Detonarea stabilităţii în Asia-Pacific după demisia Premierului japonez Shinzo Abe

Anunţul neaşteptat al demisiei din motive de sănătate a premierului Shinzo Abe creează o turbulenţă majoră ce ameninţă stabilitatea nu numai în Partidul Liberal Democrat, în Japonia, dar şi în întreaga regiune Asia-Pacific.

 Această plecare şi deschiderea dezbaterii succesiunii lui Abe, cu un an înaintea alegerilor la termen din septembrie 2021, ameninţă polul de stabilitate japonez din regiune, opţiunile de securitate şi apărare ale Japoniei, relaţia strategică cu Statele Unite dar mai ales unitatea frontului anti-chinez în cheie japoneză, adică fără antagonizarea inutilă a Beijingului, dar apărând interesele japoneze şi regionale.

Cel mai longeviv premier. De la naţionalism la majoritate constituţională şi stabilitate

Premierul Shinzo Abe este premierul dezastrului nuclear de la Fukushima - generat de centrala atomo-electrică lovită de un cutremur subacvatic în Pacific şi de un tsunami de 2,5 ori mai mare decât marja planificată pentru apărarea împotriva dezastrelor. Japonia a ieşit cu bine din criză, atât la nivelul contaminării radioactive şi impactului asupra populaţiei, al sprijinului pentru energia nucleară atât de necesară insulei, cât şi la nivel economic.

După o perioadă de opoziţie, cel mai longeviv premier japonez a revenit şi a câştigat chiar o majoritate constituţională, care l-a făcut să revină asupra dezideratului pe care l-a formulat pentru prima oară bunicul său, în anii ‘50, Nobusuki Kishi, şi care viza modificarea Constituţiei Japoniei nu numai vizând dreptul de auto-apărare şi participarea la misiuni internaţionale de menţinere a păcii a Armatei Japoniei, dar şi deţinerea de capabilităţi şi planificarea de operaţiuni pro-active, ofensive sau preemptive. Nu a existat consensul politic la nivelul tuturor partidelor pentru un pas atât de important, în ciuda presiunilor date de testele nucleare şi rachetele nord-coreene, care au aterizat în apele teritoriale sau dincolo de insulele japoneze, iar Shinzo Abe a preferat să amâne modificarea Constituţiei în sensul autorizării operaţiunilor ofensive ale Armatei.

Shinzo Abe a ajuns la 65 de ani, cu probleme relevante de colită şi ulcer. Absenţa sa de la birou şi vizitele dese la spital au alertat publicul, de aceea premierul Liberal-Democrat a trebuit să se retragă din funcţie. Brusc, printr-un gest însoţit de scuzele că nu-şi poate duce mandatul la capăt – alegerile la termen sunt în septembrie anul viitor – şi că drumurile la spital pentru noul tratament îi ocupă timpul pe care trebuia să-l dedice semenilor săi. Democraţie şi onoare japoneză!

Premierul japonez este cunoscut printr-o serie de gesturi naţionaliste, discutabile, care l-au plasat pe curs de coliziune cu vecinii săi şi duşmani ai Japoniei din cel de-al Doilea Război Mondial, cu precădere China şi Coreea de Sud. Totuşi, în regiune, cea de-a treia economie a lumii a însemnat şi echilibrul, şi stabilitatea deosebită, dar şi un referenţial, un pilon de siguranţă pe care Asia de Sud Est nu le avea de multă vreme, şi mă refer aici la statele democratice, nicidecum la China lui Xi Jinping.

Cea mai importantă realizare a sa, alături de preşedintele american Barack Obama, a fost înţelegerea negociată între 12 naţiuni din regiunea Asia-Pacific pentru Acordul de Parteneriat Trans-Pacific – TPP, un acord de liber schimb care dubla ASEAN şi izola China, ba chiar oferea economiilor majore din regiune, SUA şi Japonia, capacitatea de a sprijini economic statele mai mici din regiune împotriva asertivităţii Chinei. În plus, acordul perfect legitim crea baza pentru construirea sumei de parteneriate strategice menite să combată revizionismul chinez şi acţiunile Beijingului din Marea Chinei de Sud, să domolească, de ce nu, şi ambiţiile delimitărilor frontierelor maritime ale Chinei, pe linia celor 9 puncte, în detrimentul tuturor statelor din regiune.

FOTO Getty Images

Pilonul de stabilitate din Asia Pacific şi domesticirea lui Donald Trump

Japonia lui Abe a navigat foarte bine între diferitele probleme istorice, blocaje şi limite ale politicii sale, dar a manifestat şi curajul angajării statelor cu care avea relaţii dificile, precum Rusia şi Coreea de Sud. Astfel, discuţiile despre situaţia insulelor Kurile şi acordul de încheiere a celui De-al Doilea Război Mondial prin Pacea cu Rusia au fost o constantă a dezbaterilor, discuţiilor şi negocierilor cu Moscova. Relaţiile tensionate cu Coreea de Sud au fost, totuşi, dublate de negocieri şi soluţii pentru femeile de companie sud-coreene, o problemă bilaterală foarte spinoasă, şi compensaţiile datorate acestora sau succesorilor lor.

Sosirea lui Donald Trump la Casa Albă a prilejuit o acţiune pro-activă, Shinzo Abe fiind primul care l-a vizitat după alegere pe noul preşedinte american cu care a şi jucat golf la Mar-a-Lago. Donald Trump a acuzat dezechilibrele şi dezavantajele Americii, acordurile de liber schimb inclusiv cu Japonia, dar premierul Abe a ştiut să renegocieze rapid relaţia bilaterală, în schimb nu s-a putut opune retragerii SUA din TPP. Acordul a supravieţuit în 11 naţiuni, Japonia păstrând locul SUA pentru vremuri mai bune. Noul Parteneriat Transpacific Progresiv şi Comprehensiv în 11 state e chiar mai puternic şi mai larg decât cel negociat în 12, când era şi SUA, iar funcţionalitatea sa e relevantă, chiar dacă lipseşte principalul motor aşa cum era gândit iniţial de către Barack Obama.

Şi în raport cu China, pe care o ştie de rival şi cu care dispută teritorii – cu precădere insulele Sinkaku/Dyaoyu – Japonia a avut o abordare nuanţată şi echilibrată. Shizo Abe a accelerat achiziţia de capabilităţi militare relevante pentru a-şi proteja teritoriul şi cetăţenii, cu precădere din SUA, inclusiv un sistem anti-rachetă Aegis, pe care ulterior l-a respins la achiziţie, pe principii legate de costuri majorate, eficienţă discutabilă şi timp de operaţionalizare îndelungat faţă de necesităţile sale. Iar în iunie, când a existat o iniţiativă a unui protest comun pentru acţiunile Chinei în Hong Kong, încălcarea autonomiei şi adoptarea legii securităţii aplicată în enclava independentă, preluată de la britanici, Japonia s-a arătat îngrijorată, dar nu a semnat protestul alături de SUA, Marea Britanie, Australia şi Canada.

Shinzo Abe a construit o politică independentă, orientată spre interesele strategice ale Japoniei, evitând tensiunile inutile, pregătindu-se pentru lumea polarizată a viitorului între SUA şi China, plasându-se alături de SUA şi statele liberal-democrate, dar păstrându-şi o mare libertate de acţiune în privinţa propriilor relaţii cu China. Nu trebuie uitat, în acelaşi timp, că Japonia a fost cea care a finanţat programul de relocare a companiilor japoneze cu unităţi de producţie în China înapoi în ţară şi a dat semnalul mutării chiar înainte de izbucnirea pandemiei, pe finalul anului trecut.

Prin câştigul său electoral repetat, Shinzo Abe a reuşit să menţină o majoritate substanţială în Dietă, fapt care a dat stabilitate fără egal, pe o perioadă atât de îndelungată Japoniei, fără crize politice interne sau în partid, şi acest lucru a proiectat o stabilitate majoră în regiune. Premierul a permis ca întreaga sa guvernare să fie marcată de încredere şi de constituirea din Japonia a unui pilon de stabilitate şi referenţial pentru parteneri şi aliaţi, chiar dacă a ştiut să spună întotdeauna, pragmatic şi cu argumente, care-i sunt opţiunile şi alegerile, indiferent de disconfortul creat unora dintre apropiaţi.

FOTO EPA-EFE

Succesiunea lui Shinzo Abe şi alegerile prezidenţiale americane

Premierul Shinzo Abe va rămâne în funcţie până la instalarea unui nou guvern. Luna viitoare au loc alegeri în propriul său partid, PLD, în care urmează să se aleagă succesorul şi preşedintele partidului, viitorul premier al Japoniei. Iar alegerile generale la termen urmează. Totuşi, observatorii aşteaptă o perioadă turbulentă. Deschiderea succesiunii sale în partid găseşte grupările care erau în echilibru gata să-şi promoveze proprii lideri şi bătălia pentru preşedinţia Partidului Liberal Democrat poate afecta stabilitatea pe termen scurt a Japoniei şi a zonei Asia-Pacific în întregime.

Preocupările sunt cu atât mai mari cu cât lucrurile nu sunt deloc liniştite în zonă. China devine tot mai asertivă, la nivel intern şi internaţional, cu gesturi altădată greu de anticipat precum arestarea unei moderatoare celebră a televiziunii australiene. Temele represiunilor interne, problema responsabilităţilor globale pentru pandemia de coronavirus, represiunile în Xinjiang la adresa uigurilor, legea securităţii şi represiunile în Hong Kong la adresa democraţilor şi partidelor de opoziţie, ameninţarea Taiwanului, toate constituie probleme majore şi ameninţări la pacea şi stabilitatea în regiune.

Mai nou, rivalităţile sino-americane sunt tot mai vizibile şi mai puternice la nivel militar. Gesturi ostile, lansări de rachete de croazieră chineze în Marea Chinei de Sud, sprijinul direct şi explicit al SUA pentru libertatea de navigaţie şi de survol în ariile internaţionale, sprijinul militar sporit pentru Taiwan, vizita primului oficial american – Secretarul Sănătăţii – la Taipei, toate arată încordarea militară şi nevoia ca Japonia să fie stabilă şi prezentă pentru a-şi aduce contribuţia la echilibrele din regiune. Nici situaţia din Coreea de Nord şi zvonurile privind boala gravă a lui Kim Jong Un şi succesiunea dinastică către propria sa soră mai mică nu sunt de bun augur, ca şi zvonurile că aceasta ar fi dispărut din prim planul întâlnirilor oficiale.

Peste toate, ciocnirile militare sino-indiene tot mai dese din zonele disputate din Himalaya şi Kashmir reclamă o soluţionare rapidă şi o tranziţie uşoară la conducerea Japoniei, fără tangaje. Shinzo Abe a gestionat deja abdicarea Împăratului Akihito şi succesiunea către noul deţinător al coroanei, Prinţul devenit Împăratul Naruhito. Acum el va trebui, din umbră, în măsura în care se mai poate implica în afacerile de partid după anunţarea demisiei de la conducerea Guvernului, să asigure succesiunea, gestionarea rivalităţilor şi reorganizarea coezivă a noului guvern japonez care să poată continua rolul său de pilon de securitate, în aşteptarea alegerilor americane şi a noului an post- pandemie, care să permită revenirea economică şi aranjamente de securitate comună între statele din regiune. O încercare temerară şi un ultim gest în serviciul public al actualului premier demisionar Shinzo Abe.