Fâşia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Această lipsă de revoltă în faţa sângelui altora mă lasă fără speranţă, mai ales când vine de la nişte civilizaţi care folosesc tacâmuri din oţel inoxidabil, se bucură de efectele feerice, deşi sterile, ale minunatei lumi noi, de la modernii incapabili să treacă dincolo de epiderma realităţii, oameni bine hrăniţi, cinici dintre cei care cred că totul li se cuvine.

Oricine ştie, fie şi puţină, istorie ştie că nu se poate altfel: masele greşesc, deşi indivizii au dreptate. Dar ce poţi să faci cu tot sângele din toamna aceasta? Inutil, fără soluţii, mă declar solidar şi cu nenorociţii din Gaza şi cu nenorociţii din staţiile de autobuz ale Tel-Avivului. Dreptatea trebuie împărţită individual, de la om la om, nuanţă cu nuanţă, suflet cu suflet. Perfectă utopie, din moment ce nu există şi nici nu vor exista comisii de mediere atât de complexe.

V-am mai spus: este înnebunitor să lucrezi acolo unde vin ştirile lumii. Cine pune preţ pe viaţa de om astăzi găseşte uşor deznădejdea. Orientul Mijlociu nu mai impresionează,  adică nici măcar nu mai vinde, de parcă Palestina ar fi definitiv condamnată şi nu mai e nimic de făcut. Acolo oamenii trebuie să moară aşa, să înveţe prematur ce sunt rachetele şi fanatismul. Iar noi trebuie să consemnăm – noi, contabilii sârguincioşi, dar absurzi, aşa, fără inimă – câte victime au fost în ultimul atentat. Asta trebuie să facem: să ţinem minte, pentru o clipă doar, ultimii morţi. Iar această lipsă de revoltă în faţa sângelui altora mă lasă fără speranţă, mai ales când vine de la nişte civilizaţi care folosesc tacâmuri din oţel inoxidabil, se bucură de efectele feerice, deşi sterile, ale minunatei lumi noi, de la modernii care au avioane, deşi sunt incapabili să treacă dincolo de epiderma realităţii, oameni bine hrăniţi, cinici dintre cei care cred că totul li se cuvine. Dar totul nu li se cuvine. Situaţia la zi se complică fiindcă dintotdeauna există şi această Constituţie Universală a Răului. Articolul 1, aliniatul 1 din Constituţia Universală a Răului: tot ce nu e ca noi trebuie să dispară pentru că tot ce nu e ca noi e greşit.

Pentru Fâşia Gaza nu trebuie gândit un „Proiect Haos“, deja există unul: iată-l acum în toată moartea lui. Sunt, de fapt, inflamări uşoare, medicii timpurilor nici nu le-ar lua în seamă, se apropie alegerile, sunt raţiuni politice, ni se explică inexplicabilul. Un gând îmi zboară la o mare doamnă a Israelului: pacea va veni când arabii îşi vor iubi copiii mai mult decât ne urăsc pe noi. Dar şi celălalt gând vrea să trăiască: nu pot să îl contrazic pe Saramago, nici nu aş îndrăzni, nu pot să îl contrazic pe Saramago care în ultimul „Caiet“ scria că Israelul e, de-acum, mai mult Goliat şi mai puţin David. Trebuie să recunoaştem: schimbarea e radicală, deci definitiv tragică. Fiecare cu Fâşia lui, fireşte, însă parcă datoram altceva secolului acesta în care continuăm să ne târâm în loc să ne înălţăm. Crezi că omul a parcurs un drum lung – milenii! –, apoi vezi Gaza şi inevitabilul se întâmplă: trecutul devine mai suportabil decât viitorul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite