Kazahstan. Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a preluat conducerea partidului aflat la putere: Fiica cea mare a lui Nazarbaev, exclusă din biroul politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kasîm-Jomart Tokaev FOTO Arhivă
Kasîm-Jomart Tokaev FOTO Arhivă

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a fost ales vineri la conducerea Partidului Nur Otan, aflat la guvernare, finalizând astfel transferul de putere de la predecesorul său Nursultan Nazarbaev.

„Prin decizia Congresului al XXI-lea extraordinar al Partidului, preşedintele Republicii Kazahstan, Kasîm-Jomart Tokaev, a fost ales în unanimitate preşedintele Nur Otan”, a anunţat Administraţia Prezidenţială a Kazahstanului pe Twitter.

Nursultan Nazarbaev a demisionat în 2019 din postul de şef de stat, dar şi-a păstrat o influenţă considerabilă ca preşedinte al Consiliului de Securitate şi lider al Nur Otan.

Tokaev a preluat conducerea Consiliului de Securitate în timpul protestelor violente de la începutul lui ianuarie şi a înlăturat membri ai clanului Nazarbaev din posturi cheie în stat.

La Congresul al XXI-lea al Nur Otan, partidul a exclus-o din biroul său politic pe fiica cea mare a lui Nazarbaev, Dariga.

Parlamentul urmează să decidă în curând dacă îi va retrage anumite privilegii lui Nursultan Nazarbaev, care a condus Kazahstanul timp de aproape trei decenii până la demisia sa în 2019.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite