Asia

articolul anterior articolul urmator

Intemperiile record au provocat moartea a 25 de persoane şi pagube uriaşe în China VIDEO

0
21 Jul 2021 16:44:32
Autor: News.ro
FOTO EPA - EFE
FOTO EPA - EFE

Centrul Chinei a fost lovit de precipitaţii abundente nemaivăzute în 60 de ani, care au provocat moartea a 25 de persoane şi pagube de milioane de euro, informează AFP.

Inundaţii "extrem de grave" a admis chiar preşedintele Xi Jinping, în timp ce ţara este afectată vara în mod regulat de pericole climatice.

Zhengzhou, oraş cu 10 milioane de locuitori aflat la 700 km sud de Beijing, a avut parte în trei zile de ploi cât pentru un an întreg, potrivit serviciilor meteorologice. 

Apa a înghiţit rapid canalizări şi a transformat arterele capitalei provinciei Henan în torenţi de noroi.

Televiziunea publică CCTV a difuzat miercuri imagini cu locuitori surprinşi cu o zi inainte pe drum, împingându-şi vehiculele cu apa până în talie.

Alte imagini pe reţelele de socializare îi arătau pe pietoni surprinşi de haos şi luaţi de forţa apelor.

Zhengzhou a fost plasat sub alertă roşie, cel mai înalt nivel pentru meteorologie din China. 

În metroul oraşului situaţia a fost cea mai dramatică. Pasagerilor le-a ajuns apa până la umăr, potrivit videoclipurilor publicate pe reţelele de socializare şi distribuite prin mass-media.

Un pasager a declarat pentru reţeaua de socializare Weibo că salvatorii au tăiat acoperişul unui tren pentru a permite evacuarea, unul câte unul, a călătorilor.

Bilanţul intemperiilor se ridică la 25 de morţi şi şapte dispăruţi, au indicat miercuri autorităţile locale.

Pagubele sunt estimate la 542 de milioane de yuani (71 de milioane de euro) în toată provincia Henan. Armata a fost chemată pentru ajutor. 

De miercuri dimineaţă, nu mai mult de 200.000 de locuitori au trebuit evacuaţi, a anunţat primarul din Zhengzhou.

Preşedintele Xi Jinping a făcut apel la mobilizare în faţa intemperiilor. 

"Baraje s-au prăbuşit provocând grave răni, decese şi pagube. Pe fondul inundaţiilor, situaţia este extrem de gravă", a declarat el, potrivit afirmaţiilor difuzate de televiziunea naţională. 

Conform autorităţilor chineze, ploile în regiune au fost cele mai puternice înregistrate vreodată de când fenomenele meteorologice au început să fie monitorizate acum 60 de ani. 

Transporturile în Henan rămân perturbate miercuri seara, numeroase axe fiind impracticabile. Treizeci de trenuri au fost anulate la Zhengzhou şi 70% din avioanele care decolează şi aterizează pe aeroportul oraşului au fost de asemenea anulate, potrivit site-ului VariFlight. 

Inundaţiile afectează China în mod regulat vara, cu un bilanţ care a ajuns la mai multe mii de morţi în 1998 în regiunea Yangtsé, mai la sud.

Zhengzhou ca şi Luoyang se află aproape de Fluviul Galben, ale cărui inundaţii au fost adesea mortale de-a lungul istoriei.

Oamenii de ştiinţă estimează că şi schimbările climatice agravează riscul de inundaţii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările