Asia

articolul anterior articolul urmator

Miliardar chinez, condamnat la 18 ani de închisoare. Era un critic al preşedintelui Xi Jinping

9
22 Sep 2020 10:01:54
Autor: Călin Gavrilaş
Xi Jinping, preşedintele Chinei - arhivă
Xi Jinping, preşedintele Chinei - arhivă

Miliardarul a scris în luna martie un eseu dur la adresa autorităţilor chineze, sugerând că preşedintele ţării este un „clovn”.

Ren Zhiqiang, miliardar chinez, cu afaceri n domeniul imobiliar, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri (peste 16 milioane de dolari), luare de mită, abuz în serviciu cu prejudiciu de peste 17 milioane de dolari la o companie de stat pe care a condus-o, potrivit CNN, citat de Digi 24.

Sentinţa a fost dată de un tribunal din Beijing. Totodată, judecătorii l-au amendat şi cu 620.000 de dolari.

Instanţa a spus că acuzatul „a recunoscut de bună voie acuzaţiile” şi că „acceptă verdictul curţii după recuperarea integrală a prejudiciului creat”.

„Tribunalele din China au o rată a condamnărilor de circa 99%, potrivit observatorilor independenţi. Acuzaţiile de corupţie sunt cele mai frecvent întâlnite în cazul foştilor apropiaţi ai regimului comunist, care cad în dizgraţie”, spun jurnaliştii americani.

Ren Zhiqiang, un miliardar de 69 de ani, retras din afaceri, şi-a căpătat porecla de „Tunul” pentru modul incisiv şi critic în care se exprimă la adresa autorităţilor chineze. În martie, el a scris un eseu în care, fără să-l numeacă direct, l-a făcut clovn pe preşedintele Xi Jinping.

„Nu am văzut un împărat arătându-şi straiele cele noi, ci un clovn care s-a dezbrăcat de haine şi a continuat să insiste că este împărat”, a scris Ren.

La scurt timp după publicarea eseului, miliardarul a dispărut.

Citeşte şi:

Partidul Comunist Chinez vrea să preia controlul companiilor private: Forţa şi înţelepciunea lor vor întineri naţiunea

VIDEO Armata chineză difuzează un filmuleţ cu simularea unui atac asupra unei bazei americane. Unele scene sunt împrumutate de la Hollywood

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

George J.
22.09.2020, 10:30:27

"La scurt timp după publicarea eseului, miliardarul a dispărut." - asta spune cam tot despre modelul chinez de societate..

+9 (9 voturi)
Ludwig
22.09.2020, 11:07:48

Oare miliardarul asta nu stia ca traieste intr-un stat comunist? In loc sa cheltuie miliardul, acum a ajuns pe mana partidului toti banii lui...

+3 (5 voturi)
Sorin Constantin
22.09.2020, 11:33:32

@ Ludwig...tipul a făcut oarece ,,inginerii", s-a aflat, a fost anchetat ,judecat și condamnat. La noi, nu se știe dacă ar fi fost anchetat, judecat și poate dacă se ajungea la judecare, era condamnat la 1-2 zile de pușcărie, cu suspendare. Chinezul trebuie să returneze și paguba făcută statului!!! Asia...În Koreea de Sud, moștenitorul Samsung a fost condamnat și pedeapsa o ispășea într-o cameră mică, întunecoasă și dormea pe o rogojină...La România unul Becali selăuda că se hrănea folosind tacîmuri din aur, că gardienii îi curățau camera, la Poarta Albă...Pe vremea aia toți barosanii condamnabili se mutau la Constanța, înainte de sentință...

-3 (7 voturi)
Realist
22.09.2020, 11:56:48

S-ar putea spune ca "i s-a urcat democratia"...chinezeasca la cap !

+6 (6 voturi)
ion ion
22.09.2020, 11:29:27

"sugerând că preşedintele ţării este un „clovn”. A cautat-o cu lumanarea....

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările