Imagini înfricoşătoare pe cerul din China. „Ziua Judecăţii se apropie” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Oamenii sunt speriaţi şi spun că se apropie Ziua Judecăţii. În schimb, oficialii au oferit explicaţii menite să liniştească populaţia.

Cerul s-a înroşit în seara zilei de sâmbătă, 7 mai, deasupra regiunii Zhoushan, în apropiere de Shanghai. În imaginile apărute pe diferite reţele sociale se pot auzi comentarii ale oamenilor care spun că le este teamă. 

Locuitorii susţin că cerul roşu este un semn rău şi îl pun în legătură cu pandemia de Sars-CoV-2 care s-a abătut asupra regiunii. 

„Este o culoare roşu-sânge, care nu arată bine”, spune un om, citat de Daily Star.

„Va fi un cutremur în şapte zile, nu este normal să vezi cerul înroşindu-se total", spune o altă persoană.

"Doomsday (Ziua Judecăţii n.red.) se apropie", a adăugat atlcineva.

Au fost şi oameni optimişti care susţin că cerul roşu ar semnifica vitalitatea, norocul sau chiar prosperitatea. 

Biroul meteorologic al regiunii Zhoushan a respins toate speculaţiile şi a menţionat că nu este nimic supranatural. „A fost ceaţă şi norii s-au format la o altitudine joasă", a declarat un purtător de cuvânt. „Acesta este un fenomen cauzat de refracţia luminii”.

Potrivit presei de stat CCTV, o companie locală de pescuit a confirmat că refracţia luminii a venit de la una dintre bărcile lor de pescuit. Directorul adjunct al companiei a declarat că „luminile roşii au venit de la bărcile noastre de pescuit. Le avem pornite când pescuim. Lumina roşie s-a refractat din apă şi s-a proiectat spre cer, provocând un fenomen asemănător mirajului. Este foarte frecventă în special în jurul zonelor de coastă."

Biroul meteorologic din Zhoushan a emis o avertizare cod galben de "vizibilitate redusă" în noaptea de sâmbătă spre duminică. A doua zi dimineaţă cerul a revenit la normal.

Vă recomandăm şi: 

Shanghai înăspreşte restricţiile deja dure pentru combaterea COVID-19: oamenii nu au voie să iasă din case sau să primească livrări

Caz şocant în Shanghai. Legişti speriaţi când un bărbat considerat mort a dat semne de viaţă în timp ce era în sacul de cadavre VIDEO

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite