Asia

articolul anterior articolul urmator

Manifestaţie uriaşă în Hong Kong împotriva Chinei

8
18 Aug 2019 17:51:17
Autor: News.ro
Peste o sută de mii de persoane au manifestat duminică seara împotriva Chinei în Hong Kong FOTO EPA-EFE
Peste o sută de mii de persoane au manifestat duminică seara împotriva Chinei în Hong Kong FOTO EPA-EFE

Peste o sută de mii de persoane au defilat duminică seara în Hong Kong, într-o manifestaţie „paşnică“, cu scopul de a dovedi că mişcarea în favoarea democraţiei rămâne populară, în pofida unor violenţe şi ameninţărilor Beijingului cu o intervenţie, relatează AFP.

Imaginea mobilizării - care a început în iunie şi care este fără precedent în fosta colonie britanică - a fost pătată de scene de violenţă la finalul celor cinci zile de ocupare a aeroportului.

Iar pentru a respinge acuzaţiile de ”terorism” formulate de Gvernul central chinez, un apel la o adunare ”raţională şi non-violentă”, duminică, a fost lansat de către Frontul Civil al Drepturilor Omului (CHRF), o organizaţie non-violentă care se află la originea manifstaţiilor uriaşe din iunie şi iulie.

Duminică după-amiaza, zeci de mii de persoane s-au s-au adunat mai întâi, pe o ploaie torenţială, în Parcul Vicroria, în centrul Insulei Hong Kong, unde au oferit imagini aeriene cu o mare de umbrele multicolore.

O mulţime de manifestanţi a defilat apoi spre cartierul Admiralty, mai la vest, înfruntând interdicţia poliţiei, care a autorizat o manifestaţie statică în parc.

Duminică seara, mii de persoane se aflau în continuare în stradă, mărşăluind calm, în timp ce continua să plouă intermitent.

Peste 100.000 de oameni au participat la manifestaţie, potrivit BBC.

Numeroşi manifestanţi aveau drept cuvânt de ordine democraţia şi violenţele poliţiei.

„Poliţia face răniţi“

”Modul în care poliţia a gestionat totul este total deplasat”, declarat pentru AFP James Leung, un manifestant. ”Puteţi judeca singuri”.

Alţii recunosc o creştere a violenţei în rândul contestatarilor, în contextul în care manifestaţiile degenerează tot mai mult în ciocniri între poliţie şi radicali, care nu ezită să arunce cu pietre sau cocteiluri Molotov şi să recurgă la fronde.

”Unii au un mod extrem de a-şi exprima vederile”, declară pentru AFP Ray Cheng, în vârstă de 30 d eani, recunoscând că acest lucru plasează mobilizarea într-o poziţie delicată.

”Eu sunt împotriva violenţei”, declară, la rândul său, Wong, în vârstă de 54 de ani. ”Dar ei sunt furioşi”.

”Iar inclusiv cei mai radicali nu fac decât să spargă geamuri, ei nu rănesc oameni, însă poliţia face răniţi”, acuză ea, arătând o fotografie cu o femeie care a fost lovită la ochi de un proiect, aparent tras de poliţie.

”Noi vrem ca (şefa Executivului de la Hong Kong) Carrie Lam să demisioneze, dar vrem şi ca şeful poliţiei  (Stephen Lo) să demisioneze”, subliniază ea.

Radicalizare

Regiunea semiautonomă se confruntă de la începutul lui iunie cu cea mai gravă criză de la retrocedarea sa către China, în 1997, iar manifestaţii şi acţiuni au loc aproape zilnic, prin care se cere sufragiu universal.

La zece săptămâni de la prima manifestaţie, la 9 iunie, mişcarea nu a obţinut aproape nimic de la Executivul din Hong Kong favorabil Beijingului.

Această lipsă de progrese a împins mişcarea către radicalizare, aşa cum a ilustrat-o săptămâna aceasta blocarea aeroportului din Hong Kong, unde sute de zboruri au fost anulate.

Imaginea mobilizării, până atunci populară, a fost pătată de agresarea pe aeroport a două persoane suspectate că erau spioni în favoarea Beijingului.

De aici au urmat cele mai dure avertismente ale puterii centrale chineze, care i-a asimilat pe manifestanţi unor ”terorişti” şi a ameninţat să intervină în teritoriul autonom.

Propaganda chineză a reluat din abundenţă imagini cu derapajele de la aeroport, în speranţa de a decredibiliza mobilizarea. Presa chineză a difuzat, de asemenea, imagini cu militari chinezi şi blindate de transport de trupe comasaţi la de cealaltă parte a frontierei, la Shenzen.

Manifestaţia de duminică este, în această privinţă, un test al hotărârii activiştilor în favoarea democraţiei şi a popularităţii mişcării lor.

„Nu vom renunţa la nimic“

”Sperăm la un număr enorm de participanţi (...). Vrem să arătăm lumii întregi că oamenii din Hong Kong sunt pacifişti”, a declarat Bonnie Leung, o purtătoare de cuvânt a CHRF.”Dacă tactica Beijingului şi Hong Kongului este să ne lase mişcarea să moară puţin câte puţin, se înşală. Nu vom renunţa la nimic”.

Poliţia a autorizat adunarea de duminică doar în parc - interzicând orice defilare pe stradă. Faptul că manifestanţii au încălcat interdicţia, poate anunţa noi ciocniri.

În pofida arestării a peste 700 de persoane de două luni, contestarea nu se pliază, iar acţiuni au loc aproape zilnic, în forme extrem de diverse.

Sâmbătă, mii de profesori au defilat pe o ploaie torenţială. O mulţime şi mai importantă  s-a adunat în două cartiere situate în partea continentală a teritoriului, la nord de Golful Hong Kong.Mii de susţinători ai Guvernului s-au reunit, de asemenea, sâmbătă după-amiaza, într-un parc, pentru a critica mişcarea în favoarea democraţiei şi a susţine poliţia.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Adrian Foangǎ
18.08.2019, 18:01:37

Asa ma, dati-i jos pe aia care sunt slugile Chinei!

+3 (3 voturi)
Leo Albert Zweistein
18.08.2019, 18:02:48

O.K Samanta democratiei occidentale din Hong Kong a INFLORIT. Acesta este primul pas spre dezmembrarea Chinei Comuniste.

-1 (3 voturi)
Leo Albert Zweistein
18.08.2019, 18:09:05

UPDATE Interlopii comunisti rosii din China isi vad cu ochii lor sfarsitul. China se va dezmembra daca nu se inlatura acest regim perimat comunist. Este anacronic ca in acest secol sa mai existe maimute rosii printre oameni.

-1 (3 voturi)
Kongo-Müller
18.08.2019, 19:53:50

Le urez bafta din toata inima si sper sa se termine cu bine pentru ei. Dar ma tem ca cei din China sunt de alta parere si vor interveni in forta. Declaratiile bufonului Donald au aratat ca USA are un "mic amestec" acolo, ceea ce va obliga hardline-erii din Beijing sa actioneze.

+1 (1 vot)
Senza Nome
18.08.2019, 22:07:55

Cetatenii din Honk Kong trebuie sa-si apere dreptul la democratie si sa nu se lase intimidati, de comunistii de la Beijing.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (8)