taiwanului are un buget de doar 13,1 miliarde de dolari, 165.000 de militari gata de luptă şi 1.655.000 de rezervişti - numărul acestora din urmă indicând indirect teama de invazia masivă - terestră, cu sprijin aerian, naval şi folosind războiul cibernetic - avută în vedere de Beijing, după unele surse posibilă în anul 2025, dar practic putând fiind realizată într-un moment imprevizibil. 

În sprijinul Taiwanului nu va veni nicio forţă militară europeană, chiar dacă nave şi aeronave militare britanice şi germane şi-au semnalat prezenţa în Marea Chinei de Sud şi la est de insula taiwaneză. 

Însă prezenţa unor grupuri de luptă navale a cel puţin două portavioane americane ar putea dejuca planul ofensivei militare dorite de Beijing. 

Sigur că scepticii ar putea afirma că machetele fotografiate în deşertul Taklamakan ţin de o instruire pe termen lung a Forţelor Aeriene Chineze.

Totuşi, în urmă cu patru săptămâni, 56 de avioane de luptă au trimis Forţele Aeriene ale Armatei Populare de Eliberare a Chinei, în două valuri, în zona de identificare a apărării aeriene din sud-vestul Taiwanului. Anterior, timp de trei zile, 93 de avioane militare chineze s-au apropiat demonstrativ de spaţiul aerian al Taiwanului.În traducere liberă, la mult discutata invazie, vor acţiona, în valuri succesive, aeronave de vânătoare şi bombardament, până la distrugerea defensivei insulei revendicată de Beijing. Forţele Aeriene ale Republicii Populare Chineze au un efectiv de 35.000 de oameni şi circa 600 de avioane militare. În mod paradoxal, aviaţia militară a Taiwanului are circa 523 de aeronave. 

Sigur că în Europa asemenea informaţii par simple pete de culoare, în condiţiile când, în contextul în care pandemia - ce a afectat Planeta Albastră şi continuă să decimeze omenirea - limitează acţiunile militare tipice anilor anteriori. 

Totuşi, preşedintele Xi Jinping a convocat sute de înalţi activişti ai Partidului Comunist Chinez la Beijing, pentru o întâlnire care se aşteaptă să deschidă calea pentru candidatura lui, pentru un al treilea mandat la putere. 

Reuniunea anuală de toamnă sau plenul Comitetului Central al partidului va analiza şi aproba o „rezoluţie” rară privind istoria Chinei. 

Atât Mao Zedong, cât şi Deng Xiaoping, ceilalţi doi lideri transformatori ai partidului cu care Xi se compară, şi-au asigurat astfel de rezoluţii la începutul mandatului lor lung la putere. 

„Naţiunea chineză a făcut un mare salt de la a se ridica şi a se îmbogăţi pentru a deveni puternică”, a precizat Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez. 

„Marea întinerire a naţiunii chineze a intrat într-un proces istoric ireversibil.” 

Lozinci, dar cu un efect imagologic clar asupra celor preocupaţi de creşterea puterii economice şi militare a Republicii Populare Chineze. 

Presa de stat a fost plină de laudele la adresa lui Xi, care acum este menţionat nu doar ca preşedinte şi secretar general al partidului, ci şi „liderul poporului”. 

Un lider care poate aduce oricând, prin recurs la forţa armată, arealul taiwanez sub autoritatea Beijingului. 

Şi, din perspectiva europeană pragmatică, neexprimată oficial, dar evident tacit asumată, îngrijorarea cea mare nu ţine de ocuparea Taiwanului, ci de pericolul unei confruntări militare majore, între Statele Unite ale Americii şi Republica Populară Chineză, unul  declanşat după posibilele lovituri aeriene ale avioanelor militare chineze asupra grupurilor navale trimise în sprijinul defensivei taiwaneze. 

Prudenţa ar trebui totuşi să marcheze activitatea celor ce iau decizii strategice la Beijing, pentru că, după cum ştie, în Asia, pentru a pacifica Japonia, Statele Unite au recurs la lovirea teritoriului nipon cu arme nucleare. 

Istoria nu se va repeta?...