Asia

articolul anterior articolul urmator

India - 17 oameni au murit în accidentul aviatic din statul Kerala

0
8 Aug 2020 09:04:46
Autor: News.ro
În urma accidentului, au murit 17 persoane Foto: AFP
În urma accidentului, au murit 17 persoane Foto: AFP

Şaptesprezece oameni au murit, vineri seară, când un avion Air India Express, cu 190 de persoane la bord, s-a prăbuşit pe aeroportul din Kozhikide, în statul Kerala, au anunţat autorităţile indiene, citate de BBC.

Aparatul, Boeing 737, care venea din Dubai, a derapat pe pistă şi fuselajul s-a rupt în două după ce a aterizat.
 
Zborul repatria indieni rămaşi blocaţi în afara ţării din cauza crizei Covid-19.
 
Prim-ministrul Narendra Modi a spus într-un mesaj publicat pe Twitter că este „îndurerat de accident” şi că speră ca cei răniţi să se recupereze curând.
 
Operaţiunea de salvare a fost finalizată, iar supravieţuitorii au fost spitalizaţi în Kozhikide şi Malappuram.
 
Zeci de oameni au fost răniţi, dintre care 15 se află în stare gravă.
 
Air India Express sa anunţat că cei doi piloţi se află între decedaţi.
 
Zborul IX 1134 avea la bord 184 de pasageri, inclusiv zece copii, şi şase membri ai echipajului.
 
Accidentul a avut loc la ora locală 19:40, la a doua încercare de a ateriza. Iniţial, piloţii au abandonat aterizarea din cauza ploii puternice, obişnuite în sezonul musonic.
 
Ministrul Aviaţiei Civile, Hardeep Singh Puri, a spus că o anchetă va fi efectuată.
 
În timpul sezonului musonic, care durează din iunie până în septembrie, au mai avut loc accidente aviatice. Un accident similar a avut loc în iulie 2019, în Mangalore, însă fără victime.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii