INTERVIU Ce doreşte Teheranul

Iranul este pe cale de a testa o rachetă balistică intercontinentală, până în anul 2015.

În a doua decadă a lunii mai, Parlamentul Iranului a aprobat alocarea a 5 miliarde de dolari, la bugetul naţional de apărare. Este vorba de o majorare substanţială. În luna aprilie, generalul de brigadă Kioumar a Heydari a declarat că Forţele Armate Iraniene vor fi dotate cu noi arme, ce vor fi curând prezentate, în cadrul unor ample manevre militare. Dintr-o asemenea perspectivă am abordat un interlocutor care cunoaşte bine realităţile iraniene.

Pe 10 mai, Iranul a lansat un nou vehicul aerian de cercetare, fără pilot, numit Hamaseh. Acesta are capacitatea de a zbura la altitudini mai mari, de unde poate executa misiuni de supraveghere, recunoaştere şi de luptă, succesiv sau simultan.

Conform unui raport al Pentagonului, de la începutul acestei luni, guvernul de la Teheran îşi extinde influenţa, în întreaga lume, sprijinind o serie de organizaţii paramilitare.

În acelaşi document - al cărui rezumat desecretizat a fost trimis presei americane - se specifică faptul că Iranul a continuat construirea de rachete balistice şi este pe cale de a testa o rachetă balistică intercontinentală, până în anul 2015.

În premieră absolută, raportul Departamentului Apărării/DoD/Pentagonului, către Congres, pentru prima dată, afirmă că doctrina militară a Iranului este... "defensivă".

Această schimbare semnificativă reflectă punctul de vedere flexibil, faţă de politica statului iranian teocratic, promovat de secretarul apărarii Chuck Hagel.

Interlocutorul ales, pentru un dialog axat pe ceea ce îşi doreşte Teheranul, este dr. Vasile Simileanu, fondatorul şi directorul revistei "Geopolitica", care, prin răspunsurile oferite, a dovedit, practic, că este adeptul cugetării arabe:

"Nu pune în acelaşi loc, focul şi lâna".

„INCURSIUNILE MELE ÎN IRAN”

Aţi poposit la Teheran, unde aţi putut să evaluaţi atât oficiali, cât şi oamenii simpli de pe stradă. Avem de a face, în Iran, cu o discrepanţă între viaţa cotidiană a cetăţenilor şi conducerea politică, supusă liderilor religioşi?

Da! Am avut şansa să particip, de mai multe ori, la evenimente ştiinţifice, cu ocazia unor conferinţe internaţionale.

Pe timpul „incursiunilor mele în Iran", am avut ocazia să vin în contact cu mediul diplomatic, ştiinţific, dar şi cu oamenii simpli.

Am fost impresionat de pregătirea profesională a cadrelor universitare, din Universitatea Tarbiat Modares, Universitatea Azzad, Universitatea din Teheran şi Universitatea Azzad din Esfahan.

În acelaşi timp, mi s-a oferit ocazia de a susţine prelegeri în faţa unui public avizat, compus din specialişti şi analişti iranieni, din cadrul Asociaţiei Iraniene de Geopolitică.

Pe timpul acestora am avut un dialog constructiv, în ceea ce priveşte geopolitica actuală, şi am fost impresionat de seriozitatea cu care sunt analizate problemele actuale ale lumii, seriozitate izvorâtă din cunoaşterea teoriilor geopolitice aparţinând şcolilor clasice.

În acelaşi timp, am avut întâlniri cu oficialităţi de cel mai înalt rang, cum ar fi ministrul de externe şi persoane din diplomaţia iraniană, primarul general al Teheranului – domnul Mohammad Ghalibaff, ambasadorul României la Teheran – Excelenţa Sa Domnul Cristian Teodorescu.

POL DE PUTERE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU EXTINS

Datorită iniţiativei dumneavoastră, ca fondator şi lider al revistei GEOPOLITICA, aţi reflectat realităţi iraniene şi ca urmare a unui dialog aplaudabil cu ambasadorul Iranului la Bucureşti. Ce vrea Teheranul, de la comunitatea occidentală?

Ca urmare a contactelor avute la Teheran, am reuşit să organizăm, în România, mai multe evenimente de interes, cum ar fi Conferinţa Internaţională din anul 2007, mai multe activităţi cu personalul diplomatic iranian, inclusiv cu actualul ambasador – Excelenţa Sa domnul profesor universitar doctor Bahador Aminian Jadi.

Tot ca urmare a colaborării deschise cu Asociaţia Iraniană de Geopolitică, am publicat în România două lucrări de specialitate, una scrisă de preşedintele asociaţiei, domnul profesor Ezatollah Ezzati şi cealaltă de către Sayed Akbar – care şi-a luat doctoratul la Universitatea din Bucureşti - sub îndrumarea profesorului universitar doctor Ioan Ianoş.

În acelaşi timp am publicat, în paginile revistei Geopolitica, care în această lună aniversează 10 ani de la apariţie, articole de substanţă ale cadrelor universitare şi tinerilor analişti iranieni.

Toate acestea reprezintă o carte de vizită, care a „dezgheţat” – în plan ştiinţific – relaţiile cu Iranul.

Este dificil de precizat ce doreşte Teheranul!

Din punctul meu de vedere, consider că doreşte recunoaştere internaţională, ca pol de putere în Orientul Mijlociu Extins.

Această dorinţă este realizabilă, doar în contextul unui dialog dintre centrele de putere mondiale şi înţelegerea mecanismelor complicate, care compun această lume.

Poate ar trebui să vedem cu toţii că traversăm o perioadă de prefaceri structurale, în care vechile teorii economice, sociale, dar şi strategiile politice, militare, culturale nu mai sunt de actualitate, iar schimbarea de paradigme, pe care o traversăm trebuie să fie un efort general, în care interesele unilaterale pot deveni o piedică, în realizarea unor strategii viabile, pentru următoarele secole.

CÂND RAŢIUNEA ÎNVINGE

Cum comentaţi enunţul, relativ recent, al ambasadorului palestinian la Bucureşti: nici Israelul nu va ataca Iranul, nici Iranul nu vrea război în Orientul Mijlociu?

Este o poziţie realistă, care denotă că două state importante, din Orientul Mijlociu, au realizat impactul deschiderii unui conflict militar.

La polul opus am asistat la declaraţiile Coreei de Nord şi la reacţia unică a statelor puternice SUA, China, Rusia şi a altor state, precum Japonia şi Coreea de Sud, care au gestionat cu o diplomaţie şi o unitate unice în istoria ultimului secol, un conflict care putea să devină necontrolabil.

Iată de ce, atunci când raţiunea învinge, beneficiem de securitate şi stabilitate comună!

„GERMENII DEMOCRAŢIEI"

Care au fost concluziile majore ale conferinţei "Democratizarea lumii musulmane, ca efect al Primăverii Arabe: evoluţiile societăţii civile", organizată zilele trecute, în Bucureşti?

Aşa cum am afirmat de la începutul conferinţei, organizată de către MEPEI cu sprijinul LICR şi AGIC în aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, am căutat să găsim „germenii democraţiei”, în statele care au trecut prin procesul „primăverii arabe”.

Problema democraţiei este complicată, din punctul nostru de vedere, deoarece gafăm raportând cultura musulmană la valorile occidentale.

Nu doresc să fiu interpretat eronat, dar trebuie să vedem realităţile acestui spaţiu, fundamental diferit, cu legi de compoziţie proprii, cu o societate tradiţionalistă structurată pe valori religioase şi filozofice proprii, cu abordări cutumiare tradiţionale.

În sens pozitiv, am asistat şi asistăm la prefaceri sociale, în care populaţia îşi recâştigă dreptul de a exista în plan social şi politic, deoarece ştim că drepturile acestora au fost recuzate de către liderii politici, cum ar fi dreptul la vot, reconsiderarea drepturilor femeilor , deşi în unele state acestea au fost mult limitate, şi, aici aş menţiona generaţia de diplomaţi femei, care se află la post, inclusiv în România.

Referitor la conferinţă, pot afirma că şi-a atins scopurile şi, sper ca proceedings-ul pe care îl vom edita să întărească această afirmaţie.

La final, vă rog să-mi permiteţi să mulţumesc echipei care a realizat acest eveniment, compusă din Flavius Caba-Maria – preşedintele MEPEI, Sevinci şi Demirel Gemaledin –, doamnei doctor Mireille Rădoi – director al Bibliotecii Centrale Universitare, cât şi diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti şi participanţilor care au fost alături de noi!