Asia

articolul anterior articolul urmator

China a pornit instalaţia de energie nucleară de la Sichuan, dispozitivul său cel mai avansat de soare artificial

42
4 Dec 2020 17:53:38
Autor: Cristina Ene
China a pornit reactorul HL-2M Tokamak FOTO captură InceptiveMind
China a pornit reactorul HL-2M Tokamak FOTO captură InceptiveMind

China a pornit vineri reactorul său nuclear din provincia sud-vestică Sichuan, un reactor a cărui construcţie a fost finalizată la sfârşitul anului trecut, marcând un progres important în capacităţile sale de cercetare în domeniul nucelar relatează AFP.

Este vorba de reactorul HL-2M, cel mai mare şi mai avansat dispozitiv experimental de fuziune nucleară, aşteptat de oamenii de ştiinţă chinezi să furnizeze o sursă puternică de energie nepoluantă. 
 
Dispozitivul este numit şi „soare artificial” datorită capacităţii sale de a genera energie şi căldură în mod similar Soarelui. Reactorul foloseşte un câmp magnetic puternic ca să fuzioneze plasmă fierbinte şi poate atinge temperaturi de peste 150 de milioane de grade Celsius, adică de circa 10 ori mai mari decât miezul Soarelui, relatează AFP citând People's Daily.
 
„Dezvoltarea energiei din fuziune nucleară nu este doar un mod de rezolvare a necesităţilor strategice energetice ale Chinei, ci are mare importanţă şi pentru dezvoltarea sustenabilă viitoare a sectorului energetic şi a economiei naţionale”, a scris publicaţia chineză.
 
Oamenii de ştiinţă chinezi lucrează încă din 2006 la versiuni mai mici ale dispozitivului.
Dispozitivul va oferi sprijin tehnic pentru colaborarea Chinei în proiectul Reactorul Experimental Termonuclear Internaţional (ITER) - cel mai mare proiect de cercetare în domeniul fuziunii nucleare din lume, cu sediul în Franţa. Aceasta este aşteptat a fi finalizat în 2025.
 
Fuziunea e considerată Potirul Sfânt al energiei, cea pe care se bazează Soarele.
 
Este opusul procesului fisiunii nucleare (folosit în arme nucleare) prin unirea nucleilor atomici. Totodată, spre deosebire de fisiunea nucleară, nu emite gaze cu efect de seră şi comportă mai puţine riscuri de accidente sau furt al materialelor atomice.
 
Însă obţinerea energiei prin fuziune atomică este extrem şi dificilă, iar costurile sunt foarte ridicate. Costurile proiectului ITER  sunt estimate la 22,5 miliarde de dolari.
 
China este membru al proiectului ITER, aflat în construcţie în Franţa, alături de UE, SUA, India, Japonia, Coreea de Sud şi Rusia.
 
Tokamakul HL-2M, dezvoltat de Institutul Sud-vestic de Fizică sub controlul Corporaţiei Nucleare Naţionale a Chinei (CNNC), este o versiune upgradată a modelului HL-2A  şi una din cele trei instalaţii interne majore ce funcţionează în China, celelalte două fiind EAST şi J-TEXT.
 
Energia nucleară a constituit în 2019 10% din totalul producţiei globale de electricitate.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

42 Comentarii

Cetăţeanul Turmentat
4.12.2020, 18:01:54

Domnilor, Cernobyl a fost o jucarie pe langa ce urmeaza. Instinctul imi spune ca baietii aia, in goana lor dupa raportari fantastice, vor forta jucaria prea mult, la un moment dat. Pai daca rusii au aruncat in aer o centrala, doar pentru ca industria lor ruginita si energofaga trebuia sa raporteze volume mari a doua zi, va dati seama ce se poate intampla aici, unde economia "nationala" chineza inghite energie cu nemiluita?! Sper sa n-am dreptate, dar lucrurile nu sunt deloc sigure in mana unor borfasi pusi pe demonstrat lumii ce destepti si puternici sunt ei!

+1 (31 voturi)
Balta
4.12.2020, 18:21:01

Cetăţeanul Turmentat "Pai daca rusii au aruncat in aer o centrala" La Cernobil sunt ucrainieni . https://youtu.be/7ZJE5G5TLM4

-12 (24 voturi)
Pontus Euxinus
4.12.2020, 18:22:18

vai..! si o sa ajunga unda exploziei pana la birourile voastre pline de trolli globalisti marxisti :) o sa fiti victime colaterale

-9 (21 voturi)
Cody F. Rocco
4.12.2020, 18:12:18

pa wichipedia, tovarasi, zice de-o dracie de-sta, tokamak se cheama - si-s o gramada in studiu in lume, nici una functionala [adica sa produca mai mult decat primeste, mai e de studiat]. dar vor fi. ganditi-va ca in romania , in loc de tehnologia tokamak, noi studiem tehnologia tolomak...

+4 (10 voturi)
Utilizator Adevărul
4.12.2020, 18:14:36

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (42)

Modifică Setările