Economia chineză, în blocaj global: criza economică mondială la orizont

FOTO Shutterstock

Economia globală intră într-o furtună perfectă, odată cu suprapunerea, din nou, a nenumărate crize: criza energetică chineză care are impact global, criza containerelor şi a lanţurilor de furnizori, criza industriei imobiliare şi a proprietăţilor chineze şi frânarea bruscă a economiei chineze care antrenează spirala crizei economice globale.

Iar aceste crize se suprapun peste pandemie şi încălzirea globală, realizând o chintesenţă între crizele naturale şi cele provocate de om, efecte secundare ale ignorării unei situaţii existente şi măsuri nepotrivite care au efecte secundare majore. În centrul crizei China, un gigant economic global care are mişcări bruşte pe piaţă şi e incapabilă să combine conducerea centralizată ideologică a Partidului Comunist şi liderului dictaturii maoiste Xi Jinping cu economia de piaţă şi nevoia de inventivitate şi adaptabilitate dinamică a măsurilor economice ale pieţei contemporane.

Criza energetică chineză. Motive şi motivaţii

China se află în faţa celei mai extinse crize energetice pe care a traversat-o, antrenând, în egală măsură, o criză energetică globală, dar şi o creştere abruptă a preţurilor şi blocaje la nivelul lanţurilor de furnizări. Benzină, petrol, cărbune, gaz natural, toate sunt sub presiune, lipsesc de pe piaţă şi afectează costurile produselor în aval, împingând spre un fenomen de inflaţie globală. Mai nou, joi, 28 octombrie, s-a anunţat şi criza de produse petroliere, de benzină, şi raţionalizări pe toată linia, în timp ce înregistrăm un adevărat stopaj energetic care a dus la închiderea întreprinderilor şi la pene de curent în aprovizionarea locuinţelor chinezilor.

Astfel, în diferite provincii au fost aplicate măsuri restrictive: fie limitarea aprovizionării la 100 de litri per camion, circa 10% din capacitate, fie limitarea aprovizionării oricărui vehicul cu doar 25 de litri la o alimentare, fie limitarea de către staţiile de benzină a cantităţii la un anumit preţ sau încasarea unor suprapreţuri pentru plin şi cantităţi mai mari. Motivaţia e multiplă, inclusiv cea a incapacităţii de a transporta benzina la pompe în anumite de regiuni. Preţurile au crescut, concomitent. Se stă la coadă ore întregi, şi camioanele nu mai pot realimenta pe parcursul curselor lungi. Inflaţia şi aprovizionarea limitată cu diverse produse a apărut deja în China, ca şi o creştere de preţuri a alimentelor şi livrări expres de alimente mult mai încete şi mai puţine acceptate de către firmele de transport/livrare.

Pe piaţa cărbunelui din China, combustibil ce alimentează peste 50% din producţia de energie a sa, penuria este vizibilă iar autorităţile chineze au luat măsuri de sporire a producţiei la peste 70 de mine din zona Mongolia interioară, livrând peste 100 de milioane de tone pe an, adică nu mai puţin de 3% din consumul anual din 2019. E adevărat că şi preţul creşte dramatic. Iar preţurile au sărit în aer. La benzină nu era cunoscută o asemenea problemă, însă consumatorii migrează între diferitele tipuri de produse energetice pentru a-şi acoperi nevoile. Şi aici joacă un rol şi menţinerea limitării producţiei de petrol a OPEC plus, la ultima şedinţă a organizaţiei.

FOTO Shutterstock

Cum se plămădeşte o criză economică globală

Rezultatul este o închidere a producţiei sau repetate întreruperi de produse la nenumărate fabrici, preţuri în creştere, inflaţie globală şi probleme cu acoperirea cererii şi comenzilor la mai toate produsele. Cum şi transportul intră în aceeaşi categorie de probleme, şi aici apar întârzieri şi blocaje. Iar criza energetică se extinde din China către India şi Europa, către Marea Britanie şi Statele Unite. Preţurile la produsele energetice şi serviciile către populaţie au crescut, de asemenea, dramatic în China, cu momentele de aprovizionare la vârf în care milioane de gospodării sunt decuplate de la reţea, sunt subiecte ale penelor de aprovizionare, ale penuriei de curent sau nevoilor de reechilibrare naţională.

Motivele acestei furtuni perfecte din China sunt multiple şi au de a face cu efectele pandemiei şi crizelor naturale, dar şi cu măsuri voluntariste şi abordări necugetate şi heirupiste ale conducerii chineze. Astfel, între factorii direct implicaţi se află redeschiderea economiei după pandemie, care a determinat nu numai saltul şi revenirea economică la nivelele anterioare, ci o creştere a cererii şi o reluare a consumului dincolo de obişnuit, după stoparea majoră care a durat la nivel global între 2 luni în formă cvasi-completă şi 12-18 luni în formă limitată la nivelul transporturilor şi consumului. Acest salt major al cererii şi nevoii economice nu a mai putut fi completat de către furnizori.

La acest proces obiectiv, s-a adăugat voinţa Beijingului de a aduce ţara la sistemul neutralităţii în emisiile de bioxid de carbon în 2060, cu două măsuri ce se bat cap în cap: reducerea producţiei de cărbune şi creşterea importurilor de gaze naturale. Pe o asemenea curbă de creştere, China a supt brusc din piaţă resurse de Gaz Natural Lichefiat pe care le putea procura, crescând preţurile, pe de altă parte, nu a putut creşte cantitatea de gaz prin conducte în absenţa infrastructurii de conducte pentru gazul din Rusia(doar 38 miliarde metri cubi pe an faţă de 200 miliarde la nivelul lucrărilor către Europa). Cum şi statele europene au ţintele lor, poate şi mai îndrăzneţe, suma cererilor a crescut şi explozia preţurilor s-a înregistrat concomitent cu penuria de produse.

O altă problemă strict a Chinei o reprezintă preţurile controlate la produsele energetice. Mai întâi cel la cărbune, apoi cel al electricităţii. Acest control tipic regimului comunist şi economiei planificate, centralizate, de stat, are efecte dezastruoase în economia de piaţă care dublează şi în China economia de stat: determină companiile energetice să producă mai puţin pentru a nu înregistra pierderi forţate de stat mai mari. Şi, deşi dau vina pe viteza prea mare de trecere la surse regenerabile de energie în Occident, decidenţii chinezi au aportul cel mai important la criza globală.

Efectele crizei energetice în China nu au întârziat să apară: industriile mari consumatoare de energie – oţeluri, aluminiu, ciment, îngrăşăminte chimice – au redus drastic producţia sau au închis porţile unor fabrici. Activitatea industrială s-a redus în septembrie 2021 la cel mai jos nivel, înregistrat în februarie 2020, în timpul lockdown-ului. Agenţiile de rating şi băncile au redus perspectivele de creştere economică. Peste 44% din activitatea economică e afectată de întreruperile de curent iar creşterea economică a frânat la 4,9% în trimestrul 3 al acestui an. Consiliul pentru electricitate al Chinei a decretat cumpărarea de cărbune la orice preţ, pentru a asigura căldura şi electricitatea iarna asta.

FOTO EPA-EFE

Criza containerelor şi a lanţurilor de furnizori

Mai grav, această situaţie a Chinei contribuie la accentuarea crizei containerelor şi a lanţurilor de furnizori blocate şi incapabile să mai asigure transportul şi satisfacerea cererii, după ce a blocat producţia, cu influenţă directă asupra economiei globale în prag de iarnă şi în sezonul cadourilor. E vorba despre impactul asupra transporturilor la distanţe lungi, care depind de aprovizionarea cu produse petroliere şi energetice. Apoi majoritatea produselor manufacturiere din zona de nord-est a Chinei, cea mai afectată de tăierile de curent electric, sunt destinate pieţelor externe.

Lipsa sau întârzierea producţiei şi a transporturilor către porturile externe duc la prima problemă majoră, a doua venind de la blocajele de containere din toate marile porturi ale lumii, în primul rând din China. Perioada pandemiei a întârziat transferurile şi a aglomerat containere de mărfuri peste tot în lume, cu preponderenţă în marile porturi. China e cea care a monopolizat produsele manufacturiere şi a atras lanţuri mai lungi sau mai scurte din cele mai multe produse complexe. Rezultatul e o problemă de transport şi blocaje în porturile sale care sunt obişnuite. Cu stagnarea containerelor deja în aceste porturi, în timp de pandemie, şi imposibilitatea fluidizării din lipsa cargourilor şi chiar a containerelor goale, blocajele s-au accentuat şi ameninţă în întregime transportul global de mărfuri şi livrările în întregime, nu numai termenele pentru aceste produse.

Lipsa de produse se resimte peste tot în lume: în China, la hârtie, alimente şi textile; hârtie igienică şi jucării în Statele Unite; autoturisme şi chip-uri în India; cafea şi apă în Brazilia. Şi asta vine din blocajele de containere. În porturile din Los Angeles şi Long Beach, California, care acoperă 40% din cargourile intrate în SUA, blocajele şi cozile sunt enorme, chiar dacă s-a trecut la lucrul 24 de ore din 24. Portul din Los Angeles şi-a crescut prelucrarea cu 30% a containerelor – încărcare, descărcare – şi 23% în portul din Long Beach în luna august. La Felixstowe, cel mai mare port commercial al Marii Britanii, care manipulează 36% din comerţul cu containere britanic, blocajele sunt de aceeaşi natură. Acelaşi lucru se întâmplă în India, Indonezia sau în marile porturi europene.

Lipsa de containere, blocate în cargouri, în largul coastelor SUA, dar şi în diferitele porturi ale lumii, a făcut ca aceste containere să nu fie deschise şi să rămână neutilizabile mult mai mult timp, să nu mai poată asigura transportul global. În momentul de faţă, întârzierile sunt de 70 de zile pentru o marfă din China către Statele Unite, iar aceste întârzieri mult peste nivelul obişnuit ameninţă fie să blocheze complet comerţul global, fie să determine întârzieri substanţiale în timp ale livrărilor, cu consecinţele penuriei de produse şi a creşterii preţurilor o dată în plus, în mod artificial.

În primul caz, analiştii economici şi de relaţii internaţionale au vorbit chiar de un proces de deglobalizare şi regionalizare. În cel de-al doilea caz, nu mai vorbim despre o piaţă concurenţială clasică, determinată de cerere şi ofertă, ci una blocată de transport şi capacitatea de livrare, de termene şi furnituri pentru terţe produse, un fapt ce afectează fundamental economia globală, împinge spre inflaţie şi mai ales spre criză economică globală. Capacitatea de producţie la nivelul necesarului şi infrastructura de transport şi de stocare a produselor ameninţă să fie cea de a treia mare problemă a generării acestei crize, după penuria de produse, măsurile proaste şi intempestive şi crizele momentului – pandemia şi criza energetică globală determinată de China. Mai adăugăm aici problemele cunoscute ale prăbuşirii pieţei imobiliare şi a proprietăţilor în China, celebrele oraşe fantomă, cazul Evergrande şi Fortuna, care reprezintă 30% din economia Chinei.

Şi peste toate, contează şi perspectiva ca produsele chineze să pătrundă pe pieţe terţe – europeană şi americană, în primul rând – cu costurile reale, deci inclusiv taxarea produselor chineze cu elemente ce marchează rezultatele poluării, emisiilor de carbon, muncii forţate şi furtul de drepturi de autor, cum este astăzi ameninţată. Întârzierea unor reforme fundamentale de piaţă şi a unui comportament competitiv corect au făcut astăzi ca deciziile intempestive şi brutale ale Partidului Comunist Chinez asupra economiei sale de piaţă să împingă întreaga lume în criză.