Japonia ar putea avea alegeri anticipate până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Japoniei Shinzo Abe doreşte să convoace alegeri anticipate pentru data de 14 decembrie, pentru a-şi consolida sprijinul popular înaintea unor reforme economice, care ar prevede, printre altele, creşterea TVA-ului, anunţă ziarele nipone, potrivit AFP.

Şeful Executivului ar urma săptămâna viitoare să anunţe dizolvarea Camerei inferioare a Parlamentului, convocând astfel alegerile generale cu doi ani înainte de termen.

Deşi o creştere a TVA-ului a fost realizată în luna aprilie, de la 5 la 8 la sută, actualul guvern nipon doreşte o nouă majorare a taxei pe valoare adăugată cu încă două puncte procentuale.

Prima creştere de TVA a descurajat consumul în Japonia, iar o a doua, spun specialiştii, ar putea compromite refacerea economiei. O asemenea măsură ar avea efecte inclusiv pe plan politic, de aceea premierul Shinzo Abe are în vedere o noua religitimizare a cabinetului său.

Chiar dacă a doua majorare a TVA-ului este prevăzută pentru octombrie 2015, Guvernul doreşte să o amâne până la mijlocului anului 2017, dincolo de mandatul actualilor deputaţi.

Mai mulţi politologi afirmă însă că popularitatea executivului condus de Abe se bucură încă de susţinerea cetăţenilor, prin urmare demararea alegerilor anticipate nu şi-ar avea sensul.

Japonia încearcă să mărească taxele şi impozitele cu scopul de a-şi reduce datoria imensă, de circa 11 trilioane de dolari (200% din produsul intern brut al ţării).


Citeşte şi:

Chinezii şi japonezii se tem de un posibil război între ţările lor

China şi Japonia se îndreaptă către un conflict militar major, potrivit unui sondaj realizat în cele două ţări despre legăturile dintre cele două puteri asiatice.

Trenurile care au schimbat faţa Japoniei

Cu 50 de ani în urmă, într-o zi de miercuri, primele două trenuri Shinkansen şi-au încheiat prima călătorie prin care au dar startul unei adevărate transformări a Japonei.

Turcia bate palma cu Japonia pentru construcţia unei noi centrale nucleare

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său japonez Shinzo Abe au semnat marţi un acord oficial privind construirea unei centrale nucleare la Sinop, pe coasta Mării Negre, aceasta urmând să fie cea de-a doua centrală nucleară din Turcia, informează agenţia Agepres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite