Diplomaţia olimpiadei. Xi Jinping s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Ruse, dar şi cu preşedintele Serbiei. China la zi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Preşedinţii Vladimir Putin (stânga) şi Xi Jinping (dreapta)
Foto: Preşedinţii Vladimir Putin (stânga) şi Xi Jinping (dreapta)

În materialul de astăzi al revistei presei „China la zi”, vă prezentăm două materiale din presa chineză, care prezintă pe larg întrevederile preşedintelui Xi Jinping cu preşedinţii Federaţiei Ruse şi, respectiv, ai Serbiei. Reamintim că subiectele prezentate în revista presei (poziţia oficială a Chinei) vor fi analizate în emisiunile şi materialele ulterioare ale Centrului de studii sino-ruse (CSSR).

  • Întâlnirea dintre preşedintele Xi Jinping şi preşedintele rus Vladimir Putin

În după-amiaza zilei de 4 februarie, preşedintele chinez Xi Jinping a purtat discuţii cu omologul său rus, Vladimir Putin în complexul diplomatic Diaoyutai din Beijing.

a

Într-o atmosferă „caldă şi prietenoasă”, cei doi şefi de stat au avut un schimb aprofundat de opinii cu privire la relaţiile sino-ruse şi la o serie de probleme importante legate de securitatea şi stabilitatea strategică internaţională.

a

În 2014, la invitaţia preşedintelui Putin, am participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci. Am convenit atunci să ne revedem în 2022 la Beijing. Prezenţa dumneavoastră arată consensul nostru pentru Jocurile Olimpice de Iarnă şi sunt ferm convins că „revederea de astăzi, la început de primăvară” va aduce şi mai multă vitalitate relaţiilor sino-ruse”, a declarat preşedintele Xi Jinping.

În prezent, pandemia de coronavirus continuă să se răspândească la nivel global.  Lumea a intrat într-o nouă perioadă de schimbări turbulente, iar omenirea se confruntă cu multe provocări şi crize. China şi Rusia nu îşi uită aspiraţiile iniţiale, iar relaţiile bilaterale s-au dezvoltat întotdeauna constant.

Cele două părţi se sprijină reciproc în protejarea intereselor fundamentale proprii, iar încrederea politică şi strategică reciprocă este din ce în ce mai consolidată. Volumul comerţului bilateral a atins din nou un nivel record. Cele două părţi au participat în mod activ la reforma şi la construirea sistemului de guvernare globală, au practicat împreună un multilateralism autentic şi au păstrat adevăratul spirit al democraţiei. De asemenea, China şi Rusia au jucat un rol esenţial în unirea comunităţii internaţionale pentru a depăşi dificultăţile vremurilor, cât şi pentru a a apăra echitatea şi justiţia internaţională. Sunt dispus să colaborez cu preşedintele Putin, astfel încât, împreună să promovăm atingerea unui nivel ridicat de încredere reciprocă între cele două ţări, încredere care se va concretiza cu rezultate precum cooperarea în diverse domenii, de care să beneficieze în mod eficient ambele popoare.

Confruntându-se cu situaţia internaţională extrem de complexă şi în continuă schimbare, China şi Rusia s-au angajat să aprofundeze cooperarea strategică reciprocă şi să protejeze cot la cot justiţia internaţională. Aceasta este o decizie strategică care are o influenţă de anvergură asupra Chinei, Rusiei şi restului lumii, care a fost, este şi va rămâne neclintită. Cele două părţi ar trebui să continue să menţină contacte strânse la nivel înalt, să adere întotdeauna la consensul „de a se sprijini ferm una pe cealaltă” în apărarea suveranităţii, a intereselor de securitate şi de dezvoltare, să răspundă eficient la intervenţiile venite din exterior, la ameninţările la adresa securităţii regionale şi la menţinerea stabilităţii strategice internaţionale. În calitate de mari puteri, cele două părţi ar trebui să se coordoneze şi să coopereze îndeaproape în afacerile internaţionale, în probleme precum combaterea epidemiei, stimularea economiei şi abordarea schimbărilor climatice, problematici care sunt în centrul comunităţii internaţionale.

China este dispusă să colaboreze cu partea rusă pentru a valorifica pe deplin avantajele politice ale relaţiilor bilaterale şi pentru a promova cooperarea pragmatică şi cuprinzătoare între cele două ţări pentru a obţine mai multe rezultate. Este necesară implementarea foii de parcurs pentru dezvoltarea de înaltă calitate a comerţului cu bunuri şi servicii între China şi Rusia, să aprofundăm cooperarea în agricultură, comerţul verde, medicină şi sănătate, economia digitală, precum şi în alte domenii, să promovăm conectivitatea infrastructurii de transport între cele două părţi, să îmbunătăţim logistica continentului eurasiatic şi să menţinem stabilitatea lanţului industrial global şi a lanţului de aprovizionare.

Să consolidăm inovarea şi cercetarea comună în domeniul tehnologiilor majore din sectorul energetic, să extindem cooperarea în domeniul energiei noi, să ne sprijinim reciproc în asigurarea securităţii energetice şi să promovăm îmbunătăţirea sistemului global de guvernanţă în domeniul energiei.

Să consolidăm parteneriatul strategic energic, să înregistrăm progrese constante în proiecte importante de cooperare în domeniul petrolului şi gazelor, să consolidăm inovaţia comună a tehnologiilor majore în domeniul energetic, să extindem cooperarea în domeniul energiei noi, sprijinirea reciprocă în asigurarea securităţii energetice şi avansarea şi îmbunătăţirea sistemului global de guvernanţă energetică.

Să promovăm cooperarea sino-rusă în domeniul inovaţiei ştiinţifice şi tehnologice şi să totodată cooperarea în domenii precum inteligenţa artificială, internetul obiectelor şi staţiile internaţionale de cercetare pe Lună. Să aprofundăm comunicarea dintre cele două părţi cu privire la politicile fiscale şi financiare ale celor două ţări şi să consolidăm rezistenţa la riscurile financiare. Şi nu în ultimul rând, să aprofundăm cooperarea în ceea ce priveşte iniţiativa „Centura şi Drumul” cu Uniunea Economică Euroasiatică.

Aş dori să mă alătur dumneavoastră pentru a anunţa lansarea oficială a Anului schimburilor sportive dintre China şi Rusia, desfăşurarea unei serii de activităţi menite să aprofundeze înţelegerea reciprocă şi prietenia tradiţională dintre popoarele celor două ţări.

După 20 de ani de dezvoltare extraordinară, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai a devenit o forţă constructivă importantă în cadrul comunităţii internaţionale. Cele două părţi ar trebui să privească dezvoltarea organizaţiei dintr-o perspectivă strategică şi pe termen lung, să înţeleagă care este direcţia corectă şi să protejeze mai bine securitatea şi interesele comune ale ţărilor membre. China este dispusă să consolideze comunicarea şi coordonarea cu partea rusă pentru a promova mecanismul de cooperare BRICS pentru a juca un rol mai important în susţinerea multilateralismului, consolidarea cooperării în combaterea epidemiilor şi promovarea redresării economice, astfel încât să contribuie mai mult la promovarea dezvoltării globale, realizând în acelaşi timp dezvoltarea celor cinci ţări membre.

a
a

„Sunt foarte încântat că am fost invitat în China pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Efectuarea acestor vizite oficiale cu prilejul Jocurilor Olimpice a devenit o tradiţie care denotă relaţiile strânse dintre liderii de stat ai Rusiei şi Chinei. Sunt convins că, prin pregătirile minuţioase, poporul chinez va prezenta lumii o ediţie de iarnă a Jocurilor Olimpice la cel mai înalt nivel şi sunt nerăbdător să văd performanţele spectaculoase ale sportivilor ruşi şi chinezi în cadrul acestora. În ciuda pandemiei de coronavirus, am menţinut o comunicare strânsă, prin diferite mijloace cu preşedintele Xi Jinping. Comerţul bilateral Rusia-China a avansat în mod constant, iar în ceea ce priveşte afacerile internaţionale, cele două părţi au avut o strânsă colaborare.

Partea rusă felicită sincer Partidul Comunist Chinez pentru modul în care a condus poporul chinez la obţinerea unor mari realizări în materie de dezvoltare şi consideră China cel mai important partener strategic şi cel mai apropiat prieten al Rusiei. Relaţiile ruso-chineze sunt un model de relaţii internaţionale pentru secolul XXI. Declaraţia comună pe care am emis-o astăzi reflectă poziţia extrem de unanimă a Rusiei şi a Chinei cu privire la problemele internaţionale majore. Natura strategică a relaţiilor dintre Rusia şi China este una fără precedent şi a atras atenţia la nivel mondial. Aprofundarea cooperării strategice cuprinzătoare dintre Rusia şi China este favorabilă pentru realizarea dezvoltării ambelor ţări şi în păstrarea intereselor lor comune, contribuind, de asemenea, la menţinerea securităţii strategice şi a stabilităţii în lume. Partea rusă este dispusă să continue să intensifice comunicarea strategică şi coordonarea cu partea chineză, să se sprijine reciproc în apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, să susţină rolul central de coordonare al Organizaţiei Naţiunilor Unite, dreptul internaţional şi justiţia internaţională şi să promoveze o ordine internaţională mai justă şi mai raţională. Rusia este dispusă să continue să aprofundeze cooperarea cu partea chineză în diverse domeniile economiei, comerţului, energiei, tehnologiei, finanţei şi transportului, precum şi în organizarea comună a Anului Schimbului Sportiv China-Rusia. ”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.

După încheierea discuţiilor, preşedintele Xi Jinping a organizat o recepţie în cinstea preşedintelui rus.

În timpul acesteia, cei doi şefi de stat au avut un schimb aprofundat de opinii cu privire la situaţia actuală internaţională şi regională, precum şi la problemele majore de interes reciproc.

Xi Jinping şi Putin au convenit să participe împreună la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing şi le-au urat mult succes sportivilor celor două ţări la Jocuri.

La finalul acestei întrevederi, cele două părţi au emis „Declaraţia comună a Republicii Populare Chineze şi a Federaţiei Ruse privind relaţiile internaţionale şi dezvoltarea durabilă globală în noua eră”, în care şi-au exprimat poziţiile comune în materie de democraţie, dezvoltare, securitate şi ordine internaţională. De asemenea, departamentele de resort ale celor două ţări au semnat o serie de documente privind cooperarea în domenii cheie.

La aceste discuţii au participat, de asemenea, şi membrul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, Ding Xuexiang; cel mai înalt diplomat al Chinei, Yang Jiechi; ministrul chinez de Externe, Wang Yi şi preşedintele Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă din R.P.Chineză, He Lifeng.

Sursa:aici, 4 februarie 2022.

  • Întâlnirea preşedintelui Xi Jinping cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic
a

Foto: Preşedinţii Aleksandar Vucic (stânga) şi Xi Jinping (dreapta)

În dimineaţa zilei de 5 februarie, preşedintele Xi Jinping s-a întâlnit în Sala Mare a Poporului cu preşedintele sârb Vucic, aflat în China cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022.

Preşedintele Xi Jinping i-a urat bun venit preşedintelui Vucic, venit în China pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing.

a

China şi Serbia au o prietenie statornică, cu un nivel înalt de încredere politică. Relaţiile bilaterale China-Serbia au rezistat testului vicisitudinilor şi au devenit mai puternice în timp, relaţia lor fiind un model de relaţii internaţionale.

În ultimii ani, relaţia dintre cele două ţări a înregistrat o dezvoltare semnificativă, iar cele două părţi au implementat o serie de proiecte majore de cooperare în domenii precum infrastructura, energia, capacităţile de producţie etc., clasându-se în fruntea ţărilor din Europa Centrală şi de Est. După izbucnirea pandemiei de COVID-19, China şi Serbia s-au ajutat şi s-au susţinut reciproc, continuând să scrie un nou capitol în relaţia de prietenie dintre cele două ţări, lăsând o frumoasă amintire în inimile celor două popoare.

În faţa unui secol de schimbări şi al epidemiei secolului, cele două părţi ar trebui să privească relaţiile sino-sârbe dintr-o perspectivă strategică şi pe termen lung, să adere şi să dezvolte prietenia dintre cele două ţări şi să sprijine ferm interesele fundamentale şi pe termen lung ale celeilalte. Partea chineză sprijină ferm calea de dezvoltare aleasă în mod independent de poporul sârb. Cele două părţi ar trebui să consolideze alinierea strategică, să construiască împreună iniţiativa „Centura şi Drumul” de înaltă calitate, să promoveze proiecte de cooperare, cum ar fi calea ferată Ungaria-Serbia şi Autostrada Novi Sad-Ruma, pentru a obţine progrese pozitive şi să continue să dea frâu liber beneficiilor economice şi sociale ale unor proiecte precum HBIS Smederevo Steel Plant, Zijin Bor Copper şi să transforme prietenia tradiţională dintre China şi Serbia în rezultate de cooperare mai pragmatice. Partea chineză va continua să ofere sprijin părţii sârbe în lupta sa împotriva epidemiei, să consolideze cooperarea în producţia comună de vaccinuri şi în reluarea activităţii şi producţiei. De asemenea, să construiască o bază solidă a opiniei publice pentru prietenia dintre cele două ţări. Împreună cu Serbia, China este dispusă să consolideze cooperarea internaţională în domenii multilaterale, să protejeze sistemul internaţional împreună, ce are ca nucleu Naţiunile Unite şi ordinea internaţională bazată pe dreptul internaţional, să apere normele de bază ale relaţiilor internaţionale, să accelereze implementarea Agendei Naţiunilor Unite din 2023 pentru Dezvoltarea Durabilă şi să promoveze construirea unei comunităţi cu un viitor comun pentru omenire”, a declarat preşedintele Xi Jinping.

a

,,Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing a fost una spectaculoasă, iar publicul s-a bucurat din plin de această ,,sărbătoare vizuală”. Mulţumim Chinei pentru primirea atentă şi călduroasă şi apreciem profund prietenia sinceră a poporului chinez. Vizita preşedintelui Xi Jinping în Serbia din anul 2016 a promovat foarte mult dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări. De atunci, comerţul bilateral s-a triplat, construcţia căii ferate Ungaria-Serbia a obţinut rezultate pozitive, iar rata de creştere economică a Serbiei este de ani de zile printre cele mai ridicate dintre ţările europene. Serbia este un bun prieten al Chinei, respectă China şi admiră conducerea extraordinară a acestei ţări. Niciun fel de presiune sau obstacol apărut nu va schimba prietenia statornică dintre Serbia şi China şi nici prietenia acestei ţări cu poporul chinez. Partea sârbă va sprijini întotdeauna categoric poporul chinez în probleme care privesc interesele fundamentale ale Chinei, inclusiv Xinjiang, Taiwan etc. Consolidarea cooperării cu China este crucială pentru Serbia. Partea sârbă aşteaptă cu interes să consolideze în continuare cooperarea cu partea chineză în domeniile economiei, comerţului şi investiţiilor şi să sporească schimburile interpersonale şi culturale. Avem convingerea că relaţiile dintre cele două ţări vor obţine cu siguranţă o dezvoltare mai rapidă după epidemie. Îi doresc Chinei realizări măreţe sub conducerea puternică a preşedintelui Xi Jinping, care este binevenit să viziteze Serbia cât mai curând posibil după încheierea epidemiei”, a declarat preşedintele sârb.

sss

La această întâlnire, de asemrnea, au participat Ding Xuexiang, Yang Jiechi, Wang Yi, He Lifeng şi alţii.

Sursa: aici, 5 februarie 2022.

***

Traducere din limba chineză: Paula Toma (coordonator proiect „China la zi”), Diana-Maria Ghinea, Yu Zhan. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite