Asia

articolul anterior articolul urmator

Japonia şi SUA atenţionează în privinţa ambiţiilor Beijingului: „Lumea nu va permite Chinei să trateze Marea Chinei de Sud ca imperiul său maritim”

5
14 Jul 2020 12:23:57
Autor: Ion Gaidau
Nave în Marea Chinei de Sud FOTO Arhivă
Nave în Marea Chinei de Sud FOTO Arhivă

Japonia acuză China că îşi accentuează revendicările teritoriale în contextul crizei sanitare şi o suspectează de propagandă şi dezinformare pe tema pandemiei de noul coronavirus.

În raportul său anual privind apărarea, aprobat marţi de premierul Shinzo Abe, Tokyo scrie că Beijingul „continuă să încerce să altereze statu-quoul în Marea Chinei de Est şi în Marea Chinei de Sud”, transmite Reuters.

Documentul se referă la intruziuni „neîncetate” în jurul unor insuliţe revendicate de ambele părţi în Marea Chinei de Est.

Japonia denunţă totodată stabilirea unor poziţii de către armate chineză în Marea Chinei de Sud.

Criticile formulate de Tokyo la adresa regimului comunist de la Beijing reprezintă un ecou al unor comentarii similare făcute de la Washington.

Luni, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a avertizat că ţara sa consideră revendicările teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud drept „ilegale”.

„Statele Unite apără ideea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise. Astăzi, consolidăm politica Statelor Unite într-o zonă vitală şi disputată a acestei regiuni: Marea Chinei de Sud”, a declarat secretarul de Stat american, potrivit unui comunicat citat de AFP.

„O spunem clar: pretenţiile Beijingului asupra resurselor off-shore în cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud sunt complet ilegale, la fel şi campania sa de intimidare pentru a le controla” regiunea, a adăugat Pompeo.

El a amintit de o decizie din 2016 a Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga, potrivit căreia Beijingul nu are bază legală să înainteze „drepturi istorice” în această zonă.

„Decizia tribunalului este definitivă şi este executorie pentru ambele părţi”, a subliniat Pompeo. „Lumea nu va permite Chinei să trateze Marea Chinei de Sud ca imperiul său maritim”, a insistat şeful diplomaţiei americane.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Carmic
14.07.2020, 12:52:32

Pana nu se trage o salva detun sau o racheta americana contra chinezilor, nu vor intelege. Pentru ei democratia e apa de ploaie si curtea de la Haga, si hotararile ei la fel. Oare cand se vor invata minte tarile democratice ca sunt unii care numai de bat stiu.

+2 (2 voturi)
mitru mitru
14.07.2020, 13:00:07

@Carmic nu i-as crede in stare pe americani s-o faca (aia cu salva de tun sau racheta), mai ales acolo in Marea Chinei de Sud, unde, oricum chinezii sunt "mai acasa" decat americanii...

-2 (2 voturi)
Kongo-Müller
14.07.2020, 13:49:03

Dar pe cine intereseaza problemele USA / Japonia cu China ? Ia intrebati Japonia si USA daca le pasa ca Turcia transforma un monument crestin in moschee, daca-i intereseaza ca in Kosovo sunt incendiate manastiri si biserici crestine ? Nici in cot nu-i doare ... Europa trezeste te la realitate pana nu e prea tarziu ! Nu va mai implicati in intrigile celor care nu au legatura cu Europa si doar profita de noi. Afara cu toti ne-europenii ! Indiferent ca-s americani, asiatici, israelieni, arabi sau africani ...

0 (2 voturi)
DoaroOpinie!
14.07.2020, 16:03:47

SUA atentioneaza China?! Un paduche contra unui elefant!

-1 (3 voturi)
Carmic
14.07.2020, 16:34:22

@mitru mitru, crezi ca nu sunt si americani dintr-o bucata?, gen vreun general mai taran asa care sa se supere?, sa vrea sa treaca cu nava printre ei, sa vada ce vor face? Eu asa as face.

+1 (1 vot)