Ecuaţia Orientului Mijlociu – introducere parţială

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De fapt, acest text are un alt subtitlu: „nici măcar o introducere”. De ce aşa? Deoarece problema acelui spaţiu geopolitic este atât de vastă, încât o tratate normală a acestei ecuaţii nu se poate face în mai puţin de 300 de pagini.

De aceea, observăm pentru început că nu aceasta este dimensiunea normală pentru un text elaborat pentru a fi citit de pe un suport electronic, iar această constrângere obligă la o altă abordare în cadrul scurtei prezentări.

Dacă am dori să o caracterizăm, cel mai bine o vom face prin sintagma cu care un rege al Danemarcei prezenta situaţia ducatului Schleswig-Holstein: „Doar trei oameni cunosc pe de-a-ntregul drepturile statelor vecine asupra acestuia. Numai că unul a înnebunit, celalalt este bolnav iar eu, al treilea, încep să uit anumite fapte care îndreptăţesc diferite pretenţii asupra ducatului”.

Mutatis-mutandis, în zona Orientului Mijlociu problemele sunt aproximativ la fel de încâlcite, cu pretenţii mai mari din toate părţile, deoarece aici se mai adaugă două mari probleme:

  • pretenţia unor state de a fi eterne, prin revelaţie divină: Arabia Saudită şi Israel, locurile sfinte de pe teritoriul celor două state creând un interes mult mai mare decât le îndreptăţesc capacităţile lor demografice, militare şi economice;
  • resursele energetice conţinute de multe state din zonă, care atrag şi ele un interes gigantesc din partea fiecărui alt stat, fie doar consumator de petrol sau având dubla calitate de producător şi consumator.

În această ecuaţie mai apar doi factori care complică şi mai mult tabloul geopolitic, care nu lasă guvernelor o marjă mare de acţiune.

Primul dintre aceştia este situaţia demografică, unde identificăm peste 100 de milioane de tineri sub 35 de ani, care au nevoie de locuri de muncă, de bani pentru a-şi construi case şi a-şi întemeia familii. Regula este că aceşti tineri sunt cei mai vulnerabili la noile dezvoltări tehnologice, care sunt costisitoare, în contextul în care economiile din acest areal geopolitic nu sunt extraordinar de performante – excepţia israeliană nu are efect decât asupra a mai puţin de 8 milioane de persoane, ceea ce este o treime din populaţia Siriei sau a Irakului, spre exemplu.

Mai mult, Israelul este vulnerabil demografic mai mult decât orice alt stat, deoarece depinde de imigrarea evreilor din alte state mai mult decât de sporul demografic intern.

A doua problemă care complică existenţa locuitorilor din zonă şi înnorează viaţa guvernelor este situaţia apei. Apa este aurul Orientului şi ea produce zilnic îngrijorări, mai mult decât orice altă problemă în sine. Îmi amintesc de o prezentare făcută de unul dintre miniştrii iordanieni venit în vizită la Bucureşti: „apa este viaţa …. Da, apa este problema noastră de fiecare zi …”

Un astfel de tablou nu duce decât la o singură concluzie: pacea este imposibil de a fi instaurată în termeni reali, de factură vest-europeană, aşa cum o înţelegem noi după 1945. Interesele fiecărui stat sunt imense, dar, în acelaşi timp, fiecare guvern din zonă înţelege foarte bine care îi sunt vulnerabilităţile geopolitice.

De aceea, nu se va mai purta în următorii ani un război întins pe perioadă mare – mai mare de un, mai precis – deoarece fiecare an vulnerabilizează şi mai mult guvernele în interiorul propriilor graniţe, din motive de ce ţin de natura bunei administrări a statelor.

Doar un singur aspect: seceta din emisfera nordică din acest an, coroborată cu creşterea demografică din zonă forţează guvernele să fie mai atente ca oricând cu proprii cetăţeni, deoarece anul revoluţionar arabo-musulman 2011 a dezvăluit că populaţiile nu mai au loc de întors, situaţia economică globală având consecinţe şi în ţările lor.

De aceea, în veşnicele lupte dintre state presiunea nu mai cade acum pe armate – care sunt în continuare înarmate cu cea mai modernă tehnică posibil de a fi cumpărată – ci pe structurile de informaţii, care sunt, prin esenţă, mai flexibile, mai reduse numeric, dar şi cu mai mulţi profesionişti în cadrul lor, ceea ce face ca anumite lovituri ale acestora să aibă mai mare efect decât salvele de artilerie ale unei divizii.

Grupurile teroriste au aici o arie specială de activitate. Ele nu sunt independente, oricât şi-ar dori unii analişti să creadă acest lucru, deoarece ele intră în atenţia serviciilor de informaţii care doresc să le împiedice activitatea, dar, în acelaşi timp, şi a structurilor altor state, care se gândesc că aceste persoane agresive pot fi folosite în continuare.

Practic, dacă un grup apare din neant în Turcia, toate structurile de forţă turce intră în alertă, dorind să le captureze integral, dar şi a serviciilor de informaţii care au ca obiectiv Turcia, care vor dori să sprijine acel grup, pentru a lovi mai frecvent şi cu efecte mai distrugătoare interesele statului turc.

Orientul Mijlociu cunoaşte multe astfel de situaţii, din care subliniem doar una, prezentată de fostul şef al serviciilor de informaţii ruse, Evgheni Primakov: Hamas este o creaţie scăpată de sub control a Mossad!

Lupta informativă se dă cu mijloace specifice, pe un front care nu cunoaşte graniţe. Între state se folosesc mai ales loviturile date împotriva intereselor economice, deoarece ele au efect rapid şi într-un climat nervos al pieţelor, fiecare fapt neplăcut are efect.

Doar un exemplu care ilustrează foarte bine acest aspect: dacă cineva ar dori cu adevărat dispariţia monedei euro, ar încerca un atentat terorist asupra bursei din Frankfurt. Chiar dacă distrugerile ar fi minore, o perturbare a normalităţii acestui imens centru financiar ar crea panică şi în câteva zile miliarde de euro ar fi pierdute. Coroborate cu ultimele pierderi, acestea ar fi doar lovitura de graţie asupra monedei unice. Atentatele din 11 septembrie 2001 au fost dimineaţa, înainte de ora 9 – efectele ar fi fost mult mai mari dacă erau la prânz şi dacă s-ar fi atacat bursa din New York.

După cum precizam mai sus, loviturile între state se dau oriunde, încercând a se crea o stare de nesiguranţă pentru un grup de cetăţeni cât mai importat numeric, astfel încât – din punct de vedere electoral – să se valorifice presiunea psihică indusă. În acest sens, cel mai reuşit atentat a fost cel din Madrid – 2005, care a dus la pierderea alegerilor de guvernul din acel moment.

De curând s-a petrecut lângă graniţa de sud-est a României un atac de natură a induce teroarea în sufletele turiştilor israelieni. Zona este recunoscută a fi sigură din această perspectivă, Bulgaria fiind recunoscută ca un stat unde mafia decide, iar crimele şi exploziile vizează doar ţinte din interiorul grupărilor criminale.

Apare întrebarea dacă românii trebuie să se teamă de astfel de evenimente. Răspunsul este negativ, deoarece situaţia turismului românesc nu este una care să vulnerabilizeze starea fizică a cetăţenilor români în ţară, iar interesele cetăţenilor israelieni în România sunt legate de alte aspecte, mult mai materiale pe fond – iar acestea sunt mai difuze din punct de vedere spaţial.

De asemenea, trebuie să înţelegem că pentru cetăţenii români mai periculoase sunt alte ţări, deoarece un număr important de conaţionali munceşte în alte mari oraşe europene, unde pericolul de lovituri date de structuri teroriste este mult mai mare. Spre exemplu, atentatele de la Madrid au ucis 16 români, fiind a doua etnie lovită, după spanioli.

Cu toate acestea, s-ar impune revizuirea politicii de apărare a statului, fie în maniera reintroducerii serviciului militar obligatoriu, fie prin edificarea unui culturi de securitate mai largi, la a cărei efecte să fie participanţi direct mai mulţi cetăţeni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite