Asia

articolul anterior articolul urmator

ONU: Coreea de Nord continuă să încalce sancţiunile internaţionale

6
29 Sep 2020 16:29:34
Autor: News.ro
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un FOTO EPA-EFE
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un FOTO EPA-EFE

Coreea de Nord încalcă sancţiunile internaţionale care i-au fost impuse cu scopul de a o obliga să renunţe la înarmarea nucleară, depăşind cotele de import de carburant sau cu privire la angajarea unor cetăţeni nord-coreeni în străinătate, denunţă ONU, care citează cazul unui fost jucător la FC Juventus Torino, relatează AFP.

Phenianul este, din 2017, ţinta mai multor serii de sanţciuni care i-au fost impuse de către Consiliul de Securitate al ONU, care limitează importurile nord-coreene de produse petroliere şi-i interzic să exporte cărbune, peşte sau textile.

Însă regimul lui Kim Jong Un a reuşit să continue să dezvolte arsenalele nuclear şi balistic, potrivit unor experţi, şi să-şi multiplice reuniunile la vârf cu preşedinţii american Donald Trump, sud-coreean Moon Jae-in şi chinez Xi Jinping.

Consiliul de Securitate al ONU a anunţat luni că, în primele cinci luni ale lui 2020, Phenianul şi-a depăşit deja cota anuală de import de produse petroliere rafinate - 500.000 de barili.

Consiliul subliniază în acest raport că livrările către regimul izolat ”depăşesc cu mult” plafonul autorizat şi că îşi bazează  acuzaţiile pe ”fotografii, date şi calcule”.

”Vapoate aparţinând Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC - numele oficial al regimului) şi vapoare care navighează sub pavilioane străine îşi continuă practicile elaborate de ocolire” pentru a importa în mod ilegal petrol, acuză experţi ONU.

În raport nu se precizează care ţară se află la originea acestor exporturi ilegale către Coreea de Nord.

Însă în document se arată că aceste încărcături conţin de asemenea maşini de lux şi alcool.

China şi Rusia - doi aliaţi ai Phenianului - au respins aceste concluzii, apreciind că au la bază doar ”ipoteze şi estimări”.

Nordul este acuzat în raport de faptul că ”continuă să încalce rezoluţiile Consiliului de Securitate prin exporturi maritime ilegale de cărbune, în pofida faptului că acestea au fost suspendate temporar de la începutul lui ianuarie la sfârşitul lui martie 2020”.

Negocieri în dosarul nuclear între Nord şi Statele Unite se află în impas, din cauza unor dezacorduri, mai ales cu privire la ridicarea sancţiunilor şi cu privire la ceea ce Phenianul este pregătit să facă în schimbul ridicării sancţiunilor.

Experţi de la Consiliul de Securitate al ONU citează, de asemenea, cazul transferului în ianuarie a fotbalistului nord-coreean Han Kwang Song de la Juventus la Clubul Al-Duhail din Qatar, despre care afirmă că încalcă rezoluţiile care le interzic nord-coreenilor să muncească în străinătate.

”În pofida faptului că panelul a contactat imediat Italia şi Qatarul pe tema transferului domnului Han, acesta nu a fost anulat”, se arată în raport.

Atacantul în vârstă de 22 de ani era plătit cu aproximativ 607.000 de dolari (520.000 de euro) pe an de clubul torinez, din 2018 în 2020.

El urmează să primească peste cinci milioane de dolari - în următorii cinci ani - la Al-Duhail.

”Panelul a notificat din nou Qatarului rezoluţii pertinente referitoare la acest caz”, se arată în raport.

Sancţiunile impuse de ONU cer ca statele membre ale Organizaţiei să-i trimită înapoi acasă pe nord-coreenii care muncesc în străinătate.

Data limită a acestei măsuri a fost în decembrie 2019.

Potrivit unor experţi, doar aproximativ 40 de ţări au prezentat rapoarte cu privire la măsuri de expulzare a unor noed-coreeni.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Mihai Popescu
29.09.2020, 16:39:24

Coreenii de N e porci iar americanii e baieti buni care aduc in lume pacea, libertatea si democratia !

+2 (4 voturi)
Stefan din Nord
29.09.2020, 17:04:56

E porci ca mananca radacini buruieni si iarba la propriu de foame Chiar si asa au murit vreo doua milioane dintre ei de foame fiindca au fost ani grei de seceta sau inundatii catastrofale iar putina mancare disponibila era alocata militarilor, ca sa aiba putere sa ridice sus picioarele cand bat pasul de defilare prin fata grasunului .

-3 (3 voturi)
Nici nu stiu
29.09.2020, 18:44:47

Mihai Popescu putinovici Inclusiv rușii voștrii.

-2 (2 voturi)
Pontus Euxinus
29.09.2020, 19:24:54

Comentariu considerat abuziv.

Pontus Euxinus
29.09.2020, 19:27:09

Stefan din Nord vezi pe youtube video din NK. Au fost filmate pe strada, in mall-uri, blocuri de locuinte. eram tentat sa cred si eu ca tine, pana sa vad acele video !! Nu aveti voi in Romanica asa highway si mall-uri ! nu glumesc, cauta pe youtube

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările