Doi bărbaţi, între care şi un fost membru al Forţelor Speciale, arestaţi în Statele Unite în legătură cu fuga lui Carlos Ghosn din Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Autorităţile americane au arestat, la cererea justiţiei japoneze, doi bărbaţi - dintre care unul este un fost membru al Forţelor speciale - suspectaţi de implicare în fuga lui Carlos Ghosn din Japonia, arată documente judiciare, relatează Reuters.

Michael Taylor, o fostă ”Beretă Verde”, şi fiul său, Peter Taylor urmează să compară prin videoconferinţă în faţa unui judecător federal de la Worcester, în statul Massachusetts, se precizează în aceste documente care detaliază şi fuga fostului fostul şef al Alianţei Renault–Nissan–Mitsubishi în Liban, ţara sa natală.

După ce Japonia a cerut arestarea celor doi, departamentul de justiţiei al SUA  a obţinut mandatele de arestare pe 6 mai. Peter Taylor a fost prins după ce poliţia federală a aflat că plănuia să ia un avion către Beirut, miercuri, în timp ce fiul său a fost arestat la Harvard, Massachusetts.

Carlos Ghosn, fost CEO al Renault şi Nissan, se află în Liban, după ce a fugit, în decembrie, din Japonia, unde urma să fie judecat de delapidare, acuzaţii de corupţie pe care le respinge.

Turcia a arestat la rândul său şapte persoane implicate în fuga sa spectaculoasă prin Turcia, într-un avion privat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite