China recunoaşte că varianta Omicron a SARS-CoV-2 va complica organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zhao Lijian - ministrul chinez de externe
Zhao Lijian - ministrul chinez de externe

China recunoaşte că varianta omicron a noului coronavirus ridică dificultăţi suplimentare în organizarea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing, în perioada 4-20 februarie, însă şi-a reiterat încrederea în succesul evenimentului, relatează AFP.

”Acest lucru va reprezenta cu siguranţă câteva provocări în domeniul luptei împotriva epidemiei”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Ministerului chienz de Externe Zhao Lijian.

”Însă China are experienţă în domeniu şi sunt deplin convins că JO de Iarnă se vor desfăşura fără griji şi aşa cum s-a prevăzut”, a subliniat el.

China a contrlat epidemia covid-19 pe teritoriul său prin măsuri dure - o limitare foarte puternică a zborurilor internaţionale, plasarea obligatorie în carantină la sosire, depistări masive sau plasarea în carantină a cazurlor de contact, identificate prn aplicaţii de urmărire a deplasărilor.

Viaţa şi-a reluat în mare parte cursul normal încă dn primăvara anului trecut.

Însă China se confruntă cu apariţia unor focare reduse şi sporadice.

În contextul în care frontierele chineze sunt practic închise din 2020, Jocurile Olimpice de la Beijing urmează să se desfăşoare într-o adevărată ”bulă” sanitară, în care vor putea să intre doar cei aproximativ 2.900 de sportivi aşteptaţi.

Aceşti sportivi este necesar să fie vaccinaţi sau să plaseze în carantină timp de 21 de zile de la sosire.

Toţi urmează să fie supuşi unor teste de depistare zilnice.

Numai spectatori rezidenţi în China vor putea asista la probe, în timpul Jocurilor Olimpice.

Citeşte şi: 

America invită Taiwanul la „Summitul pentru democraţie”, Hilary Clinton spune că Putin a îmbrăţişat China, iar UE dă mesaje că nu e Lituania. China la zi

Un nord-coreean scăpat dintr-o închisoare din China a fost prins de autorităţi după 40 de zile de căutări. Momentul evadării VIDEO

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite