Asia

articolul anterior articolul urmator

Kîrgîzstanul anunţă că a dejucat o tentativă de lovitură de stat cu două zile înaintea alegerilor legislative

0
26 Nov 2021 16:40:48
Autor: News.ro
Alegeri legslative în Kîrgîzstan FOTO TWITTER
Alegeri legslative în Kîrgîzstan FOTO TWITTER

Kîrgîzstanul a anunţat vineri arestarea a 15 persoane suspectate de pregătirea unei lovituri de stat - implicând deputaţi -, un semn al unor tensiuni în această ţară instabilă din Asia Centrală, cu două zile înante de alegeri legislative, relatează AFP.

”Acest grup plănuia să organizeze manifestaţii de anvergură (în capitala) Bişkek, iar apoi să agraveze situaţia prin provocarea unor confruntări cu forţe de ordine şi să preia puterea prin forţă”, a anunţat într-un comunicat Comitetul de Stat pentru Securitate Naţională.
 
Anchetatori ”au cules probe irefutabile cu privire la acţiuni criminale ale acestui grup de persoane conduse de către forşe politice distrugătoare, din care fac parte deputaţi şi foşti oficiali de rang înalt”, anunţă Comitetul, fără să prezinte vreun nume.
 
Persoanele arestate sunt suspectate de faptul că au vrut să pună ”1.000 de tineri agresivi” să manifesteze cu scopul de a semăna haosul după scrutinul de duminică, acuză Comitetul, care precizează că s-au confiscat arme.
 
Aceste arestări ilustrează instabilitatea politică din Kîrgîzstan, o fostă republică sovietică vecină cu Kazahstanul şi China, care s-a confruntat cu numeroase crize politice după ce şi-a proclamat independenţa, în urmă cu 30 de ani.
 
Alegeri legislatve urmează să aibă loc duminică şi sunt considerate un nou test, la un an de la un scrutin urmat de manifestaţii care denunţau fraude în favoarea preşedintelui de atunci, Sooronbao Jeenbekov.
 
La Bişkek, manifestanţi au ocupat clădiri guvernamentale importante atunci, iar sute de persoane au fost rănite în confruntări cu poliţia.
 
Rezultatul votului a fost până la urmă anulat, iar un politician, Sadyr Japarov, a fosteliberat din închisoare şi apoi a fost numit premier interimar.
 
Sadyr Japarov, care a devenit astfel cel mai puternic om din ţară, a fost ales preşedinte în ianuarie 2021.
 
Duminică, 21 de partide şi sute de candidaţi participă la vot, în vederea repartizării celor 90 de mandate din Parlament.
 
Puţini candidaţi sunt consideraţi ostili lui Japarov.
 
Mulţi kîrgîzi speră ca alegerile să se desfăşoare paşnic.
 
Japarov a promis, în urma unor acuzaţii de cumpărare a voturilor în scrutine precedente, ca de această dată votul să fie ”curat”.
 
În pofida instabilităţii, alegerile din Kîrgîzstan au reputaţia că sunt mai disputate decât în alte ţări din Asia Centrală, dominată de regimuri autoritariste.
 
Japarov, în vârstă de 52 de ani, şi-a consolidat în ultimele luni puterea în detrimentul Parlamentului şi alimentează temeri cu privire la o derivă autoritaristă.
 
În urma unui referendum constituţional, în aprlie, el a desfiinţat limita de un singur mandat prezidenţial, impusă după Revoluţia din 2010.
 
Mai mulţi canidaţi în alegerile legislative de duminică au fost supuşi unor presiuni.
 
Dastan Bekeşev, un deputat cu deficienţe de vedere, a fost amendat din cauză că a angajat minori în campanie, o acuzaţie pe care o respinge.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările