Pandemia de COVID-19 „închide“ Everestul. Escaladarea celui mai înalt munte din lume, interzisă sezonul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Everest, cel mai înalt vârf muntos din lume:  8.848 de metri Foto EPA / EFE
Everest, cel mai înalt vârf muntos din lume:  8.848 de metri Foto EPA / EFE

Escaladarea muntelui Everest a fost interzisă sezonul acesta, după ce autorităţile din Nepal au închis toate traseele din Himalaya, ca măsură de prevenţie a răspândirii COVID-19.

Ministrul Turismului Yogesh Bhattarai a declarat pentru Reuters că ascensiunea este interzisă sezonul acesta - expediţiile către toate vârfurile, în perioada martie-mai, au fost suspendate. 

Nepalul, pe teritoriul căruia se află opt dintre 14 cei mai înalţi munţi din lume, inclusiv Everestul, încasează anual peste 4 milioane de dolari din autorizaţiile emise pentru alpinism.

Autorităţile de aici au confirmat 1 caz de infectare, la un student care învaţă în China, din 450 de oameni care au fost testaţi.

Suspendarea expediţiilor în Nepal va afecta sute de căţărători străini care se pregăteau pentru acest sezon.

Everest, cel mai înalt munte din lume, cu altitudine de 8.850 de metri, se află la graniţa Nepalului cu regiunea chineză Tibet. China a anunţat joi că închide partea sa a muntelui.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite