Kim Jong Un are o rană la un picior, însă conduce activ Coreea de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi informaţii apar despre liderul nord-coreean, Kim Jong Un, care nu a mai fost văzut în public de peste o lună. Un apropiat din anturajul acestuia afirmă că şeful regimului stalinist din Coreea de Nord conduce în mod activ ţara, însă este lovit la un picior.

„Le-a ordonat generalilor să participe la un exerciţiu militar, participând inclusiv el. Liderul nord-coreean şi-a întins un tendon, pentru că a trebuit să alerge şi să se târască”, a explicat o sursă din anturajul lui Kim Jong Un, conform Reuters.

Potrivit acesteia, liderul nord-coreean ar avea nevoie de circa 100 de zile pentru a se recupera. „Kim Jong Un deţine controlul ţării”, a mai spus sursa citată de Reuters.

Anterior, presa sud-coreeană anunţase că liderul Coreei de Nord ar fi suferit o intervenţie chirurgicală după ce şi-ar fi fracturat ambele glezne.

De aproximativ o lună, Kim Jong Un nu a mai fost văzut în spaţiul public, motiv pentru care au apărut tot mai multe zvonuri cu privire la starea de sănătate a acestuia. Televiziunea publică din Coreea de Nord a recunoscut că liderul ţării schiopătează şi că este bolnav.

Mai mult decât atât, o serie de informaţii sugerau că sora cea mică a liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, ar fi preluat interimar conducerea ţării.

„Cu cât va rămâne departe de ochii publicului, cu atât va creşte incertitudinea cu privire la el şi la regimul pe care îl conduce”, a declarat un cercetător al Şcolii pentru Studii Internaţionale avansate din cadrul Universităţii Johns Hopkins.


Citeşte şi:

Dispariţie misterioasă din spaţiul public a tânărului dictator nord-coreean. Kim Jong-un are probleme de sănătate

Liderul nord-coreean Kim Jong-un nu a mai fost prezent în public de mai bine de trei săptămâni. Tânărul dictator nu a participat nici măcar la o importantă reuniune a Parlamentului ţării. Phenianul a recunoscut „problemele medicale“ ale comnadantului suprem.

A fost dezlegat misterul dispariţiei liderului nord-coreean. Kim Jong-un e în spital pentru că şi-a fracturat ambele glezne

Liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi suferit o intervenţie chirurgicală la Phenian la jumătatea lui septembrie, după ce şi-ar fi fracturat ambele glezne, şi este internat în spital, a declarat luni o sursă pentru cotidianul sud-coreean Chosun, relatează acesta în ediţia electronică.

Oficiali nord-coreeni, într-o vizită-fulger la Seul, fără Kim Jong-un

Vizita unei delegaţii nord-coreene la Seul a ridicat numeroase semne de întrebare, principalele motive de mirare fiind absenţa liderului regimului de la Phenian, Kim Jong-un, dar şi fastul cu care au fost întâmpinaţi oficialii din Nord.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite