Criza protestelor din Hong Kong se adânceşte, în ciuda amânării legii extrădării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puterea legislativă din Hong Kong şi-a suspendat reuniunile de joi, în timp ce liderii se gândesc la paşii pe care să-i facă după ciocnirile violente dintre poliţie şi protestatarii care se opun unei legi care le-ar permite suspecţilor să fie judecaţi în tribunalele din China continentală, relatează Associated Press.

Criticii spun că măsura, acum amânată, ar submina autonomia legală a oraşului, în contextul unor mişcări ale Beijingului de a înăspri controlul asupra fostei colonii britanice.

Poliţia a transmis că a arestat 11 persoane pentru infracţiuni precum atacarea ofiţerilor de poliţie şi participare la mitinguri ilegale. Comisarul de poliţie Stephen Lo Wai-chung a declarat că 22 de ofiţeri au fost răniţi. Oficiali din sistemul de sănătate au spus că tratează 79 de persoane pentru răni suferite în timpul protestelor, începând de joi dimineaţă. 

Manifestările violente recente marchează cea mai severă criză politică din Hong Kong de când cona continentală condusă de Partidul Comunist a prealuat controlul în 1997, cu promisiunea de a nu interveni în libertăţile civile şi activitatea sistemului judiciar. Acestea reprezeintă o provocare enormă atât pentru conducerea locală, cât şi pentru preşedintele chinez Xi Jinping, cel mai puternic lider al ţării din ultimele decenii, care a cerut ca Hong Kongul să urmeze ceea ce Beijingul dictează. 

Şefa administraţiei Hong Kongului, Carrie Lam, a declarat că violenţele de miercuri sunt „revolte“ care „nu trebuie tolerate în societatea civilizată care respectă domnia legii“. Această catalogare ar putea creşte substanţial penalităţile legale ale celor arestaţi pentru participarea la proteste.

„Confruntările intense nu sunt, cu siguranţă, soluţia pentru detensionarea disputei şi rezolvarea controverselor“, a declarat Lam, potrivit unui comunicat de presă.

Un grup de parlamentari din opoziţie au încercat să viziteze reşedinţa lui Lam pentru a protesta faţă de atitudinea abuzivă a forţelor de ordine, care au folosit inclusiv gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva protestatarilor, miercuri. Aceştia au fost opriţi de poliţie.

Este neclar cum Lam, ca şefă a administraţiei locale, ar putea linişti apele, având în vedere susţinerea puternică a Beijingului pentru legea extrădării şi a intoleranţei sale faţă de disensiuni.

Beijingul a condamnat protestele, dar până acum nu a indicat dacă plănuieşte să ia măsuri mai dure.

Acum aproape doi ani, Xi a avut un discurs public tranşant în oraş, subliniind că Beijingul nu va tolera ca Hong Kongul să devină o bază a ceea ce Partidul Comunist consideră o campanie inspirată de străini, pentru a-i submina influenţa asupra naţiunii de 1,4 miliarde de oameni. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite