Cum vrea China să domine Africa
0
Pătrunderea chineză pe teritoriul african nu este o chestiune recentă, dovezile istorice atestând existenţa unor contacte vechi între aceste spaţii atât de îndepărtate geografic şi cultural.
Analiză realizată de Ruxandra Iordache*
Ca şi în trecut, şi în prezent este vorba în principal de o pătrundere economică, pe vectorul căreia China a devenit, după Războiul Rece, o putere-cheie pe continentul african, fiind tot mai interesată să cucerească această „nouă frontieră” a ascensiunii sale mondiale. Prezenţa sa în Africa s-a augmentat de la o scară geografică de dimensiuni nesemnificative în epoca Războiului Rece – când China cultiva câteva amiciţii politice selective cu ţări africane – până la dimensiunea unui întreg continent, acum când China are relaţii cu aproape toate statele şi toate regimurile africane, indiferent de coloratura lor.
Forumul de cooperare China-Africa (FOCAC)
Sursa foto aici.
Unul din instrumentele care reflectă politica Chinei în şi faţă de Africa este Forum on China-Africa Cooperation (FOCAC), funcţional din 2000. Această structură relativ recentă, constituită la mai bine de un deceniu de la căderea cortinei de fier şi răsturnarea ordinii internaţionale bipolare, oferă un cadru integrat de reuniuni regulate între China şi Africa (cea mai mare partea a statelor africane, dar şi organizaţii regionale ale acestora, precum Uniunea Statelor Africane) cu obiectivul declarat oficial de a realiza consultarea egală, înţelegerea reciprocă şi aprofundată a părţilor, extinderea consensului, întărirea prieteniei şi a cooperării; relaţiile diplomatice, comerciale, economice, culturale, sociale, demografice.
Acoperirea geografică amplă a FOCAC reiese din faptul că include în prezent 53 de state africane: Algeria, Angola, Benin, Botswana, Burkina Faso, Burundi, Capul Verde, Cameroon, Africa Centrală, Chad, Comoros, Congo, Coasta de Fildeş, Congo (Kinshasa), Djibouti, Egipt, Guineea Ecuatorială, Eritrea, Ethiopia, Gabon, Gambia, Ghana, Guinea, Guinea-Bissau, Kenya, Lesotho, Liberia, Libya, Madagascar, Malawi, Mali, Mauritania, Mauritius, Morocco, Mozambique, Namibia, Niger, Nigeria, Rwanda, Sao Tome and Principe, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Somalia, Africa de Sud, Sudanul de Sud, Sudan, Tanzania, Togo, Tunisia, Uganda, Zambia, Zimbabwe.
Sursa foto aici.
Mecanismele FOCAC se structurează pe trei niveluri: Conferinţe ministeriale, organizate din trei în trei ani (de fapt, FOCAC este definită drept conferinţă ministerială, cu participarea miniştrilor de externe şi a miniştrilor însărcinaţi cu cooperarea economică internaţională, dar în practică nivelul de reprezentare a fost mai înalt, prin participarea diferiţilor preşedinţi de state africane, inclusiv a preşedintelui chinez); Senior Officials Follow-up Meeting for the ministerial Conference şi Senior Officials Preparatory Meeting for the Ministerial Conference, acestea fiind organizate cu câteva zile înainte de conferinţa ministerială, cu participarea directorilor generali din departamentele interesate ale ministerelor chineze şi africane; consultări între Corpul diplomatic african în China şi Secretariatul pentru Chinese Follow-up Committee, care se organizează de două ori pe an. Până în prezent au avut loc opt conferinţe ministeriale, organizate alternativ în China şi Africa.
O prezentare a lucrărilor acestor reuniuni ne permite să decelăm principalele trăsături şi direcţii ale prezenţei chineze în Africa, într-o perioadă în care China devine un actor inconturnabil al lumii noastre.
Proiectele chineze anunţate sunt grandioase. Este de urmărit dacă Beijingul se va ţine de ele şi în ce măsură va reuşi să le susţină, mai ales că are de depăşit astăzi două provocări semnificative:
- crizele şi provocările geoeconomice în urma evoluţiilor recente (COVID 19, recesiune economică etc.);
- creşterea reacţiei de respingere de pe teren şi acuzaţiile tot mai dese de „neocolonialism” la adresa Chinei.
Prima reuniune FOCAC
La prima întrunire FOCAC din 2000, Beinjing, au participat din partea Chinei preşedintele Jiang Zemin, premierul Zhu Rongii şi vicepreşedintele Hu Jintao, preşedinţii statelor Togo, Algeria, Zambia, Tanzania, precum şi secretarul general al Organizaţiei Unităţii Africane. Mai mult de 80 de oficiali din China şi alte 44 de state şi reprezentanţi ai 17 organizaţii internaţionale şi regionale, precum şi ai sectorului de afaceri au fost prezenţi la dezbateri, în urma cărora au fost adoptate două documente majore pentru proces: Beijing Declaration of the Forum on China–Africa Cooperation şi Programme for China–Africa Cooperation in Economic and Social Development.
Fundamentele procesului de apropiere China-Africa sunt formulate de la această primă reuniune. Astfel, principiul cooperării Sud-Sud (o replică la consacrata formulă a cooperării Nord-Sud, marcată de inegalitatea dezvoltării economice, sociale, politice a acestei axe) între ”aliaţi naturali” este considerat vector al creării unei ”ordini noi internaţionale, politice şi economice, ordine echitabilă şi justă”. În acest context de cooperare Sud-Sud, interacţiunea diplomatică şi economică cu Africa va ocupa un loc central şi va defini relaţiile viitoare dintre părţi. Planurile specifice pentru traducerea în practică a acestor orientări includ: expansiunea comerţului, investiţii, proiecte comune, cooperare sporită în agricultură, transporturi, medicină, exploatarea resurselor naturale, sistemul bancar.
Cu această ocazie a fost stabilit China-Africa Joint Business Council ca mecanism pentru promovarea comerţului.
China Africa Bussiness Council, Lagos. Sursa foto aici.
S-au stabilit fonduri speciale pentru întreprinderi mixte, cu ajutorul China and the African Development Bank (ADB) şi al Eastern and Southern African Trade and Development Bank.
Exploatarea şi utilizarea efectivă a resurselor naturale ale Africii, aspect cheie pentru creşterea economică a Chinei, au fost aduse de asemenea în discuţie. S-a discutat despre ridicarea datoriilor pentru ţările africane. A fost constituit, imediat după această reuniune FOCAC, un Accounts Committee, sub conducerea Ministerului de Externe Chinez şi al Ministerului Chinez al Comerţului Extern şi al Cooperării Economice (MOFTEC), pentru a alcătui tabloul exact al valorii datoriilor africane, precum şi al naturii lor şi al compromisului financiar pe care îl presupun. Datoria statelor africane urma să fie analizată pornind de la câteva scenarii posibile: ştergerea lor totală, transformarea în împrumuturi fără dobândă, soluţionarea prin barter cu produse identificabile, revizuirea şi reducerea datoriilor, reprogramarea loc ca grafic de plată sau ca dobânzi, transformarea în beneficii de taxe şi bonusuri de investiţii pentru firmele chineze care doreau să ocupe o parte din piaţa africană. Formula concretă de tratare a datoriilor se decidea de la caz la caz, deoarece datoriile diverselor state africane erau considerate ca non-comparabile, neegale, din cauza condiţiilor politice, istorice, economice şi financiare diferite. Până în 2009 mai mult de 2 miliarde din datoria africană au fost şterse.
Întâlnirea anuală a African Development Bank Group, 2007. Sursa foto aici.
A doua reuniune FOCAC
A doua întâlnire FOCAC a avut loc la Addis Abeba, în Etiopia, în 2003, cu participarea premierului chinez Wen Jiabao, a premierului etiopian, a 6 preşedinţi, a3 vicepreşedinţi, a 2 premieri şi a unui preşedinte de senat din statele africane, precum şi a preşedintelui Uniunii Africane, a unui reprezentant al Secretarului General al ONU, a mai mult de 70 de miniştri din China şi din 44 de state africane. Tema centrală a acestei conferinţe a fost ”cooperarea pragmatică şi orientată către acţiune”. A fost propus un program de patru puncte: consolidarea viitoare a relaţiilor sino-africane prin sprijin reciproc; democratizarea relaţiilor internaţionale; provocările globalizării; cooperarea avansată la toate nivelurile. A fost adoptat Addis Ababa Action Plan (2004–2006), care încuraja schimburile la nivel înalt, dialogul politic aprofundat, participarea Chinei în acţiunile de menţinere a păcii din Africa, cooperarea în domeniul securităţii şi al altor aspecte relaţionate. În ce priveşte domeniul social, China promite extinderea African Human Resources Development Fund pentru a putea pregăti 10 000 de tehnicieni africani în 3 ani, pentru a îmbunătăţi asistenţa medicală şi de sănătate publică, pentru pregătirea în agricultură, pentru a continua ştergerea datoriilor uriaşe ale unora dintre statele africane, dar şi pentru a încuraja schimburile people-to-people. În paralele cu această reuniune FOCAC, a avut loc Conferinţa China-Africa Business, programată de China Council for the Promotion of International Trade (afiliată MOFTEC), în mod specific orientată către aprofundarea relaţiilor comerciale şi de investiţii între China şi Africa. Au fost semnate 20 de acorduri în valoare de 460 milioane dolari, cu participarea a 17 companii chineze în 17 ţări africane. Au fost organizate şi expoziţii de afaceri chineze pe pieţe africane considerate prioritare, precum Egipt, Nigeria, Kenia, Africa de Sud. FOCAC se prezintă astfel şi ca un uriaş for de lobby pentru interesele economice şi discutarea şi semnarea de contracte, sub umbrela camaraderiei politice (spre exemplu, preşedintele Huawei l-a însoţit pe ministrul de Externe chinez într-un tur diplomatic al Africii în 2000 şi a pus bazele unuia din cele mai mari contracte ale companiei, în valoare de 200 milioane de dolari, pentru a construe o reţea în Nigeria. Mai recent, contracte mari au fost încheiate de ZTE şi Huawei în Lesotho şi Ghana).
A treia reuniune FOCAC
A treia întâlnire FOCAC a avut loc la Beijing, în 2006, cu participarea lui Hu Jintao, preşedintele Chinei, a şefilor de stat şi de guvern din 48 de state africane. Preşedintele chinez a subliniat istoria îndelungată a cooperării sino-africane şi obiectivul comun al dezvoltării economice şi al prosperităţii. Declaraţia FOCAC din 2006 include elemente cheie precum intenţia Chinei de a dubla asistenţa faţă de Africa până în 2009; acordarea unor împrumuturi preferenţiale de 3 miliarde de dolari şi a unor credite preferenţiale de 2 miliarde de dolari pentru Africa, în următorii trei ani; stabilirea unui China-Africa Development Fund (CADF), în valoare de 5 miliarde, pentru a încuraja companiile chineze să investească în Africa; construirea unui centru de conferinţe pentru African Unity în Etiopia, pentru a avansa în ce priveşte obiectivele unităţii africane; ştergerea datoriilor pentru împrumuturile fără dobândă în ţările sărace foarte îndatorate; extinderea de la 190 la 440 a numărului de produse africane exportate la tarif zero; stabilirea de 5 zone noi economice şi de comerţ în Africa; pregătirea a 15 000 de specialişti africani în diferite domenii, construirea de spitale, centre de prevenire a malariei, de şcoli, şi dublarea numărului de burse pentru studenţii africani. La Conferinţa ministerială din 2006, Beijing, s-a decis de asemenea ca reuniunile consultative politice dintre China şi Africa la nivel de miniştri de Externe să se organizeze pe marginea sesiunilor Adunării Generale a ONU din anii în care au loc conferinţele ministeriale. Astfel de consultări politice pe lângă lucrările adunării generale a ONU au avut loc la New York în 2007, 2010, 2013, 2017.
A patra reuniune FOCAC
Sursa foto aici.
Reuniunea a patra a FOCAC a avut loc în 2009 la Sharm el-Sheikh, Egipt, unde a fost adoptat încă un plan de acţiune pentru 2010-2012 şi a fost analizată implementarea măsurilor anterioare. Au participat premierul chinez Wen Jiabao, preşedintele egiptean Hosni Mubarak, şi şefi de stat şi de guvern din 49 de state africane, precum şi un reprezentant al Comisiei Uniunii Africane. Din partea chineză au mai participat ministrul de Externe Yang Jiechi şi ministrul Comerţului Chen Deming. A fost anunţat un împrumut cu cost redus de 10 miliarde de dolari, dublu faţă de împrumutul anunţat de 5 miliarde anunţat şi implementat în 2006. A fost stabilit un împrumut special de 1 miliard de dolari pentru IMM-urile din Africa. China a anunţat de asemenea 8 politici menite a strânge relaţiile sino-africane, în direcţia îmbunătăţirii vieţii oamenilor. Wen a anunţat că vor fi şterse în continuare datorii ale unora din cele mai sărace state africane. De asemenea, s-a anunţat construirea a 100 de proiecte de energie curată bazate pe energia solară, bio-gaz şi hidrocentrale mici; reducerea taxelor vamale pentru 95% din produsele statelor africane cu care China are legături diplomatice; 100 de proiecte de cercetare ştiinţifică şi tehnologică, primirea a 100 de postdoctoranzi africani pentru a-şi conduce cercetările în China şi asistarea acestora la revenirea în Africa, crearea a 20 de centre de tehnologie agricolă în Africa, trimiterea a 50 de echipe de tehnologi în agricultură şi pregătirea a 2000 de specialişti agricoli pentru Africa, pentru a consolida capacitatea Africii de a-şi asigura securitatea alimentară. China va furniza de asemenea echipament medical şi anti-malarie, pentru cele 30 de spitale şi 30 de centre de prevenire a malariei construite de partea chineză, şi va pregăti 3 000 de doctori şi asistenţi pentru Africa; va construi 50 de şcoli şi va pregăti 1500 de profesori pentru ţările africane; va mări numărul de burse acordate de China pentru Africa, până la valoarea de 5500 până în 2012. China va pregăti 20 000 de specialişti în diverse domenii, altele decât agricultura pentru Africa în următorii 3 ani.
În contextul crizei globale, s-au evidenţiat două arii-cheie: cooperarea agricolă alături de securitatea alimentară, pe de o parte, şi construirea de infrastructuri, pe de altă parte. Securitatea alimentară a devenit o chestiune strategică majoră pentru China, obligând-o să identifice soluţii la schimbarea obiceiurilor alimentare în rândul noui clase mijlocii înstărite chineze. Această preocupare se reflectă în investiţiile agricole făcute de China în Sudan, Angola, Zimbabwe. Participanţii au decis de asemenea un ”nou tip de parteneriat strategic” între Africa şi China, bazat pe principiile de egalitate, beneficiu reciproc şi învăţare reciprocă”. Lucrările acestei reuniuni au fost considerate ca fructuoase, în ciuda dificultăţilor cunoscute în ce priveşte piaţa muncii în Africa, mai ales în domeniul construcţiilor. A fost propusă aprofundarea anumitor arii din cadrul FOCAC: schimburi diplomatice la nivel înalt; contribuţia mai mare a Africii la planificarea agendei FOCAC; prioritizarea asistenţei către Africa, pentru îndeplinirea Millennium Development Goals (MDGs); asistenţă acordată Africii în consolidarea securităţii alimentare.
A cincea reuniune FOCAC
La a cincea reuniune FOCAC din 2012, organizată la Beijing, China a anunţat o linie de credit în sprijinul Africii în valoare de 20 de miliarde de dolari, pentru infrastructură, agricultură şi IMM-uri. Acest pachet financiar este împărţit în împrumuturi şi ajutoare gratuite, împrumuturi preferenţiale şi credit de export în termeni mai favorabili, capital pentru Fondul de Dezvoltare China-Africa şi Fondul de Împrumuturi Speciale pentru IMM-urile africane (Special Loan for the Development of African SMEs), cooperarea China-Africa în ce priveşte capacitatea de producţie. Tot la reuniunea din 2015 a fost stabilit programul Access to Satellite TV pentru 10 000 de sate africane.
A şasea reuniune FOCAC
La reuniunea a şasea, organizată la Johannesburg, preşedintele chinez anunţă planul de 10 măsuri pentru următorii 3 ani pentru a consolida cooperarea sino-africană, în domeniile deja consecrate: industrializare, modernizarea agriculuturii, infrastructură, servicii financiare, dezvoltarea verde, comerţ şi investiţii, reducerea sărăciei, sănătate public, schimburi people-to-people. China afirmă de asemenea dreptul Africii de a se dezvolta independent şi de a contracara retorica neocolonială.
Preşedintele Xi Jinping (R) şi preşedintele Gambiei Adama Barrow, Beijing, 6 Septembrie 2018. Sursa foto aici.
A şaptea reuniune FOCAC
La reuniunea a şaptea din 2018, de la Beijing, toate statele africane membre ale UN au recunoscut Republica Populară Chineză ca singurul reprezentant legitim al Chinei, cu excepţia Eswatini (Swaziland), care a menţinut relaţiile cu Taiwanul, respingând încercarea Chinei de stabilire a relaţiilor diplomatice. La acest summit FOCAC ar fi participat mai mulţi lideri chinezi decât la lucrările programate cam în acelaşi timp ale Adunării Generale a ONU.
A opta reuniune FOCAC
Cea mai recentă reuniune FOCAC, a opta, a avut loc în noiembrie-decembrie 2021, la Dakar, Senegal. În discursul rostit cu ocazia deschiderii reuniunii, preşedintele chinez reia, prin conferinţă video, în contextul pandemiei Covid-19, câteva din argumentele cheie ale relaţiei sino-africane: spiritul durabil de prietenie şi cooperare în relaţia sino-africană; spiritul de egalitate şi de beneficiu mutual, de tip win-win; sprijinul acordat de statele africane la momentul recuperării locului Chinei în cadrul Naţiunilor Unite; implementarea iniţiativelor propuse la conferinţa anterioară în sectoarele cheie ale comerţului, investiţiilor, ale cooperării în contextul Belt and Road; comunitatea China-Africa.
China în Africa, post-Covid 19. Sursa foto aici.
Propunerile preşedintelui chinez pentru cooperarea sino-africană se referă la: lupta solidară împotriva Covid-19 (ştiinţă, vaccinare, imunizare în Africa, post-Covid); aprofundarea cooperării practice (comerţ, investiţii, reducerea sărăciei, cooperare în economia digitală, antreprenoriatul în rândul tinerilor africani, dezvoltarea IMM-urilor, dezvoltarea sustenabilă); dezvoltarea verde şi asumarea problemelor climatice, implementarea Acordului de la Paris privind schimbarea climatică; dezvoltarea echităţii şi justiţiei, a multilateralismului real, a păcii,democraţiei, libertăţii ca valori ale umanităţii; dezvoltarea în funcţie de condiţiile naţionale; susţinerea drepturilor şi intereselor ţărilor în curs de dezvoltare; interzicerea amestecului în probemele interne; opoziţia faţă de discriminarea rasială şi faţă de sancţiunile unilaterale.
Viziunea de cooperare 2035
Planurile Chinei sunt grandioase. Ambele părţi au pregătit, în contextul derulării conferinţei ministeriale, documentul China-Africa Cooperation Vision 2035.
Sursa foto aici.
Pentru primii trei ani acoperiţi de acest document, China avea în vedere implementarea a nouă programe pentru Africa: 1. programul medical şi de sănătate, pentru a ajuta Uniunea Africană să vaccineze 60% din populaţia africană până în 2022. China va furniza 1 miliard de vaccinuri către Africa, va prelua 10 proiecte medicale şi de sănătate pentru ţările africane şi va trimite 1500 de cadre medicale şi experţi în medicină în Africa. 2. reducerea sărăciei şi programul de dezvoltare agricolă. China va prelua 10 proiecte de reducere a sărăciei şi de dezvoltare agricolă, va trimite 500 de experţi în agricultură în Africa, va crea centre comune pentru schimburi de tehnologie agricolă, pentru demonstraţii şi pregătire în China, va încuraja instituţiile şi firmele în crearea de sate în Africa, va sprijini Alliance of Chinese Companies in Africa for Corporate Social Responsibilities în lansarea iniţiativei „100 Companies in 1,000 Villages”; 3. promovarea programului comercial: exporturi agricole către China, proceduri de inspecţie şi carantină, tarife 0 pentru ţările mai puţin dezvoltate care au relaţii diplomatice cu China, pentru a atinge nivelul de 300 de miliarde de dolari pentru importurile din Africa în următorii trei ani. China va furniza 10 miliarde de dolari pentru a sprijini exporturile dinspre Africa şi pentru a crea o zonă-pionier pentru cooperare comercială şi economică aprofundată China-Africa şi pentru un parc industrial pentru cooperarea Belt and Road. China va susţine 10 proiecte de conectivitate pentru Africa, va forma un grup de experţi pentru cooperare economică cu Secretariatul African Continental Free Trade Area; 4. programul pentru investiţii: China va încuraja oamenii de afaceri chinezi să investească 10 miliarde de dolari în Africa în următorii 3 ani şi va stabili o platformă de promovare a investiţiilor private China-Africa. China va scuti ţările africane mai puţin dezvoltate de la datorii prin împrumuturi fără dobândă şi va canaliza către ţările africane 10 miliarde dolari din cota ce îi revine din noua alocaţie FMI din Special Drawing Rights; 5. programul pentru inovaţie digitală. China va susţine 10 proiecte pentru economia digitală în Africa, va crea centre China-Africa pentru aplicaţii de control la distanţă al sateliţilor, va dezvolta laboratoare comune China-Africa, institute partenere, baze de cooperare ştiinţifică şi tehnologică. China va lucra cu Africa pentru a extinde cooperarea e-comerţ Silk Road, va ţine festivaluri de shopping on line cu produse africane şi activităţi de promovare a turismului prin e-comerţ şi o campanie pentru 100 de magazine africane şi 1000 de produse pe platforme e-comerţ. 6. programul de dezvoltare verde. China va susţine 10 programe de dezvoltare în condiţii de protecţie a mediului şi a climei pentru Africa, va sprijini „Great Green Wall” şi va crea în Africa centre de excelenţă în dezvoltarea emisiilor mici de carbon şi a adaptării la schimbarea climatică; 7. programul de construcţii. China va ajuta la construirea sau îmbunătăţirea a 10 şcoli din Africa, va invita 10 000 de profesionişti de înalt nivel la seminarii şi ateliere, va implementa „Future of Africa — un proiect pentru cooperarea China-Africa în educaţie vocaţională şi va începe o schemă de angajare “through train” pentru studenţii africani din China, va lucra cu ţările Africane la “Luban Workshops”, şi va încuraja companiile chineze să creeze 800 000 de joburi locale; 8. programul cultural şi de schimburi people-to-people. China va susţine toate ţările africane care au legături diplomatice cu China să devină destinaţii turistice aprobate pentru grupurile de turişti chinezi, va susţine festivaluri de film africane în China şi de film chinez în Africa, precum şi un forum sino-african pentru tineret şi pentru femei. 9. programul pace şi securitate. China va susţine 10 proiecte de pace şi securitate pentru Africa, va furniza asistenţă militară pentru Uniunea Africană, va sprijini statele africane să îşi menţină în mod independent securitatea regională şi lupta împotriva terorismului şi va conduce exerciţii comune şi training-uri pentru trupe de menţinere a păcii şi pentru cooperarea în ce priveşte controlul armelor mici şi a armelor uşoare.
Proiectul Great Green Wall, Africa. Sursa foto aici.
Africa – o platformă economică, dar şi o tribună geopolitică pentru China
Activitatea FOCAC de până în prezent reflectă natura şi amploarea raporturilor sino-africane. China declară că politica sa africană este fidelă principiului win-win, poziţie susţinută de efectele sprijinului chinez asupra unor sectoare economice ale Africii, dar şi de realitatea faptului că pentru Africa China a devenit un partener mai confortabil de cooperare multi-dimensională decât partenerii occidentali, preocupaţi de natura regimurilor politice africane şi de respectarea drepturilor omului. Noua politică africană elaborată de China după 1990 este însă şi un vector pentru a răspunde nevoilor în creştere ale economiei chineze, dar şi pentru realitatea ascensiunii Chinei pe scena globală.
FOCAC a dat startul noii politici de angajare agresivă/masivă şi multilaterală a Chinei în Africa, fiind una din expresiile instituţionale ale mecanismului „closed doors” din aparatul de decizie politică al Chinei (Institute of Developing Economies, China in Africa). FOCAC se înscrie în ideologia Chinei Mari, transpunând în practică direcţiile cheie din cele Cinci Principii ale Coexistenţei Paşnice, ce ghidează politica externă chineză (Institute of Developing Economies, China in Africa).
În contextul intereselor puternice şi întrepătrunse ale Occidentului pe continentul African, Beijing-ul a oferit un pachet unic de stimulări financiare, economice, politice şi de securitate, pentru a-şi face cât mai rapidă intrarea pe continent şi în regiunile bogate în resurse naturale ale Africii. Ca exemple ilustrative ale acestei strategii menţionăm faptul că FOCAC a fost încă de la început un cadru instituţional în sprijinul companiilor petroliere chineze, adevărată avangardă pentru pătrunderea diplomatică a Chinei pe acest continent; dar şi creditele mari acordate de China statelor africane pentru construirea de infrastructuri, construite tot cu participare chineză, şi care au dus la îndatorarea uriaşă a acestor state faţă de China. Într-un clasament mondial al datoriei publice a statelor lumii, exprimate în procent faţă de PIB-ul naţional dar şi ca valoare netă, statele africane sunt dispersate pe treptele clasamentului, nealcătuind grupuri în jurul vreunei anume poziţii din ierarhie. Ele nu se plasează în top 20. Totuşi, dată fiind situaţia economică precară şi foarte precară a statelor africane, dublată de interesul extern avid pentru resursele naturale ale continentului, valoarea datoriilor africane are o semnificaţie aparte şi împovărează în mod dramatic această zonă a lumii. Gradul mare de îndatorare nu este o realitate specifică doar statelor africane. La sfârşitul lui 2021, 165 de state mici şi mijlocii ale lumii aveau împreună o datorie de 385 de miliarde de dolari faţă de China, rezultată din contractarea de credite pentru proiecte masive de infrastructură, în contextul iniţiativei „Belt and Road”, lansată în 2013 sub forma unui program de investiţii internaţionale promovat de preşedintele Chinei, Xi Jinping (sursa aici).
Sursa foto aici.
Odată cu expansiunea şi aprofundarea cooperării China-Africa, s-au stabilit diferite sub-forumuri sub egida FOCAC: China-Africa People’s Forum, China-Africa Young Leaders Forum, Ministerial Forum on China-Africa Health Cooperation, Forum on China-Africa Media Cooperation, China-Africa Poverty Reduction and Development Conference, FOCAC-Legal Forum, Forum on China-Africa Local Government Cooperation, China-Africa Think Tanks Forum.
FOCAC constituie un for guvernamental de încadrare instituţională a relaţiilor sino-africane, un instrument pentru implementarea strategiei chineze cu privire la Africa. Dar FOCAC antrenează, prin politicile şi planurile propuse, şi alţi actori chinezi în procesul de apropiere sino-africană. Astfel de actori non-guvernamentali foarte importanţi pentru structurarea şi fixarea prezenţei chineze în Africa sunt: întreprinderile de stat, ca parte a politicii chineze oficiale Go Out menită a asigura aprovizionarea cu materii prime a ţării; întreprinderile private chineze, care fructifică oportunităţi în contextul de concurenţă acerbă de pe piaţa chineză; poporul chinez, prin implicarea diferitelor categorii de migranţi economici, specialişti, experţi, care pătrund pe piaţa muncii din Africa. De asemenea, ambasadele chineze ţin, cu o precizie variabilă, evidenţa prezenţei chineze şi a activităţilor diferitelor categorii de migranţi în Africa (sursa aici).
Nemulţumiri, reacţii, „neocolonialism”
FOCAC a fost instituit ca instrument pentru a atinge obiectivele chineze pe continentul african, în contextul rearanjării ordinii globale, al globalizării urmate de semnele deglobalizării, ale crizelor de diferite feluri (economice, financiare, de securitate, sanitar-medicale sau climatice), dar şi al emergenţei Chinei ca mare putere mondială, lider şi competitor autentic pentru primele poziţii de putere pe scena internaţională.
Aceste obiective se sintetizează astfel : 1. Asigurarea cantităţilor de materii prime pentru China, inclusiv produse agricole; 2.Crearea unei pieţe pentru mărfurile şi serviciile chineze; 3. Obţinerea de pământ pentru agricultură; 4. Canalizarea migraţiei chineze către Africa; 5. Câştigarea sprijinului diplomatic din partea ţărilor africane (aici intră şi slăbirea relaţiilor pe care unele state africane le aveau cu Taiwanul); 6.Prezentarea unui model de dezvoltare alternativ faţă de cel vesti, cu accentul pe stabilitatea Africii, nu pe respectarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător. 7. Afirmarea statutului de superputere al Chinei.
Principalele direcţii ale politicii chineze faţă de Africa sunt în armonie cu aceste obiective: uşurarea ţintită şi particularizată de la caz la caz a datoriilor statelor africane, strategie de mare importanţă atât pentru China cât şi pentru Africa; participarea chineză la operaţiuni de peace-kiping, precum cele din Liberia, Republica Democratică Congo, Sudan; împrumuturi ieftine acordate Africii, pentru dezvoltarea infrastructurii; acapararea de resurse naturale, de la cele miniere la pămînturi fertile şi păduri; pătrunderea pe piaţa africană cu produse chineze ieftine; turnee politice pentru liderii africani în Beijing; sprijin pentru Africa în forumuri globale precum ONU, OMC, FMI, BM; afaceri competitive în domeniul militar; proiecte de colaborare în medicinile tradiţionale; stabilirea de instituţii de finanţare paralele cu cele tradiţionale (FMI sau BM); promovarea legăturilor ”sud-sud, vizând ”desprinderea” statelor africane de mecanismul tradiţional al legăturilor ”nord-sud”.
Efectele prezenţei chineze în Africa nu sunt însă întotdeauna numai pozitive: un exemplu este furnizat de nemulţumirea populaţiei locale faţă de muncitorii chinezi dislocaţi în Africa, unde ocupă locuri de muncă în detrimentul celei dintâi. Un alt exemplu este cel al migranţilor chinezi implicaţi în diferite afaceri ilegale în Africa, a căror evidenţă şi supraveghere sunt greu de realizat. Nu în ultimul rând, calitatea produselor de consum importate din China, dar şi a lucrărilor de infrastructură realizate cu participare chineză au creat nemulţumiri locale vizavi de cooperarea sino-chineză.
La toate acestea se adaugă gradul de îndatorare al statelor africane faţă de China, dar şi realitatea faptului că Africa este o sursă de materii prime valoroase şi o piaţă de desfacere uriaşă pentru China, aspecte ce vulnerabilizează continentul african şi alimentează imaginea „neocolonială” a prezenţei chineze în Africa (sursa aici).
Ce va urma? China se retrage, se repliează sau se reorientează?
Sursa foto aici.
La 20 de ani de la crearea sa, lucrările celei mai recente reuniuni FOCAC, desfăşurate prin videoconferinţă în contextul creat de pandemia de Covid 19 declanşată la sfârşitul lui 2019, pun însă în evidenţă semnale potrivit cărora China ar slăbi prezenţa sa pe continentul african (Yun Sun, FOCAC 2021: China’s retrenchment from Africa?, Africa in Focus, 6 Decembrie 2021), în ciuda agendei ample prezentate de preşedintele chinez.
Această „retragere” ar fi semnalată de aspecte precum reducerea numărului diferitelor tipuri de burse şi de pregătire pentru specialiştii şi studenţii africani şi mai ales de reducerea pachetului financiar susţinut de China pentru proiectele mari de construcţii în infrastructurile Africii, în condiţiile în care marile şantiere au constituit una din mărcile principale ale prezenţei chineze pe acest continent.
În schimb, este pus accentul pe extinderea relaţiilor comerciale sino-africane, în special pe facilitarea exporturilor africane către China. Această opţiune este justificată de existenţa unui dezechilibru comercial între China şi Africa, dar nu ar putea compensa prin volum, valoare, consecinţe, importanţa participării chineze la proiectele de infrastructură în Africa.
Sursă foto aici.
Evoluţiile următoare – politice, economice, sanitare, etc. – din China şi de pe scena lumii vor determina dacă această „întrevăzută” repliere chineză poate fi considerată o opţiune de moment sau o tendinţă mai amplă de politică a Chinei faţă de Africa.
*Ruxandra Iordache este doctor al Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).
Se încarcă comentariile...
