Aflat la conducerea Kazahstanului între 1991 şi 2019, Nursultan Nazarbaev, în vârstă de 81 de ani, a fost un adevărat arbitru al deciziilor politice şi de afaceri în această ţară din Asia Centrală şi beneficiarul unui cult al personalităţii. Şi-a ales succesorul cu grijă şi s-a retras în 2019 în favoarea lui Kasîm-Jomart Tokaev, dar şi-a păstrat puterea în culise. Capitala, aeroportul şi universitatea principală a ţării au fost redenumite după el. Dar, odată cu izbucnirea celor mai grave tulburări din Kazahstan, la începutul acestui an, soldate oficial cu 225 de morţi, Nazarbaev a dispărut pur şi simplu, relatează „The Guardian”.
Unii spun că se ascunde pe malul lacului Geneva, alţii bănuiesc că se află în Dubai sau în China. Câţiva şoptesc conspirativ că ar putea fi mort. De altfel, potrivit mai multor surse, fostul lider kazah ar fi în ţara sa, probabil în capitală, Nur-Sultan, oraşul care îi poartă numele.
„Cea mai bună informaţie a mea este că Nazarbaev trăieşte şi duce negocieri furioase cu Tokaev pentru împărţirea bunurilor, prăzii şi rentelor”, spune pentru ziarul britanic un fost oficial guvernamental occidental cu conexiuni strânse în Kazahstan.
Tokaev, cândva loial lui Nazarbaev, a recurs la represiune pentru a se dezice de fostul său binefăcător şi de membrii familiei acestuia, dintre care unii sunt acuzaţi că au încercat să profite de tulburări pentru a prelua puterea.
„Lupta pentru putere continuă. Nu există nicio garanţie că lucrurile se vor încheia fără probleme”, afirmă oficialul guvernamental citat de „The Guardian”.
Deşi Tokaev nu l-a criticat direct pe Nazarbaev, există indicii că epoca acestuia din urmă a apus, o statuie a sa dărâmată fiind simbolul acestui sfârşit. „Negocierile sunt în desfăşurare, dar este clar că s-a terminat cu Nazarbaev”, spune Iermuhamet Iertisbaev, fost ministru şi consilier al ex-liderului kazah.
Unii membri de familie şi asociaţi ai lui Nazarbaev au fugit din ţară, în timp ce alţii au fost arestaţi, cum e cazul mai ales al lui Karim Masimov, fostul şef al serviciilor de securitate, acuzat de înaltă trădare.
Îndepărtarea clanului Nazarbaev din structurile de putere din Kazastan este în plină desfăşurare. Sâmbătă, doi gineri ai lui Nazarbaev, Kairat Şaripbaev şi Dimaş Dossanov, au demisionat de la şefia unor companii de stat din industria petrolului şi gazelor.
Samat Abiş, nepotul fostului lider kazah, a fost destituit luni din funcţia de adjunct al şefului Comitetului pentru Securitate Naţională. Tot luni, un alt ginere al lui Nazarbaev, miliardarul Timur Kulibaev, a demisionat de la conducerea Camerei Naţionale a Antreprenorilor, cel mai important grup de lobby în domeniul afacerilor din Kazahstan.
Mulţi membri ai elitei din Kazahstan se grăbesc acum să-şi declare loialitatea faţă de noul lider al ţării. „Tokaev este un tip sensibil şi ştie cât de importantă este imaginea ţării. El va acţiona lin şi cu grijă. Nu va lansa gloanţe ca din mitralieră, ci va scoate oamenii cu precizia unei puşti cu lunetă”, este de părere o sursă din domeniul afacerilor.
„Cred că Nazarbaev nu a urmărit cu suficientă atenţie Naşul, marele film al lui Francis Ford Coppola. Fără îndoială că el este tatăl şi fondatorul statului independent kazah, dar este în viaţă şi are minusurile lui. Iar dragostea lui cea mare este faţă de familie şi clan. Cred că este inacceptabil pentru un şef de stat”, conchide Iertisbaev referitor la evenimentele din Kazahstan.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Da, ghinionul lui Nazarbaev este că are numai gineri, nu și un fiu. Un fel de Nicu beizadea lăsat în locul lui, nu Tokaev, nu i-ar fi creat niciun fel de probleme.
S-a mai dus un hoţ. Îl aşteptăm cu interes pe următorul!
Vina pentru ce s-a intamplat in Kashastan nu poate fi pusa pe umerii fostului presedinte. Asta inseamna ca actualul presedinte nu detine puterea, nu este informat, este impiedicat sa-si exercite atributiile constitutionale sau este tradat de cei din jur. Nu este cazul. Pentru propria neputinta, cel mai bine este sa dai vina pe cineva care oricum nu mai poate replica.
Ar fi bine dacă Putin s-ar uita cu atenție la soarta lui Nazarbaev... Și-ar putea vedea astfel viitorul! Numai că mult mai apropiat, nu la 81 de ani!
Gasim vreo asemănare intre destinul kazahului și cel al lui Plahotniuc? Dar știați că tiranii au avut și un rol progresist pentru dezvoltarea poparelor lor. În Grecia antică ei au introdus primele reforme progresiste. La fel si acum in Kazahstan. Popoarele îsi devorează conducătorii....